​​Boala care afectează din ce în ce mai mulţi români. Medicul Diana Păun a declarat că prevalenţa bolilor tiroidiene a crescut în ultimii ani, acest aspect fiind influenţat atât de factori negativi, precum stresul sau prezenţa noxelor, cât şi de factori pozitivi, precum dezvoltarea posibilităţilor de diagnostic şi tratament, sau responsabilizarea pacienţilor, în sensul prezentării la medic încă din perioada în care încep să resimtă simptome specifice. „Prevalenţa bolilor tiroidiene a crescut pentru că noi trăim în nişte condiţii stresante, există o serie întreagă de noxe care atacă tiroida, pentru că trăim într-o ţară cu deficit de iod, dar mai ales şi din cauza faptului că posibilităţile noastre de diagnostic şi tratament s-au îmbunătăţit, iar pacienţii au devenit conştienţi de anumite simptome şi se prezintă la medic”, spune medicul primar endocrinolog, scrie Descopera.

utileFoto: Colaj foto

Atenţie mare când culegeţi ciupercile de pădure! Orice greşeală poate fi fatală. Au apărut primele ciuperci de pădure şi, cu ele, au apărut şi primele intoxicaţii grave provocate de speciile otrăvitoare. Oamenii au ajuns la urgenţe după ce au consumat bureţi de pădure culeşi chiar de ei sau cumpăraţi de la vânzătorii de la marginea drumului. Specialiştii ne recomandă să fim cu băgare de seamă atunci când culegem singuri ciupercile sau le achiziționăm din locuri neavizate pentru că orice greşeală poate fi fatală. Medicii spun că, în această perioadă, numărul și gravitatea intoxicaţei cu ciuperci creşte şi poate fi letală, potrivit Click.

Anaplasmoza – boala mai puțin cunoscută, cauzată de mușcătura de căpușă. Simptomele cele mai des întâlnite sunt febră, dureri de cap, frisoane, dureri musculare. Tratamentul este de obicei medicamentos, cel mai adesea fiind recomandată doxiciclina. Simptomele apar de obicei la 1-2 săptămâni de la mușcătura unei căpușe infestate. De obicei, mușcăturile de căpușă sunt nedureroase și multe persoane nu își dau seama că au fost mușcate de o căpușă. E importantă prezentarea la medic dacă te simți rău după ce ai fost mușcat de o căpușă sau dacă ai fost la pădure într-o zonă cu tufe înalte, scrie Libertatea.

Ce este bine să mănânci și ce nu atunci când alăptezi. Stai departe de conserve, deoarece conțin multe E-uri. Alimentele proaspete sunt mai bune decât cele înghețate, iar cele congelate sunt calitative comparativ cu cele conservate. Deși cu siguranță îți dorești să revii la greutatea de dinaintea sarcinii, trebuie să înțelegi că în perioada în care alăptezi nu ai voie să ții o dietă strică. Crește atât consumul de apă, ceai de lactație cu 1 l pe zi, astfel încât să bei în jur de 3 litri de lichide zilnic, cât și consumul caloric zilnic până la 2.500 calorii. Nu exagera cu dulciurile. Este indicat să mănânci mai multe proteine, potrivit Doctorul zilei.

Ce trebuie să știm despre uleiul de măsline extravirgin. Cercetătorii susțin că uleiul de măsline este cea mai bogată sursă de grăsimi mononesaturate. De aceea, acesta este componentul principal în dieta mediteraneană. Totodată, acest ulei este singurul sortiment de ulei vegetal care poate fi consumat neprocesat. Specialiștii au constatat că beneficiile medicale ale acestui tip de ulei se datorează atât conținutului ridicat de acizi grași monosaturați, cât și conținutului ridicat de antioxidanți. Ulei de măsline extravirgin, de cea mai bună calitate, provine de la prima presare a măslinelor. Acest sortiment de ulei este mai puțin procesat în comparație cu uleiul de măsline virgin, scrie Click.