Ciupitor de sfârcuri sau ţinător profesionist de băuturi? Vedetele angajează oameni pentru cele mai ciudate joburi. S-au obişnuit să nu ridice un deget şi să existe tot timpul cineva în anturajul lor care să le îndeplinească până şi cele mai ciudate dorinţe. Şi atunci când acea persoană lipsea, starurile au ajuns să angajeze personal pentru unele dintre cele mai aberante joburi din lume. Imediat înainte de-a urca pe scenă, persoana responsabilă cu sfârcurile lui Pink îi dă vedetei exact încrederea de care are nevoie înainte de show. La fel se întâmplă şi în cazul lui JLo, care are – după cum am văzut în videoclipul Jenny from the Block – pe cineva care se asigură că sfârcurile divei sunt întotdeauna la vedere. În 2013, Jennifer O'Neill, fosta asistentă personală a vedetei, a dat-o în judecată pe Lady Gaga pentru tot timpul petrecut peste program la serviciu şi neplătit. Mai mult de-atât, aceasta a făcut publice tot felul de cereri pe care şefa ei le-a avut de la ea şi care i se păreau deplasate. Una dintre ele era să doarmă lângă cântăreaţă în pat. Se pare că lui Gaga nu-i place să doarmă singură, motiv pentru care o punea pe asistenta ei să-i ţină companie în pat, scrie OK Magazine.

VedeteFoto: Colaj foto

O melodie a lui Benone Sinulescu, viralizată în Emiratele Arabe Unite. Cântărețul de muzică populară îl caută pe arabul care face furori pe net cu melodia lui. La aproape 83 de ani, după o carieră extraordinară, Benone Sinulescu se bucură de o existență liniștită și lipsită de evenimente. Viața i-a oferit totuși o surpriză. Cântărețul de muzică populară încearcă să dea de urmele unui arab care a devenit viral cântând una din melodiile sale. Benone Sinulescu este atât de popular, încât a ajuns să facă senzație și în Emiratele Arabe Unite. Însă nu direct, ci prin intermediul unui arab care s-a filmat în timp ce cânta una din melodiile artistului nostru, “Lasă-mă să beau”. Înregistrarea a devenit virală pe internet, adunând numeroase aprecieri. Veteranul muzicii populare a decis să dea de urma exoticului personaj care-i fredonează melodia îmbrăcat în costum arăbesc, popular mai ales în Emiratele Arabe Unite. În acest demers, Benone a lansat un apel către admiratorii săi, promițând un premiu discografic celui care-l va ajuta să afle identitatea arabului, conform Libertatea.

Trupa Genesis se reuneşte, dar starea de sănătate a lui Phil Collins e precară. Solistul va cânta în scaun cu rotile. Deşi are mai multe probleme de sănătate, iar în public apare cu baston sau în scaun cu rotile, Phil Collins (69 de ani) va lua parte la turneul organizat în acest an de trupa Genesis. Muzicienii Tony Banks, Phil Collins şi Mike Rutherford, toţi în vârstă de 69 de ani, au confirmat reunirea grupului Genesis, care va susţine un turneu în Marea Britanie şi Irlanda în toamna acestui an. La scurt timp după anunţarea veştii, fanii trupei s-au arătat îngrijoraţi deoarece, după cum au demonstrat recentele apariţii ale lui Phil Collins, starea de sănătate a artistului este una precară, arată Adevărul.ro.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi divorțează din nou. Divorț cu repetiție în showbiz. Protagoniști: Bianca Drăgușanu și soțul ei, Alex Bodi. Cei doi au decis din nou să pună capăt căsniciei, după un scandal teribil care a avut loc în acest weekend, chiar de ziua frumoasei blonde. Conform ultimelor informații primite la adresa redacției, cel care a inițiat procedura de divorț este Alex Bodi. Omul de afaceri i-a trimis Biancăi o notificare pentru a se prezenta în fața notarului încă din data de 28 ianuarie. Cei doi au stabilit de comun acord data de 10 martie ca dată a divorțului. Relația dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi a fost una cu năbădăi de când s-au cunoscut, în urmă cu doi ani, informează Wowbiz.ro.

Kendall Jenner a fost cerută în căsătorie de un fan. Cum a reacționat vedeta. Kendall Jenner își vedea liniștită de treburile sale de zi cu zi, atunci când un fan a venit la ea într-o parcare. Înainte ca aceasta să poată pleca, el a întrebat-o dacă poate să facă un selfie. Ce a urmat a fost un moment romantic la care nimeni nu se aștepta. Într-un videoclip, fanul, pe nume John, s-a pus în genunchi și a cerut-o în căsătorie pe Kendall. „Nici măcar nu îți știu numele. Îmi pare bine să te cunosc, pari de treabă.”, a răspuns modelul. Deși aceasta l-a refuzat, toată lumea părea extrem de amuzată de moment. Modelul are o idilă în acest moment cu Ben Simmons, jucător NBA. Aceștia încearcă să își țină relația departe de camere și să fie cât mai discreți, potrivit Verdict.ro.