Ce alimente cauzează respiraţia urât mirositoare. Dacă ai probleme cu respiraţia, ar fi indicat să fii mai atent şi la ceea ce mănânci. Persoanele care au intoleranţă la lactoză trebuie să fie foarte atente la produsele lactate. Aminoacizii din componenţa brânzei şi a celorlalte produse reacţionează negativ la contactul cu bacteriile din gură, producând compuşi volatili de sulf care pot provoca halena. Rolul principal al salivei este acela de a clăti gura şi de a preveni acumularea bacteriilor nocive. Cafeina, însă, încetineşte producţia de salivă, favorizând proliferarea bacteriilor şi eliberarea gazelor cu miros neplăcut, scrie Click.

utileFoto: Colaj foto

De ce gripa şi răceala nu se tratează cu antibiotice. Antibioticele nu ajută să ne vindecăm mai repede;ar putea face să ne simţim poate chiar şi mai rău, dacă apar efectele secundare amintite: diareea postantibiotică, candidoze etc. În plus, putem selecta apariţia bacteriilor rezistente în propriul organism, cum ar Escherichia coli care ne poate cauza ulterior o infecţie urinară mai greu de tratat. Previno infecţiile prin spălarea regulată a mâinilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave şi prin efectuarea la timp a vaccinurilor recomandate. Evită aglomerările de persoane în perioadele de epidemii de infecţii respiratorii, scrie CSID.

Trei boli pe care le ascunde căscatul frecvent. Căscatul poate fi un semn al bronşitei cronice şi a altor su­ferinţe ale plămânilor. “Este cazul fumătorilor care îşi intoxică sângele cu monoxid de carbon”, explică Aurelia Constantin, medic internist. Alte afecţiuni care se manifestă şi prin căscat des sunt epilepsia, encefalita, tumorile cerebrale şi scleroza multiplă, declanşate de slaba oxigenare a creierului. Studiile au arătat că şi medicamentele pentru depresie sau Parkinson pot avea acelaşi efect. Poate fi vorba de malformaţii congenitale, precum defectul septal, sau de insuficienţă cardiacă. În ambele cazuri, sângele nu se oxigenează pe deplin, potrivit Doctorul zilei.

Pediatru: „O durere de cap persistentă nu trebuie neglijată“. Durerea de cap în rândul copiilor este frecventă, conform părinţilor care au răspuns sondajului. 80% din aceştia confirmă că fiul, respectiv fiica lor a acuzat cel puţin o dată aceste dureri, iar peste o treime susţine că în intervalul de vârstă 7-12 ani acestea se manifestă cel mai des. Un sfert din repondenţi susţin că frecvenţa durerilor este redusă, pentru aproximativ 40% ele apar lunar, iar 8,5% se confruntă cu ele săptămânal. Legat de modul în care se manifestă, majoritatea copiilor se plânge de dureri în zona feţei sau a gâtului, sensibilitate la lumină, greţuri sau vărsături, scrie Adevarul.

Cum scapi de dependența de telefonul mobil în 7 zile. Ghidul practic de vindecare de dependența de telefonul mobil a fost testat și este extrem de eficient mai ales în rândul persoanelor născute după anul 2000. Statistic, persoanele care petrec în medie două ore și 38 de minute pe rețelele sociale sunt instabile emoțional, au o sănătate mintală precară și sunt la pământ cu memoria. Planul de vindecare de dependență trebuie respectat cu sfințenie. Orice nerespectare a uneia din etape, anulează progresul realizat și îl obligă pe ”dependent” să o ia de la început, scrie Click.