Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după ce Radu Banciu a comparat-o, într-o emisiune la B1 Tv, pe Serena Williams cu o maimuță.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unui comunicat al CNCD, afirmația făcută de Radu Banciu într-o emisiune la B1 Tv a fost: „Serena Williams arată cum sunt maimuțele de la grădina zoologică cu fundul ăla roșu. Dacă peste fundul ăla pui niște nădragi, arată exact cum arăta pe teren Serena Williams”.

Realizatorul TV urmează să fie audiat la CNCD pe 26 februarie, mai precizează sursa citată.