​​O concurentă din show-ul „Mireasa” de la Antena 1 a ajuns la spital după ce a băut mai multe shot-uri la petrecerea burlăcițelor și a leșinat în baie. Ea a fost găsită de o altă concurentă care practic a salvat-o.

Concurenti din emisiunea „Mireasa”Foto: Captura video

Emisiunea se filmează 24 de ore din 24 și imaginile au fost surprinse pe camere, însă au fost difuzate parțial și cenzurate pe post pentru a nu afecta imaginea concurentei. Însă situația a fost dezbătută pe larg de gazda Simona Gherghe cu concurenții.

„Din păcate ai ajuns la spital în comă alcoolică, cu alcoolemie de 2,4. (...) N-am vrut să vă șochez cu imaginile astea, dar chiar a fost grav. Și sper să fie ca o lecție. Știi ce scrie pe biletul tău de externare? Doamna doctor a scris cu litere mari: STOP ALCOOL”, a spus ea, anunțând că în casa „Mireasa” nu va mai fi tărie până la sfârșitul sezonului. Simona Gherghe a vorbit îndelung despre pericolul consumului exagerat de alcool.

„Am mâncat foarte puțin sâmbătă, eram și foarte obosită. Am zis să dăm shot-uri cu toate pentru că era ultima petrecere. Eu nu beau tărie, nu știam cum o să reacționeze corpul meu. Am mai avut într-un alt pahar vin cu suc, dar nu era foarte mult vin și poate că din cauză că le-am combinat. Am simțit că mă ia foarte rău amețeala, ce s-a difuzat de la dans nu mai țin minte. Nu-mi mai aduc aminte nimic”, a spus concurenta.