Utile: Soluţii pentru copiii supraponderali; Cancerul de piele: controlul aluniţelor şi biopsia; Care sunt consecinţele grave ale tuberculozei
Cancerul de piele: controlul aluniţelor şi biopsia. „Bolile de piele sunt a patra cauză de dizabilitate la nivel mondial. Printre cele mai întâlnite astfel de afecţiuni sunt carcinoamele cutanate, psoriazisul, verucile, acneea, dermatita atopică şi seboreică şi micozele pielii. 20% din tipurile de boală ocupă 80% din timpul consultaţiilor. Avem însă 80% diagnostice rare care necesită multă experienţă”, spune dr. Gabriela Dodan, medic dermatolog. Atât screeningul, cât şi biopsia de piele sunt necesare pentru a diagnostica corect majoritatea afecţiunilor dermatologice, pentru că în dermatologie există peste 3.000 de diagnostice cu aceleaşi 5 semne clinice, potrivit CSID.
Care sunt consecinţele grave ale tuberculozei. ”Tuberculoza poate afecta pe oricare dintre noi, în orice etapă a vieţii. Putem contribui la creşterea responsabilităţii individuale în ceea ce priveşte menţinerea propriei sănătăţi, dar şi la eliminarea discriminării şi stigmatizării cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu tuberculoză. Obiectivul 3 de dezvoltare durabilă dedicat sănătăţii prevede eradicarea epidemiei de tuberculoză până în anul 2030. În ciuda progreselor făcute, tuberculoza rămâne o provocare pentru România a afirmat conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administraţia Prezidenţială. ”Unul dintre efectele secundare ale tratamentului pentru tuberculoză este pierderea auzului, scrie Descopera.
La ce pericol ne expunem atunci când facem poze cu blitz. Multe persoane adoră să se fotografieze, însă nu mulţi ştiu la ce pericole se expun atunci când activează blitz-ul telefonului. Medicul oftalmolog, Monica Pop, unul dintre cei mai cunoscuţi medici oftalmologi din România, a atras atenţia asupra pericolului la care ne expunem atunci când facem poze cu blitz.„Grijă mare, nu vă uitaţi niciodată în lumina blitz-ului şi nu ascultaţi sfaturi neavenite! Scotomul central (perceperea unei luminițe minute în șir in centrul câmpului vizual după pozele făcute cu blitz) poate afecta, cu timpul, zona maculară (zona de vedere centrală), ducând la scăderea treptată și ireversibilă a vederii. E de preferat să faceți poze fără blitz, iar când acesta se impune, mutați privirea ușor lateral, nu priviți direct în lumină, scrie Unica.
De ce să faci yoga. Ce beneficii suplimentare are față de antrenamentul aerobic. Cercetătorii americani de la Universitatea din Miami s-au întrebat dacă yoga ar fi benefică din punct de vedere aerobic. Ei au echipat 22 de voluntari sănătoși, bărbaţi și femei, cu măști și senzori care au putut măsura consumul de energie și activitatea musculară și le-au dat să efectueze cât mai multe Salutări de Soare în opt minute. Le-a luat ca timp fie 12 secunde, fie 3 secunde pentru a menţine poziţia, cu specificaţia că subiecţii în cauză au experienţă în domeniul yoga. Rezultatele experimentului au arătat că persoanele care au efectuat mai rapid exerciţiile de yoga au ars, aşa cum era normal, mai multe calorii, respectiv 48 de calorii la o medie de 8 minute a unei sesiuni, comparativ cu 29 de calorii pentru subiecţii care au efectuat exerciţiile mai lent, scrie Doctorul zilei.

Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi