Caru' cu vedete: Serialul Gomorra, acuzat de creşterea infracționalității în Napoli; Victoria Beckham i-a interzis familiei ei să meargă la concertele Spice Girls; Cum mai arată Kelly din „Familia Bundy”?
Victoria Beckham i-a interzis familiei ei să meargă la concertele Spice Girls. Refuzul designerul britanic, în vârstă de 45 de ani, vine după ce Geri Horner i-a invitat personal la concertul Spice Girls pe copiii soților Beckham, potrivit The Sun. Deși, în trecut, Victoria ar fi spus „că abia așteaptă să meargă la show-ul Spice Girls”, insistând că întotdeauna va face parte din trupă, în prezent soția lui David Beckham nu își mai dorește acest lucru, a declarat o sursă pentru tabloidele britanice, potrivit Libertatea.
Cum mai arată Kelly din „Familia Bundy”? Christina Applegate este, poate, cel mai răsunător nume din distribuţia serialului ”Familia Bundy”, lansat în aprilie 1987, în America. Asta şi pentru că, imediat după show, actriţa a câştigat nenumărate roluri la Hollywood. „Kelly Bundy” a fost printre primele roluri primite din industria cinematografică şi, din fericire pentru actriţă, a fost şi piatra de temelie a carierei sale de succes. După zece ani în acest rol, uşile Hollywoodului aveau să se deschidă pentru Christina Applegate, scrie Click.
Rona Hartner, după a doua cură de chimioterapie: ”Mama îmi face acatistul și eu fac rugăciuni”. Celebra artistă trece probabil prin cel mai greu moment din viața ei, după ce medicii au diagnosticat-o cu o tumoră periculoasă. Rona Hartner a început un tratament foarte dur, iar acum se roagă împreună cu mama ei pentru o evoluție favorbilă. Rona Hartner le-a mărturisit fanilor, de pe patul de spital, că a ajuns din nou în Franța, acolo unde a început a doua rundă de chimioterapie, procedură la care a fost supusă după ce a fost diagnosticată cu o tumoră periculoasă pe colon, scrie Cancan.
Sophie Turner şi Joe Jonas s-au căsătorit într-o ceremonie-surpriză. Sophie Turner din "Urzeala Tronurilor" şi Joe Jonas s-au căsătorit într-o ceremonie-surpriză în Las Vegas, pe 1 mai. Cei doi erau logodiţi din octombrie 2018, însă nu au dat de înţeles că vor să facă prea curând marele pas. Ceremonia de nuntă a început seara, pe 1 mai, după Premiile Billboard, unde Joe a cântat alături de fraţii lui, Nick şi Kevin, iar Sophie a fost prezentatoare. Imagini de la cununie au fost publicate de Diplo, pe pagina sa de Instagram, conform dailymail.co.uk, citat de Click.

VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani