Ucraina și-a retras artista câștigătoare din concurs. Cântăreața Maruv, care urma să reprezinte Ucraina la Eurovision 2019, a fost retrasă din competiția care va avea loc în mai, la Tel Aviv, din cauza tensiunilor dintre țara sa și Rusia, scrie BBC News. Piesa „Siren Song” a lui Maruv a fost votată câștigătoare în selecția națională din Ucraina, care a avut loc sâmbătă, însă cântăreața a intrat apoi în conflict cu televiziunea publică, potrivit Digi24.

caru cu vedeteFoto: Colaj foto

Meghan Markle și-a făcut un tatuaj cu henna. Meghan Markle și Prințul Harry au mers la Asni, în regiunea Munților Atlas, unde au vizitat un centru care ajută tinerele femei să studieze. Cu această ocazie, ducesa și-a făcut un tatuaj cu henna. Meghan a primit cadou acest tatuaj pentru a sărbători sarcina sa, scrie Unica.

Ce sumă uriaşă îi este cerută cântăreţei Celine Dion. Cântăreaţa canadiană Celine Dion (50 de ani) este acuzată de agenţia care a reprezentat-o pentru o bună perioadă, firma californiană ICM Partners, că nu şi-ar fi plătit comisioanele la timp, motiv pentru care îi cere o sumă foarte mare de bani. Agenţia ICM Partners a reclamat-o pe Celine Dion după ce artista nu a plătit comisioanele pentru un contract semnat în anul 2017, la un an după decesul soţului său, Rene Angelil, care a consiliat-o pe plan legal şi financiar timp de trei decenii, potrivit Adevărul.

Alexandra Stan a încins atmosfera pe plaja din Dubai. Alexandra Stan și-a surprins din nou prietenii virtuali, cu o imagine în care apare în costum de baie pe plaja din Dubai, acolo unde se află în vacanță, împreună cu iubitul ei. Artista a primit sute de like-uri și comentarii din partea admiratorilor. Chiar dacă în ultima perioadă s-a îngrășat vizibil, Alexandra Stan este în continuare una dintre cele mai sexy artiste de la noi și nu ezită să arate acest lucru atunci când are ocazia. Citeşte întreaga ştire: Alexandra Stan a încins atmosfera pe plaja din Dubai, scrie Libertatea.

Povestea diamantului de 30 de milioane de dolari purtat de Lady Gaga la Oscar 2019. Una dintre cele mai așteptate apariții de la Oscar 2019 a fost cea a lui Lady Gaga. Nominalizată pentru rolul din "A Star is Born", diva nu a plecat acasă cu această statuetă, ci cu cea pentru cel mai bun cântec original. A devenit astfel prima persoană din istorie care și-a adjudecat în același an un Oscar, un Glob de Aur, un Grammy și un premiu Bafta, scrie Click.ro.