Tom Hanks şi Rita Wilson au fost externaţi la 5 zile după ce au anunţat că sunt infectaţi cu noul coronavirus. La nici o săptămână de la incredibila veste că ambii sunt infectaţi cu COVID-19, cei doi actori au fost trimişi acasă. Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson, uluiau o lume întreagă, în urmă cu câteva zile, când anunţau că s-au infectat cu noul coronavirus pe platourile de filmare ale următorului film despre Elvis Presley, o producţie a regizorului Baz Luhrmann produsă de Warner Bros. în Australia, relatează Ok magazine.

VedeteFoto: Colaj foto

Radu Vâlcan a fost testat pentru Coronavirus:„ Suntem monitorizați în permanență, iar la cel mai mic semn de boală ești transportat la spital”. Prezentatorul „Insula iubirii' a călătorit până în Republica Dominicană, așa că a fost testat pentru Coronavirus. Multe vedete au făcut apel la comunitățile lor de fani să stea în casă și să respecte măsurile impuse de autorități, scrie Viva.

Ryan Reynolds și Blake Lively au donat 1 milion de dolari băncii de alimente, pentru bolnavii de COVID-19. Recent, actorii Ryan Reynolds și Blake Lively au anunțat că donează 1 milion de dolari în scopul furnizării de hrană pentru persoanele bolnave de coronavirus care se află în dificultate. Banii dăruiți de către cei doi soți vor merge spre două organizații care se ocupă cu hrănirea celor care în aceste momente se află la ananghie, potrivit Click.

Mesajul Andreei Berecleanu după ce a decis să plece de la Antena 1. Ce face vedeta acum. Luna trecută, Andreea Berecleanu a decis să părăsească Antena 1. Vedeta a explicat într-o postare pe Facebook că nu a fost constrânsă, dar că nu va accepta situații impuse. Acum, aceasta a revenit cu un nou mesaj pentru cei care o urmăresc. Vedeta le-a mulțumit oamenilor pentru mesajele de solidaritate, în contextul pandemiei de coronavirus, și a rolurilor pe care ea și soțul său, medic, și le asumă, notează Libertatea.

Fiul Andrei și al lui Cătălin Măruță a împlinit 9 ani. David a avut petrecere fără invitați. Solista Andra (33 de ani) și prezentatorul PRO TV Cătălin Măruță (42 de ani) și-au serbat fiul, care a împlinit 9 ani pe 16 martie. Cei doi părinți au pus poze superbe pe rețelele sociale și au recunoscut că s-au simțit bine și singuri, petrecerile cu mulți invitați, la locurile de joacă, nefiind recomandate în această perioadă a pandemiei de coronavirus, scrie Click.