Caru' cu vedete: Rona Hartner, decisă să învingă toate problemele! A stabilit data nunții cu iubitul francez; Actorul Dwayne Johnson s-a căsătorit; Kim Kardashian, surprinsă pe o plajă din Bahamas în timp ce fugea de porci

de Lupu Vlad-Andrei     HotNews.ro
Joi, 22 august 2019, 2:27 Revista Presei | Vedete


Caru`cu vedete
Foto: Colaj foto
Kim Kardashian, surprinsă pe o plajă din Bahamas în timp ce fugea de porci. Mai multe imagini postate de Kim Kardashian pe site-urile de socializare o suprind pe vedetă cum fuge de porci pe o plajă din Bahamas. În urma întâmplării din timpul Festivalului Fyre, Kim a declarat că s-a speriat foarte tare. În timpul filmulețului postat de vedeta americană de reality-show se aude o voce pe fundal care îi spune că nu este în pericol, însă aceasta a rămas în continuare speriată, din cauza unei alte vedete care a fost mușcată de un porc în iarnă, scrie Știrile Pro Tv.

Rona Hartner, decisă să învingă toate problemele! A stabilit data nunții cu iubitul francez. De obicei e un munte de optimism și bună dispoziție, dar, în ultimele luni, Rona Hartner trece prin una dintre cele mai mari cumpene ale vieții sale: cancerul de colon. Cu toate acestea, artista este pregătită să lase acest episod dureros în spate și să se concentreze pe părțile pozitive ale vieții. Din acest motiv, Rona și logodnicul său au stabilit data nunții și au anunțat asta cu mare entuziasm. Rona și iubitul său DJ vor face marele pas în 5 octombrie, informează Click.

Ea e femeia pentru care Daniel Tudorică a divorţat de Ioana Ginghină. Mirela este profesor de actorie pentru copii. Tudorică s-a căsătorit cu Mirela, care este profesor de Arta actorului la Compania de Teatru pentru Copii și Adolescenți. Acolo, ea colaborează chiar cu soţul ei, care face parte şi din trupa de actori a Teatrului Ion Creangă. Tudorică şi soţia sa au împreună o fiică, Daria, care este foarte talentată la pian, ea câştigând mai multe concursuri de profil, potrivit Wowbiz.

Declarații cutremurătoare făcute de Oana Radu, după ce iubitul ei a fost incendiat. „Acum este în comă indusă, pentru că rănile i-ar face rău dacă ar fi treaz. Este între viaţă şi moarte. Încă nu ştim ce se va întâmpla, medicii sunt foarte rezervaţi. Medicii nu vor să ne dea speranţe şi nici nu vor să ne sperie. Sperăm să fie bine. Nu se poate să-l văd. El are imunitate zero, cu arsuri pe 75% din corp şi este izolat şi protejat de mediul înconjurător”, a spus artista, conform Libertatea.

Actorul Dwayne Johnson s-a căsătorit. Dwayne Johnson a renunțat la burlăcie! Actorul, cunoscut drept The Rock, s-a căsătorit cu Lauren Hashian. Dwayne Johnson a anunțat pe Instagram că s-a însurat cu aleasa inimii sale. Tot acolo a publicat și primele imagini de la fericitul eveniment. Dwayne Johnson și cântăreața Lauren Hashian s-au căsătorit după o relație de 12 ani. Îndrăgostiții au spus ‘DA’ într-un cadru romantic în Hawaii. Nunta era planificată în 2018, însă au decis să o amâne după ce Lauren a rămas însărcinată, se arată în articolul Verdict.ro.





Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


5287 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by