Topul 5 al "vinovatilor" pentru distrugerea vietii sexuale. 25 la suta dintre femeile care acuza lipsa libidoului sufera de depresie sau anxietate, arata studiile. Problema poate fi tratata prin terapie. Alcoolul, tigarile, medicamentele, depresia si dereglarile hormonale ne afecteaza viata sexuala. Dr. Alin Popescu, medic nutritionist si specialist in medicina sportiva, explica de ce alcoolul rafinat si fumatul intensiv trebuie evitate mai ales inainte de o partida de sex. Motivul? Scad libidoul si provoaca somnolenta, scrie Gandul.

utileFoto: Colaj foto

"Copilul meu e prea cuminte". O reteta-minune de buna-crestere, timiditate exagerata, teama de exprimare sau cate putin din fiecare duc la o cumintenie ce iese din tiparele copilariei si care-i ingrijoreaza pe parinti. Auzim atat de rar despre copii prea cuminti incat ne inchipuim ca vorbim despre o utopie. Totusi, exista parinti ce-si implora copiii sa vorbeasca neintrebati si tare, sa se revolte, sa se incapataneze, sa fie exuberanti, sa dea frau liber emotiilor ce le tin ascunse. Copiii de acest fel sunt rabdatori, intelepti, rezervati si calculati, nu cer mai mult decat li se da, nu contesta autoritatea parintelui, a educatorului ori a profesorului si se exprima in cuvinte putine si la obiect, informeaza evz.ro.

Ce avantaje prezinta laptele ambalat. Desi este un aliment de baza, in tara noastra se consuma, intr-un an, aproximativ 36 de litri de lapte pe cap de locuitor. In Romania, laptele se cumpara mai mult crud si nerefrigerat decat ambalat, ceea ce predispune la riscuri pentru sanatate, arata specialistii. In Europa, ne situam pe locul al treilea in coada clasamentului la consumul de lapte, inaintea Slovaciei si Bulgariei, cu un consum anual de aproximativ 36 de litri de lapte pe cap de locuitor, potrivit unui eurobarometru recent. Iar tara europeana in care se bea cel mai mult lapte, Finlanda, inregistreaza un consum anual de 121 de litri de lapte pe cap de locuitor. Potrivit specialistilor, nici putinul lapte pe care il bem nu este sigur in cele mai multe cazuri, romanii cumparand lactate din surse incerte (68%), adica varsat, de la diverse persoane, sau de la dozatoarele instalate in piete, anunta Adevarul.

Tigaia perfecta pentru a gati sanatos. Tigaile din teflon de ultima generatie permit gatitul dietetic, fara ulei, si conserva proprietatile alimentelor. Aflati cum le alegeti pe cele mai bune. Alimentele considerate sanatoase pot fi "golite" de nutrienti si "imbogatite" caloric daca sunt prajite si procesate excesiv. "Cultul prajelilor" poate fi desfiintat prin adoptarea metodelor "inteligente" de gatit, precum sotarea, coacerea si fierberea, sau prin folosirea tigailor din teflon, cu ajutorul carora "se prajeste fara ulei". Tigaia "perfecta" trebuie sa fie fabricata din aluminiu, care repartizeaza caldura integral, sa aiba un invelis antiadeziv, fara substante nocive, si sa indice temperatura optima de gatire, relateaza evz.ro.

Barfa poate fi benefica. Doua studii facute de cercetatorii americani arata ca barfa este benefica atat timp cat se spun lucruri bune despre cel care este "disecat". Potrivit "The New York Times", psihologii Jennifer Cole si Hannah Scrivener au pus cap la cap cele doua studii care demonstreaza ca e mai bine sa spui "Cel de-al doilea sot al lui cutarica este adorabil", decat "S-a casatorit cu un badaran?" In primul studiu, care intentiona sa masoare reactia emotionala pe termen scurt a unei persoane care barfeste, 140 de femei si barbati, in special studenti, au fost rugati sa vorbeasca despre o persoana imaginara, fie in mod pozitiv, fie in mod negativ. In cel de-al doilea studiu, al carui scop era sa arate reactia pe termen lung a oamenilor la barfa, cei 160 de participanti, majoritatea studente, au completat chestionare in care erau intrebati daca au tendinta de a barfi, li se cereau date despre stima de sine si despre ajutorul social perceput, relateaza Adevarul.

Cancerul de prostata, detectat prin analiza de urina. Oamenii de stiinta britanici sunt la un pas de obtinerea unei metode prin care riscurile de cancer la prostata sa fie identificate printr-un simplu test de urina. O echipa de cercetatori a descoperit ca o proteina aflata in urina este afectata de o modificare genetica ce apare in cazul cancerului. Cercetatorii trebuie sa faca studii suplimentare, iar in cazul in care se confirma relevanta descoperirii lor predispozitia spre cancerul de prostata va putea fi identificata printr-un test simplu, care, conform cercetatorilor, ar costa mai putin de zece dolari, potrivit evz.ro.

Ceaiul negru si cel verde reduc stresul. Pentru a reduce stresul, specialistii in nutritie recomanda o cana de ceai negru sau verde. Potrivit acestora, ceaiul negru ajuta la scaderea nivelului cortizolului, cunoscut sub numele de hormonul stresului. Bautura contine ingrediente precum flavonoizi si aminoacizi, care influenteaza neurotransmitatorii din creier. Pentru rezultate benefice, specialistii recomanda patru cesti pe zi timp de sase saptamani. Ceaiul verde contine substante care au rolul de a relaxa organismul. Nutritionistii recomanda sa bem ceai verde numai pana la ora 19, deoarece bautura are un continut ridicat de cofeina si ofera corpului energie. In acelasi timp, aceasta bautura sporeste atentia si imbunatateste memoria, informeaza Gandul.

Cauze mai putin stiute ale infertilitatii. Oreionul, problemele imunologice si sportul in exces scad sansele unui cuplu de a avea copii. La nivel mondial, 4,5 milioane de cupluri se confrunta cu probleme legate de capacitatea de a aduce pe lume urmasi. Infertilitatea reprezinta incapacitatea unui cuplu de a concepe dupa un an de contacte sexuale neprotejate sau problemele femeii de a duce la bun sfarsit o sarcina. In ultimii ani, pe fondul unui stil de viata dominat de stres, din ce in ce mai multe cupluri se confrunta cu problema infertilitatii. Factorii frecvent incriminati sunt tulburarile hormonale, varsta inaintata a femeii (peste 35 de ani), infundarea trompelor, obezitatea, calitatea slaba a spermei sau bolile cu transmitere sexuala (cum este gonoreea). Insa exista si cativa factori carora nu li se da o prea mare importanta, dar care au o influenta covarsitoare asupra functiei de reproducere, potrivit Adevarul.