Cea mai buna dieta e miscarea. Nutritionisii romani recomanda, pe langa cura de slabire, si exercitiile care ajuta la imbunatatirea masei musculare. „Miscarea este absolut obligatorie in lupta impotriva kilogramelor in plus. Exercitiile sunt mult mai importante decat renuntarea la anumite produse din alimentatia noastra. Cu ajutorul acestora ardem si mai multe calorii, iar aspectul fizic va fi unul mai armonios si mai bine definit”, afirma doctorul nutritionist Tiberiu Mogos. Teo Trandafir a recurs la o dieta care ii permite sa manance aproape orice si de cate ori vrea, atat timp cat exercitiile fizice sunt la ordinea zilei. „Cea mai mare prostie e sa slabesti prin infometare. Eu eram multumita de felul in care aratam, dar din cauza publicului care spunea ca Teo e prea grasa, am recurs la slabitul prin infometare. Nu as mai face niciodata asa ceva, scrie Gandul.

Numarul cazurilor de viroze respiratorii si gripe va creste considerabil in urmatoarele doua saptamani, apreciaza specialistii, in acest moment cifrele inregistrate oficial fiind departe de realitate. Situatia este cauzata in primul rand de faptul ca in ultima parte a anului 2008 si in prima saptamana din acest an medicii de familie nu au mai transmis numarul de imbolnaviri. „Deocamdata, avem doar trei cazuri de gripa confirmate clinic, insa cel mai probabil numarul lor va creste in urmatoarele doua-trei saptamani, mai ales ca vremea continua sa se raceasca“, estimeaza medicul infectionist Adrian Streinu Cercel, de la Institutul de Boli Infectioase „Matei Bals“, din Bucuresti, scrie EvZ.

Colorantii chimici sunt cele mai periculoase E-uri care se gasesc in produsele alimentare, avand rolul de a "imbunatati" aspectul acestora, afirma profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, citat de Libertatea. E 104 (Galben de chinolina) este "fratele" tartrazinei, tot un colorant galben, extrem de periculos. Se gaseste in sucuri, croissant, produse de cofetarie. Poate provoca alergii, astm, dermatite si sindromul care produce agitatie, denumit ADHD. E 110 (Galben de portocaliu) se gaseste in foarte multe sucuri, care au aceasta culoare, dulciuri, guma de mestecat. Poate provoca alergii, congestie nazala, astm si disfunctii ale perceptiei gustului. E 122 (azorubina) este un colorant rosu, raspandit in dulciuri, creme si bauturi de toate felurile. Colorantii rosii se gasesc in foarte multe preparate din carne. Pot provoca numeroase forme de cancer, scrie Romania Libera.

Zaharul poate provoca dependenta si probleme comportamentale si neurochimice, similare cu cele produse de droguri, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani de la Universitatea Princeton din New Jersey, informeaza Click. Cercetatorii au administrat apa cu zahar soarecilor de laborator, demonstrand astfel ca zaharul produce efecte secundare asemanatoare cu cele produse de consumul de droguri. De asemenea, cercetatorii au observat o crestere a substantei chimice dopamina in creierul soarecilor de laborator care au primit, timp de trei saptamani, apa cu zahar la micul dejun.