Meghan Markle, prima apariție publică în Marea Britanie de când a părăsit Casa Regală. Au trecut aproape două luni de când Prințul Harry și Meghan Markle s-au mutat în Canada, încetând să mai ia parte la evenimentele organizate de Casa Regală. Celebrul cuplu a marcat aseară prima apariție oficială în Marea Britanie de când a decis să se rupă de o tradiție seculară. Lui Meghan Markle îi priește schimbarea, căci radia de fericire într-o rochie albastră, scrie Viva.

Caru' cu vedeteFoto: Colaj foto

Fiul lui Britney Spears face dezvăluiri incendiare: „Mama ar putea să renunţe la muzică”. Jayden Federline, în vârstă de 13 ani, fiul cel mic al cântăreţei Britney Spears (38 de ani), a declarat, marţi, într-o transmisiune în direct pe Instagram că mama lui nu are interes să-şi reia cariera muzicală. El a făcut public dezinteresul lui Britney pentru muzică. Copilul l-a acuzat pe bunicul lui, tatăl lui Britney, Jamie Spears, că este o persoană rea, care împiedică evoluţia artistică a mamei lui, potrivit Click.

James Bond nu mai intră în acţiune luna viitoare. Lansarea producţiei a fost amânată. Coronavirusul amână lansarea următorului film din seria "James Bond". Producţia urma să intre în cinematografe luna viitoare, dar va avea premiera în noiembrie. "Filmul va putea fi văzut în Marea Britanie pe 12 noiembrie 2020, iar în celelalte ţări la date ulterioare”, relatează Ok magazine.

Vedete afectate de Coronavirus. Mariah Carey a fost nevoită să-și anuleze concertele din Hawaii din cauza restricțiilor de călătorie impuse la nivel internațional, în ciuda faptului că în arhipelagul din Pacific nu a fost înregistrat niciun caz de Coronavirus. Artista și-a reprogramat turneul pentru luna noiembrie 2020. De asemenea, artistul Stormzy și-a anulat toate concertele din Asia pe care le avea programate în luna martie, conform Alistmagazine.

Andreea Esca, Magda Pălimariu și Ilinca Vandici, trucuri pentru dietă și sport. ”Încerc să nu mănânc mult dulce, să evit pâinea, pastele, cartofii, mă rog, tot ce ştim sigur că ne va aduce nişte kilograme în plus. Şi bonus: să faceţi un pic de sport în limita timpului. Sportul e baza şi un pic de atenţie la mâncare nu strică. De asemenea, nu sunt adepta operaţiilor estetice, nu mi-am făcut nici măcar o injecţie”, a mărturisit Andreea Esca potrivit Click.