Utile: Hepatita C este vindecabilă; Dieta ketogenică, un pericol pentru sănătate: creşte tensiunea; Cum poți scădea colesterolul fără medicamente

de Cristina Filip     HotNews.ro
Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 2:42 Revista Presei | Utile


utile
Foto: Colaj foto
Hepatita C este vindecabilă. În România, din cele aproximativ 650.000 de persoane infectate cu virusul hepatitic C, doar în jur de 40.000 au primit tratamentul specific. În ţara noastră, este aprobată schema de terapie cu peg-interferon şi ribavirină, pentru 6 sau 12 luni, tratament ce asigură o rată de răspuns în circa 60% din cazuri. De asemenea, există și anumite scheme de tratament fără interferon, cu o rată de succes foarte bună. Rezultate în tratamentul hepatitei C dă și tripla terapie. Odată cu introducerea noilor tratamente fără interferon, șansa de vindecare a persoanelor cu hepatita C este de peste 90%, scrie Click.

Dieta ketogenică, un pericol pentru sănătate: creşte tensiunea. Testată pe şoareci, după doar patru săptămâni, aceştia se confruntau cu tensiune crescută. Acum, experţii vorbesc despre pericolele la care ne expunem în urma acestei diete. În Statele Unite, unu din trei adulţi au probleme cu hipertensiunea, dintre care două treimi suferă de această problemă din cauza kilogramelor în plus. Hipertensiunea cauzează treptat creşterea presiunii în sânge prin artere. Aceasta poate duce la rupturi, cheaguri de sânge sau chiar sângerări interne, potrivit CSID.

Cum poți scădea colesterolul fără medicamente. Un stil de viață nesănătos alcătuit din consumul de alimente nesănătoase, o viață sedentară, fumatul, obezitatea fac ca organismul să producă o cantitate mai mare de colesterol LDL. Primul lucru pe care poți să-l faci este să îți modifici stilul de viață. Din punctul de vedere al dietei, cel mai bun mod de a scădea nivelul colesterolului este reducerea consumului de grăsimi saturate și a celor trans. Practic, reducerea acestor grăsimi înseamnă limitarea consumului de carne roșie și de produse lactate. Dar și limitarea alimentelor prăjite sau procesate, potrivit Doctorul zilei.

Grăsimea de porc, în top 10 cele mai nuritive alimente. După ce au analizat peste 1.000 de mâncăruri raw, cercetătorii au făcut un clasament al ingredientelor care oferă cea mai bună balanță ale cerințelor tale nutriționale zilnice și au descoperit câteva surprize. Iar grăsimea de porc este una dintre cele mai mari surprize ale acestui clasament și este mai sănătoasă decât grăsimea de miel sau vițel. De asemenea, este o sursă bună de vitamina B și minerale, care sunt vitale pentru organismul uman, potrivit Unica.

Ce poţi trata cu ceai de tei. Ceaiul de tei e recomandat, în primul rând, pentru persoanele care au tulburări de somn, întrucât florile de tei sunt relaxante. Te poate ajuta să transpiri şi când te vei trezi te vei simţi excelent. Această licoare ajută şi în răcelile însoţite de febră, dar poate preveni şi infecţiile urechii interne. Ceaiul de tei este util şi pentru ameliorarea guturaiului şi a congestiei de la nivelul tractului respirator. Tratează tusea convulsivă şi gripa. Ceaiul de tei stimulează transpiraţia şi scade temperatura corpului. Florile de tei au efect calmant şi ajută la eliminarea secreţiilor bronşice, potrivit Click.


Citeste mai multe despre   
















3252 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version