Cea mai utilă „rezoluție” în 2020: redu dependența de telefon cu acest truc. La mai bine de un an după ce Google și Apple au introdus mecanisme prin care să vezi cât stai pe telefon, probabil că încă nu le folosești. Dacă crezi că stai prea mult pe telefon, poate ar trebui să faci ceva mai drastic. Trucul la care fac referire acum presupune că pe telefon vei vedea totul în alb și negru. De ce? Pentru că noi, utilizatorii, suntem ființe care se bazează foarte mult pe informația vizuală. Iar creatorii de aplicații știu asta. Le fac colorate, „apetisante”. Iar aplicațiile se bat pentru atenția ta, potrivit Playtech.ro.

UtileFoto: Hotnews

Cinci obiceiuri de dimineaţă pentru a avea mai multă energie. Modul în care ne petrecem dimineaţa poate fi hotărâtor pentru restul zilei, respectiv dacă aceasta va fi una bună sau catastrofală. Există mai multe obiceiuri de adoptat dimineaţa care pot garanta faptul că ziua va fi una satisfăcătoare. Şi nu ai nevoie decât de foarte puţină organizare. Înainte de toate, chiar dacă eşti tentat să mai dormi puţin după ce a sunat ceasul, nu o face. Dacă te trezeşti în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră, fără a amâna momentul în care te ridici din pat, îţi vei impune mai uşor un anumit ritual care te va ajuta să treci cu bine peste momentele mai grele din zi, notează Click pentru Femei.

Putem citi super-rapid? Capacitatea de a citi rapid s-ar putea dovedi extrem de importantă în prezent datorită multitudinii de surse de informaţie pe care le avem la dispoziţie. Anual sunt publicate milioane de cărţi şi articole. Cantitatea de informaţii pe care o avem astfel la dispoziţie se află într-o continuă creştere. În aceste condiţii, capacitatea de a citi foarte rapid se dovedeşte extrem de utilă. Totuşi, apare întrebarea: „Putem citi cu super-viteză?” Răspunsul scurt este că o creştere a vitezei de citire de doar trei ori fără ca capacitatea noastră de înţelegere a textului să fie afectată este imposbilă, explică Elizabeth Schotter, expertă în ştiinţe cognitive a Universităţii Florida, informează Descoperă.ro.

Vacanțe culinare în 2020. Care sunt cele mai potrivite destinații pentru turiștii gurmanzi. Dacă aveți de gând să vă relaxați într-un city break, pe plaje cu nisip fin sau într-o escapadă care să vă facă poftă de mâncare, iată câteva destinații de vacanță recomandate gurmanzilor. Puteți încerca delicatese cu fructe de mare pe coasta de vest a Irlandei sau celebri tacos și vinurile din Mexic, relatează Bbcgoodfood.com care a recomandă mai multe destinații de vacanță pentru cei care vor să aibă parte de experiențe culinare inedite. Vezi lista completă în Libertatea.

Cea mai precisă metodă de depistare a cancerului de sân. Inteligenţa artificială a ajuns să diagnosticheze cancerul de sân, în urma analizei unei mamografii, mai precis decât medicii. Algoritmul de depistare a formaţiunilor maligne a fost creat de o echipă internaţională, la care au participat cercetători de la Google şi Imperial College din Londra. Statistic, medicilor le scapă în jur de o cincime din cazurile de cancer de sân. Inteligenţa artificială învață să detecteze cancerul pe baza rezultatelor reale a mii de mamografii şi reuşeşte să identifice semne subtile pe care ochiul şi creierul uman nu le pot vedea, relatează Digi 24.