Caru`cu vedete: “Irishman”, filmul care îi reuneşte pe Robert de Niro şi Al Pacino, lansat în Europa; Dragoș Bucur a vorbit despre partea neștiută a vieții sale. „Problemele au fost într-o limită”

de Lupu Vlad-Andrei     HotNews.ro
Marţi, 15 octombrie 2019, 3:10 Revista Presei | Vedete


Vedete
Foto: Colaj foto
Scandal între Delia și B.U.G Mafia. Anunțul făcut de cântăreață. Delia a fost rugată de moderatorii de radio, Rusu și Andrei, să îl imite pe colegul ei de la iUmor, Cheloo, iar atunci, cântăreața s-a cam eschivat, declarând că băieții de la BUG Mafia nu prea sunt de acord, ba chiar, mai demult, aceștia s-au supărat pe ea, deoarece le-a imitat o piesă, iar de atunci nu o mai lasă să fredoneze nimic din repertoriul lor. Cu toate acestea, prezentatorii au insistat la artistă, iar aceasta a încercat să îl imite pe Cheloo, însă a fost cam dificil, deoarece rapper-ul are un timbru mai puțin imitabil. În trecut, atât despre Delia, dar și alte cântărețe de la noi, printre care se numără Antonia și Inna, s-a spus că fac parte din grupul ocult Illuminati sau Masonerie, potrivit Cancan.

Dragoș Bucur a vorbit despre partea neștiută a vieții sale. „Problemele au fost într-o limită”. Dragoș Bucur este unul dintre cei mai apreciați actori români, însă puțini sunt cei care știu cum era acesta în adolescență și ce probleme le-a ridicat părinților. Soțul Danei Nălbaru a vorbit despre partea neștiută a vieții sale. „Adică… nu m-am drogat niciodată și cred că felul în care vorbești cu copiii tăi ajută foarte mult să-i faci să înțeleagă lucrurile astea. Nu am furat, nu m-am bătut, cum se bate orice tânăr. Problemele au fost într-o limită de normalitate a problemelor”, conform Libertatea.

Amintiri din tinerețe. De ce dormea Corina Chiriac în gară, în trenurile garate. Îndrăgita interpretă Corina Chiriac va împlini pe 26 octombrie vârsta de 70 de ani, prilej cu care va lansa un album nou, pe care l-a finanțat singură, cu 28 de piese din repertoriul său, înregistrate din nou, recent. Corina vrea să lanseze și un site de muzică, amintiri scrise de prin reviste, cu materiale video şi audio. Vedeta a depănat amintiri, într-un interviu. În anii tinereții, ea pleca de la concerte şi, pentru că nu voia să doarmă iarna în hoteluri unde dârdâia de frig, mergea la gară și se ruga de controlori să stea la căldură, în trenul garat. În plus, plătea și biletul, se arată în articolul Click.ro.

“Irishman”, filmul care îi reuneşte pe Robert de Niro şi Al Pacino, lansat în Europa. Cu un trio de legendă, regizorul Martin Scorsese și actorii Robert de Niro și Al Pacino, filmul Irishman a avut premiera europeană la Londra. Este produs de gigantul de streaming online Netflix. Scorsese a justificat această alegere prin costurile foarte mari, din cauza unei tehnici de pionierat de întinerire digitală a personajelor. Irishman - prezentat la gală de încheiere a festivalui de film de la Londra - este o saga despre crimă organizată din America după cel De-al Doilea Război Mondial, scrie Știrile Pro Tv.

Alexandru Țiriac iubește din nou? Cine este celebra tenismenă alături de care și-a găsit liniștea. Alexandru Țiriac este în culmea fericirii alături de Sorana Cîrstea. Cei doi îndrăgostiți nu s-au afișat împreună la evenimente sau în fotografiile postate în online, însă el a susținut-o din tribune la fiecare meci. În plus cei doi ar fi petrecut mai multe vacanțe de vis împreună. Alexandru Țiriac a divorțat de Ileana Lazariuc în 2017 după zece ani de căsnicie din care a rezultat doi băieți, Alexandru și Nicholas Noah. Cei doi au păstrat discreția în ceea ce privește despărțirea și spun că au rămas prieteni foarte buni de dragul copiilor, notează Wowbiz.




Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


3670 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version