Utile: Tratament impotriva tulburarilor digestive; "Mineralul minune" care previne atacul cerebral; Excesul de trigliceride, pericol pentru inima; Veninul de paianjen, remediu impotriva disfunctiilor erectile
Tratament impotriva tulburarilor digestive. O treime dintre romani sufera de boli ale sistemului digestiv, potrivit unei statistici a Centrului de Gastroenterologie si Hepatologie. Potrivit expertilor, incidenta acestor afectiuni ocupa locul trei dupa accidentele neurovasculare si cele cardiovasculare in topul afectiunilor care au o rata de mortalitate ridicata. Statisticile de specialitate arata ca, in ultimii ani, numarul persoanelor cu tulburari digestive s-a dublat, iar medicii spun ca, de cele mai multe ori, populatia ignora simptomele si ajunge la spital prea tarziu. Recent, pe piata farmaceutica din Romania s-a lansat un tratament care inlatura rapid si eficient senzatia de stomac greu, indigestie, starea de greata si balonare, dupa fiecare masa, sustin producatorii, anunta Gandul.
Excesul de trigliceride, pericol pentru inima. O valoare crescuta a acestui tip de grasimi predispune la boli cardiovasculare, la pancreatita si la diabet. Alimentatia bogata in carbohidrati si consumul excesiv de alcool sunt principalele vinovate de cresterea nivelului de trigliceride. Insa o cauza poate fi si administrarea unor medicamente. Trigliceridele sunt cel mai comun tip de grasimi ce se gaseste in organism, majoritatea lipidelor fiind stocate sub aceasta forma. De altfel, specialistii spun ca trigliceridele reprezinta un rezervor energetic major. Ele sunt depozitate, in principal, la nivelul tesutului adipos, reprezentand 85% din greutatea adipocitului si genereaza 9,3 kcal/g in urma oxidarii, de doua ori mai mult decat glucidele si proteinele. Astfel, tesutul adipos este un mecanism eficient de depozitare, ce permite supravietuirea in conditii de infometare, informeaza Adevarul.
Tulburarile de alimentatie "lovesc" sute de mii de tineri. Mai mult de jumatate de milion de tineri americani s-au confruntat si se confrunta cu tulburari de alimentatie, insa putini cer ajutorul medicilor, arata o cercetare a guvernului american, cea mai ampla din ultimii ani. Analiza a inclus peste 10.000 de tineri cu varste cuprinse intre 13-18 ani. Rezultatele studiului situeaza mancatul necontrolat in top. Mai mult de 1,5% din tinerii studiati au marturist ca nu se pot opri din mancat. Un tanar din o suta a experimentat cel putin un episod de bulimie, iar 0,3% dintre acestia au suferit de anorexie. Per total, trei tineri din o suta s-au confruntat la un moment dat cu una dintre tulburari. 3% din tinerii chestionati spun ca au avut la un moment dat aceste simptome, insa nu au dezvoltat bolile propriu-zise, scrie EVZ.
Veninul de paianjen, remediu impotriva disfunctiilor erectile. Un studiu recent realizat de oamenii de stiinta de la Colegiul Medical din Georgia arata ca veninul de paianjen ar putea fi folosit la realizarea unui tratament impotriva disfunctiilor erectile, una din cel mai des intalnite afectiuni sexuale masculine. Cercetatorii precizeaza ca nu orice tip de venin are efecte benefice impotriva problemelor de erectie, ci este vorba despre o specie din Brazilia, Phoneutria nigriventer, cunoscuta sub numele de "paianjenul Banana". Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Kenya Nunes, coordonatorul studiului, a analizat veninul acestui paianjen si a constatat ca acesta avea un continut ridicat de substante active benefice in tratarea disfunctiilor erectile, anunta Gandul.
Cum sa ai o baie fara microbi. Din cauza umezelii constante, vasul de WC este gazda ideala pentru bacterii si microbi. Studii recente au aratat ca in vasul de toaleta sunt mai multi microbi decat in cosul de gunoi. Daca adaugam si faptul ca unele zone mai greu accesibile pot sa ramana necuratate, riscul creste. Un vas de toaleta trebuie curatat de piatra care se depune, pentru ca aceasta este un "culcus" ideal pentru germenii patogeni. De aceea, pentru curatarea toaletei e bine sa folosesti detergenti care au si un dezinfectant puternic. Daca solutiile dezinfectante sunt prea slabe, microbii capata rezistenta si in scurt timp dezinfectantul nu mai are efect, informeaza Click.

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon