Caru' cu vedete: Keanu Reeves, un supererou al zilelor noastre, după ce un avion a fost forţat să aterizeze de urgenţă; Dan Bittman e supărat pe fiul său cel mic: “S-a lăsat de fotbal și asta mă enervează”. Marc a-nlocuit mingea cu chitara; Dieta Andreei Esca! A reușit să slăbească 9 kilograme în timp record

de Gabriela Florea     HotNews.ro
Luni, 1 aprilie 2019, 1:52 Revista Presei | Vedete


Caru' cu vedete
Foto: Colaj foto
Andreea și Cabral Ibacka au organizat o super petrecere pentru fiica lor, Namiko! „Și-a cunoscut viitoarele prietene”. Andreea Ibacka a devenit mămică la începutul lunii decembrie, iar de atunci viaţa ei s-a schimbat. Alături de Cabral, frumoasa vedetă a organizat o super petrecere pentru micuța Namiko! Andreea și Cabral Ibacka și-au alintat fetița Petunia, asta pentru că nu aveau încă un nume potrivit pentru minunea care a venit în viața lor. După multe încercări, cei doi fericiți părinți au fost ajutați de fetița mai mare a lui Cabral și au decis, în sfârșit, ce nume vor pune micuței. Așadar, fetița Andreei și a lui Cabral Ibacka a primit numele Namiko, care înseamnă copilul valurilor și este un nume de origine japoneză, scrie spynews.ro

A renunţat la extensii şi machiajul strident. Pamela Anderson, lady-like într-o apariţie recentă. Pamela s-a aflat în Bruxelles, pentru a participa la o conferinţă pe teme politice, domeniu faţă de care s-a tot arătat interesată în ultimul an. Acolo, fostul star Baywatch a abordat un look mult mai sobru ca de obicei şi un machiaj deloc strident. Ea a ales să poarte o rochie neagră, cu mâneci, de-o lungime medie, care i-a venit ca turnată. Şi hairstyle-ul a fost unul bine ales, Pamela purtându-şi părul într-un coc elegant, potrivit pentru contextul în care se afla, conform okmagazine.ro

Dieta Andreei Esca! A reușit să slăbească 9 kilograme în timp record. “Singura mea regulă este să fiu la ora 19:00 la pupitrul știrilor. Dar încerc să nu mănânc mult dulce, să evit pâinea, pastele, cartofii, mă rog, tot ce știm sigur că ne va aduce niște kilograme în plus. Fericirea este cea mai sigură cale către un look de invidiat. Din pacate, însă, nu vă pot da rețeta. Si atunci vă doresc să o gasiți, să stiți că, dacă veți face, daca veți trai lucruri care vă fac fericite, se va vedea. Si bonus: să faceti un pic de sport în limita timpului’. (…) Sportul e baza şi un pic de atenţie la mâncare nu strică. De asemenea, nu sunt adepta operaţiilor estetice, nu mi-am făcut nici măcar o injecţie’, a mărturisit Andreea Esca pentru cancan.ro

Keanu Reeves, un supererou al zilelor noastre, după ce un avion a fost forţat să aterizeze de urgenţă. Potrivit unor internauţi, care se aflau la bordul avionului respectiv, Keanu Reeves a fost ca un supererou al zilelor noastre. Fiind forţat să aterizeze de urgenţă, avionul nu a ajuns la destinaţia iniţială, ci în Bakersfield, California. ”Sunt într-un avion cu Keanu Reeves. Este un tip foarte plăcut. A făcut fotografii, a vorbit despre cele mai recente proiecte ale lui cu doi însoţitori de zbor. Ne-am îmbarcat. A stat cu două scaune mai în faţă. Am adormit. Apoi, dintr-odată, avionul nostru a fost forţat să aterizeze în Bakersfield. Ne-au anunţat că trebuie să luăm un autobuz”, povesteşte, pe Twitter, un pasager, conform click.ro

Dan Bittman e supărat pe fiul său cel mic: “S-a lăsat de fotbal și asta mă enervează”. Marc a-nlocuit mingea cu chitara. Bittman cu un ochi râde, din momentul în care mezinul Marc l-a anunțat că vrea să-i calce pe urme, cu altul plânge, pentru că odată cu această reorientare, fiul său s-a lăsat de fotbal. ”Cântă foarte frumos, sper să nu se lase așa cum s-a lăsat de fotbal. Pentru că s-a lăsat și asta mă enervează, nu că aș vrea eu să fie mare fotbalist, dar făcea mișcare, iar mișcarea îl ținea departe de calculator și de tablete. S-a luat după frati-su”, s-a confesat Dan Bittman pentru libertatea.ro


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


3462 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version