Caru`cu vedete: Vedetele pompează 1 milion de euro în educaţia copiilor; Actrița Jessica Simpson, viață de calvar din cauza abuzurilor sexuale: ”M-am omorât cu alcool și pastile”

de Lupu Vlad-Andrei     HotNews.ro
Marţi, 28 ianuarie 2020, 2:43 Revista Presei | Vedete


Caru`cu vedete
Foto: Colaj foto
Actrița Jessica Simpson, viață de calvar din cauza abuzurilor sexuale: ”M-am omorât cu alcool și pastile”. Actriţa Jessica Simpson a dezvăluit că a fost abuzată de fiica unor prieteni de familie încă de vârsta de şase ani, iar această traumă a împrietenit-o cu anumite vicii. „M-am omorât cu alcool şi pastile”, spune Jessica, care recunoaşte că în 2017 a gustat din ultimul pahar. Blonda recunoaşte că cea mai grea parte a fost terapia, pentru că a făcut-o să se întâlnească cu toate lucrurile de care încerca să uite. “Mă gâdila pe spate, apoi continua cu alte gesturi. Am vrut să le spun părinţilor mei. Eram victimă, dar mă simţeam şi vinovată”, mărturiseşte ea. Actrița a avut curajul să le vorbească părinţilor ei abia când avea 12 ani. Tatăl ei a privit în gol, dar mama a avut o replică. Ţi-am spus că se întâmpla ceva.”Nu am mai rămas niciodată în casa prietenilor părinţilor mei, dar nici nu am vorbit despre asta”, a mai povestit actriţa, conform Ciao.ro.

Mai ții minte trupa Cassa Loco? Ce s-a întâmplat cu membrii formației după ce au luat-o pe drumuri separate. Cândva, Cassa Loco era una dintre cele mai tari trupe, iar cei trei membri aveau lumea la picioare. După destrămarea formației, aceștia au luat-o pe drumuri separate. În vreme ce Cosmin Tudoran a rămas în lumina reflectoarelor, având o revenire spectaculoasă ca jurat la “MasterChef” (PRO TV), ceilalți doi artiști au renunțat la glorie și faimă în favoarea unei vieți retrase. Bogdan s-a reîntors la Bistrița, iar Leonard Muha s-a mutat în Malaga, Spania. Bogdan Mureșan este de 10 ani căsătorit, are un copil și se ocupă în continuare de producții muzicale, arată Libertatea.

Mama Lorei a murit. Aceasta suferea de cancer de mulți ani. Mama Lorei a murit, după ce ani la rând s-a luptat cu o boală gravă. Lora a mai povestit de-a lungul vremii despre lupta mamei sale cu boala. La începutul lui 2014, Lora și-a internat mama în spital, în Turcia, după ce aceasta a fost depistată cu cancer la sân. Medicii au recomandat operația de masectomie a sânului stâng, iar intervenția a fost făcută la un spital din Turcia. La vremea respectivă, Lora a povestit clipele de coșmar prin care a trecut. Recent, artista Lora anunțase că se va retrage o perioadă de pe rețelele de socializare. Aceasta a dat de înțeles că cineva drag are probleme de sănătate, scrie Wowbiz.ro.

Misha, despre relația cu Connect-R: „Ne vedem zilnic. A mai rămas peste noapte”. Misha și Connect-R au divorțat în urmă cu trei ani, însă cei doi au rămas în relații bune de dragul fetiței pe care o au împreună, pe nume Maya, în vârstă de 5 ani. Misha și Connect-R sunt părinți model pentru fiica lor, chiar dacă aceștia nu mai sunt legați de acte. Cei doi au plecat și în vacanțe împreună și petrec foarte mult timp alături de micuță. Pentru că zvonurile despre o eventuală împăcare au început să circule, artista s-a decis să spună lucrurilor pe nume și să facă lumină în cazul împăcării dintre ea și Connect-R, relatează Unica.ro.

Vedetele pompează 1 milion de euro în educaţia copiilor. Copiii vedetelor învaţă la facultăţi prestigioase din lume, unde costurile unui singur an de şcolarizare ajung chiar şi la preţul unui apartament cu trei camere din Bucureşti. Click! vă spune cât investesc divele de top în viitorul juniorilor. Vedeta tv Mihaela Rădulescu (50 de ani) are un singur fiu, Ayan (15 ani), din fostul mariaj cu afaceristul Elan Schwartzenberg (52 de ani). Diva s-a stabilit la Monte Carlo, unde şi-a crescut băiatul în linişte, departe de lumina reflectoarelor. Ei au o relaţie specială şi sunt foarte buni prieteni. Vedeta nu se uită la bani când vine vorba de Ayan, aşa că i-a oferit dintotdeauna un stil de viaţă sănătos, îi insuflă prin propriul exemplu pasiunea pentru sport şi îl susţine să-şi exploateze toate talentele, conform Click.ro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


4178 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by