Utile: Sfaturi importante dacă vrei să-ţi închiriezi apartamentul; Căderea părului: factori şi metode de tratament
Sfaturi importante dacă vrei să-ţi închiriezi apartamentul. Ca regulă principală, trebuie să ştii că cele mai căutate sunt garsonierele şi apartamentele cu două camere, situate în apropierea mijloacelor de transport în comun, a facultăţilor, magazinelor, farmaciilor şi parcurilor. Zona în care e situat blocul, etajul la care ai apartamentul, toate acestea dictează preţul. Însă la fel de importantă este amenajarea interioară. Dacă primele aspecte nu le poţi schimba, dotările şi designul stau în puterea ta să le faci atractive, conform Click.
Antrenamentele HIIT: beneficii şi tipuri de exerciţii. Unul dintre cele mai eficiente programe pentru arderea grăsimilor şi pentru tonifierea corpului este antrenamentul de tip HIIT (High Intensity Interval Training). Deşi mulţi îl consideră ideal pentru persoanele care au mai făcut cunoştinţă cu sala de sport şi antrenamentele intense, acest tip de antrenament poate fi adaptat oricărei persoane care vrea să facă mişcare şi să vadă rezultatele cât mai curând, scrie csid.ro
Când se impune să facem o analiză RMN și ce pregătiri sunt necesare înaintea investigației. Ca orice metodă imagistică, examinarea RMN are contraindicații, absolute sau relative. Dintre indicațiile relative amintim: femeia însărcinată în primul semestru de sarcină, protezele valvulare cardiace, clipsurile metalice. Pace-makerul cardiac, cateterul Swan-Ganz, implanturile cohleare, protezele metalice, neurostimulatori, pompele cu injectare continuă, implanturile oculare, contraindică absolut efectuarea unui examen RM, potrivit Doctorul Zilei.
Cancerul pulmonar. Factori de risc, cum se depistează, stadiile bolii și tratament. În comparație cu alte tipuri de cancer, cel pulmonar are particularitatea de a se răspândi cu ușurință în corp (metastaze). Acest lucru este pus pe seama faptului că plămânii sunt în strânsă legătură cu vasele sangvine și cu cele limfatice. „Cancerul pulmonar înseamnă înmulțirea necontrolată a unor celule anormale, prin acumularea lor determinând apariția de tumori, care crescând produc simptome, potrivit Click.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid