Cremele pentru albirea tenului pot fi toxice. Conțin ingrediente interzise care pot duce la apariția cancerului. Potrivit specialiștilor, cremele pentru albirea tenului înlătură un strat de piele de la suprafață, iar astfel crește riscul apariției cancerului. De asemenea, substanțele din aceste produse ar putea afecta ficatul și rinichii. Mercurul, altă substanță regăsită în aceste creme, poate diminua rezistența organismului la infecții și poate provoca anxietate, depresie sau psihoză, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, scrie Libertatea.

UtileFoto: Colaj foto

De ce e mai sănătos să cumpărăm produse românești. Medic: ”Alimentele aduse din alte țări sunt îmbibate în petrol”. „Din punct de vedere al gustului, savoarea produselor românești rămâne mult mai puternică decât pentru majoritatea produselor importate. În ceea ce privește siguranța alimentară a acestora (a produselor românești n.r.) – aici lucrurile nu sunt simple deloc. România are particularitățile ei, printre care și aceea că nu face control la origine (pe câmp) pentru ierbicide, pesticide, astfel încât să descurajeze exagerările, adică tratamente cu supradoze de produs chimic. Cu toate acestea, controale se fac la depozitare și la raft, astfel că nu suntem total descoperiți. Însă, această „pisică” trebuie asumată la un moment dat”, a zis doctorul Maximilian Drăgan pentru Doctorul Zilei.

Femeile care au născut prin cezariană, sfătuite să procedeze la fel și la a doua sarcină? Oamenii de știință au condus un nou studiu, prin care au analizat 74.000 de nașteri din Scoția, prin care au descoperit că femeile care au făcut anterior o cezariană ar avea un risc mai mare de complicații dacă ar opta pentru o naștere naturală în sarcinile următoare, preferabil fiind să repete cezariană. Cu toate acestea, specialiștii subliniază faptul că riscul unor complicații foarte grave este mic pentru oricare dintre alegeri, relatează Medlife.

Cercetătorii au reuşit să identifice factorul genetic care ar putea duce la distrugerea virusului HIV. În prezent, virusul HIV nu poate fi eliminat complet din organismul uman, acesta având capacitatea de a-şi introduce codul genetic în ADN. Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii California au identificat principalul factor genetic care controlează reproducerea virusului HIV, care atunci când este dezactivat sau eliminat complet duce la dispariţia virusurilor HIV deazctivate, notează Descoperă.

Bărbații infertili au un risc mai mare de cancer de prostată? Oamenii de știință au folosit bazele de date din Suedia pentru a investiga ce s-a întâmplat cu toți bărbații de peste 20 de ani care au făcut un copil în intervalul 1994-2014. Astfel, au descoperit că bărbații ai căror copii s-au născut în urmă unui tratament pentru fertilitate au avut un risc mai mare de a fi diagnosticați cu cancer de prostată la o vârstă fragedă, adică sub 55 de ani. Cele două tipuri de tratament de fertilitate luate în considerare au fost fertilizarea în vitro (IVF), când sperma și ovulele sunt combinate în laborator pentru a vedea dacă sperma poate pătrunde și fertiliza ovulul, și injecția intracitoplasmatica cu spermă (ICSI), unde sperma este injectată direct în ovul, potrivit Medlife.