Utile: Furnicături și disconfort în picioare, primele semne ale acestei boli care-ți schimbă viața; Intervenţia de adiţie de os şi paşii de urmat după o astfel de intervenţie
Furnicături și disconfort în picioare, primele semne ale acestei boli care-ți schimbă viața. Furnicăturile pot anunța sindromul picioarelor neliniștite este o afecțiune, o tulburare care se manifestă prin apariția tendinței de nestăpânit de a mișca picioarele. Afecțiunea interferează grav cu activitățile zilnice, dar mai ales tulbură somnul. Anumite boli pot favoriza declanșarea acestui sindrom, iar diabetul zaharat este una dintre ele. Principalele semne și simptome ale bolii sunt: furnicături, arsuri, dureri, o stare de disconfort, nevoia acută de a mișca picioarele mai ales în timpul nopții, relatează Doctorul Zilei.
Mărarul vă poate ajuta în problema cu somnul. Terapeuții europeni apreciază că mărarul este un bun calmant și, de aceea, poate fi benefic persoanelor care se confruntă cu insomniile. Fiind bogat în vitamina C, mărarul îmbunătățește aspectul pielii, mai ales în cazul persoanelor care suferă de acnee. Mărarul poate fi folosit din plin la preparatele pe bază de legume, în salate, dar și la condimentarea preparatelor de pește, potrivit Click.ro
Insomnia creşte riscul accidentelor vasculare şi al atacurilor de cord. Problemele legate de somn cresc riscul ca o persoană să sufere de un atac de cord sau de un accident vascular. Într-un studiu recent, cercetătorii au identificat o corelaţie între insomnie şi producerea accidentelor vasculare cerebrale (AVC) sau a atacurilor de cord (infarct miocradic). „Aceste rezultate sugerează că dacă putem identifica persoanele care au probleme cu somnul şi să le prescriem terapii comportamentale, este posibil să reducem numărul de cazuri de accident vascular cerebral, atac de cord şi alte boli ulterioare”, explică dr. Liming Li, de la Universitatea Peking din Beijing, China, notează Descoperă.ro
Uleiul care face minuni pentru sănătatea oaselor. Are proprietăți antivirale și antitumorale. Uleiul de in este bogat în antioxidanți dar și compuși cu proprietăți antibacteriene, antiparazitare, antivirale și antitumorale. Are o mulțime de beneficii ceea ce-l face ideal pentru consumul zilnic. Semințele de in sunt bogate în zinc, fier, vitamina E, caroten, magneziu, calciu, potasiu, fosfor, mangan, cupru, crom, cobalt dar și vitamina B. Totodată, semințele de in sunt o sursă excelentă de fibre. Specialiștii spun că mucilagul conținut contribuie la stabilizarea nivelului de glicemie din sânge. Mai mult, acest fapt îl recomandă drept un laxativ natural foarte eficient, conform Doctorul Zilei.
Citeste mai multe despre utile
Top 10 articole cele mai ...
