Roxen ar putea participa la Eurovision 2021, însă cu altă melodie. Din cauza coronavirusului organizatorii evenimentului din Olanda au anunțat zilele trecute, că show-ul a fost anulat, urmând să vină cu noi precizări în cel mai scurt timp. Roxen, cea care ar fi trebuit să ne reprezinte la Rotterdam, ar putea participa la Eurovision 2021, însă cu altă melodie și nu cea care fusese aleasă pentru anul acesta, notează Libertatea.

VedeteFoto: Colaj foto

Mircea Radu îşi susţine de acasă soţia medic. Raluca Olaru luptă din prima linie cu coronavirusul. Realizatorul reality-show-ului „Down the Road. Aventura” (TVR 1) s-a mutat la începutul anului din Capitală, după ce soţia, medic oncolog, s-a angajat la o clinică din Piatra-Neamţ. Mircea Radu (51 de ani) şi Raluca Olaru (32 de ani) s-au căsătorit în 2012 şi au doi copii: Tudor (6 ani) şi Clara Elena (4 ani). În aceste zile, Mircea se ocupă de cei mici când Raluca e la clinică, relatează Click.

Andreea Bălan, deranjată de comportamentul lui George Burcea: "El nu s-a mai ocupat de creşterea Clăriţei, din cauza unor motive pe care nu vreau să le discut". „Trebuie să existe o decenţă în declaraţii. Decenţă pe care evident că George nu a păstrat-o. A postat la un moment dat o chestie pe care ulterior şi-a retras-o şi mă bucur că a făcut acest lucru. Trebuie ca tot timpul să vorbim unul despre altul frumos. A fost o relaţie frumoasă într-o anumită perioadă şi trebuie să păstrăm pentru Ella şi pentru Clara, doar momentele frumoase”, a spus artista, potrivit Viva.

Irina, Diana & Răzvan Fodor: „Nu ne-am aşteptat să ne fie atât de greu despărţiţi“. Au zece ani de căsnicie şi 13 ani de relaţie, vreme în care nu au mai fost niciodată atât de mult timp despărţiţi cum s-a întâmplat acum, la Asia Express, emisiunea Antenei 1 la care nouă echipe de vedete trăiesc aventura vieţii lor în Filipine şi Taiwan. Irina: Niciunul dintre noi nu s-a aşteptat să ne fie atât de greu despărţiţi. Toată perioada cât a fost plecat a fost dificilă. Nu am stat de multe ori departe unul de altul, scrie Ok magazine.

Andreea Marin a adunat produse de 440.000 € din donaţii pentru a ajuta persoanele afectate de coronavirus. Andreea Marin (45 de ani) a reușit să strângă prin intermediul Fundației „Prețuiește Viața” produse în valoare de peste 440.000 de euro. „E mai ușor să convingi oamenii fără mari posibilități să pună umărul, dar și companiile au fost sensibilizate și am reușit împreună”, a spus ea. Produsele au fost aduse la Arena Națională, punctul de colectare din Capitală, potrivit Click.