Roxana Iliescu - pictorial dezinvolt in revista Superbebe

de Ramona Mihai     Superbebe
Joi, 24 aprilie 2008, 0:38 Revista Presei | Vedete


Coperta Superbebe
Foto: Superbebe
Pe Roxana Iliescu o cunoastem cu totii, mai ales dupa ce si-a facut un renume bine-meritat moderand emisiunea "6! Vine presa". Mai mult, este un fotograf de succes si unul dintre cei mai priceputi beauty-editori pentru aceasta meserie. Ceea ce nu stim multi dintre noi este faptul ca, desi s-a confruntat cu numeroase probleme, a reusit sa ramana una dintre cele mai optimiste, puternice si vesele femei pe care le-am cunoscut.

  Am putea spune ca are succes pentru ca este o femeie frumoasa care stie ce vrea de la viata. Ei bine, pe langa frumusetea cu care a inzestrat-o natura, a stiut sa-si cultive talentul si inteligenta in asa fel incat sa reuseasca sa impresioneze de fiecare data. Iar acum cu atat mai mult cu cat ii putem atribui toata admiratia deoarece, pe langa meseria sa de jurnalist, are succes si in cea de mama si in cea de femeie insarcinata.

Spunem acest lucru fiindca are acasa o fetita de 4 ani si jumatate, Maria Elsa Teresa, iar in cateva saptamani, sau poate zile, va mai aduce pe lume inca o bebelusa, pentru care a ales deja un nume: Anna Vanessa. Asadar, un motiv in plus pentru a afla cat mai multe despre ea si despre micutele ei. Si, desi noi ne-am sfiit sa-i punem intrebari foarte personale, am constat cu surprindere ca ne-a raspuns cu cea mai mare dezinvoltura si cu un simt al umorului rar intalnit.

Ne-am gandit initial ca, fiind la a doua sarcina, a avut parte de experiente cunoscute si mai usor de trecut, insa surpriza a fost de partea noastra. "La mine se verifica zicala: exceptia confirma regula. A fost infinit mai greu la aceasta a doua sarcina. Si inca nu stiu cum va decurge nasterea!!! Prima sarcina a debutat cu probleme, adica de amenintare de avort, dupa care lucrurile s-au normalizat si nu am mai simtit ca sunt insarcinata.

Am luat putin in greutate (12 kg) si totul a fost super. A doua oara, cred ca Dumnezeu a vrut sa aflu ce inseamna de fapt pentru femeile normale «sa fii gravida» si mi-a dat totul. Greturi dimineata, la pranz si seara, ameteli, dureri de spate, schimbari de dispozitie (plang non-stop, chiar si cand urmaresc Cupa de gimnastica Irina Deleanu...). Am descoperit ca greturile trec doar daca mananc incontinuu si.

.. atat mi-a fost! Nu m-am oprit nici pana in ziua de azi, fiind la origini o pofticioasa clasa I. Asa ca voi plati amarnic dupa nastere, dar asta e...". Iar pentru ca si-a dorit foarte tare sa-i faca Teresei un fratior sau o surioara, ne-a povestit si despre momentele grele prin care a trecut pierzand cateva sarcini, lucruri care pot marca pe oricine. "De cand a venit pe lume Teresa, am stiut ca vreau sa-i fac un frate sau o sora.

As fi vrut sa fie mai devreme, insa am pierdut din nou cateva sarcini, asa incat, pentru mine, Vanessa e un nou dar de la Dumnezeu. A fost conceputa cand nu ne asteptam, dar era dorita deja de ceva luni". Intrebarile firesti care au urmat acestei marturisiri au fost legate de cum au primit vestea toti membrii familiei Roxanei, inclusiv ea, iar raspunsul a fost pe cat de sincer, pe atat de dezinvolt: "Prima sarcina a fost cu cantec.

Roxana si Teresa
Foto: Superbebe
Am aflat destul de tarziu, avand in vedere ca luasem pilule contraceptive pana la despartirea de partenerul meu de atunci, asa ca excludeam varianta unei sarcini. Dar am primit-o atunci, ca si acum, cu teama. Avand in spate multe pierderi de sarcina, nu m-am putut bucura pe deplin decat dupa 3 luni. M-am simtit cam ciudat si mi-am luat un test, fara sa-i spun nimic (actualul partener al Roxanei Iliescu – n.

r.). Apoi i l-am intins, cu cele doua dungi roz. Nu stiu exact ce a simtit, ca multi barbati, nu are intotdeauna cuvintele la el, a zis «bravo» si m-a intrebat cand mergem la doctor. Apoi a venit constiincios la toate controalele mele si se distreaza seara cand Vanessa parca ii ofera demonstratii de acrobatie de la mine din burtica. Cat despre Teresa, pana la 3 luni, nu i-am spus nimic. Abia cand am aflat ca totul e ok, ca e fetita, am inceput sa ii spun ca va avea o surioara, ca acum e la mine in burtica si creste, i-am aratat poze de cand era si ea la mine in pantec.

.. La inceput, nu a zis nimic, apoi, zi dupa zi, a devenit tot mai constienta, am luat-o la o ecografie, apoi ma intreba mereu «A crescut sora mea? Cand o vad?» In acelasi timp, inconstient, a devenit foarte lipicioasa cu mine, ma ajuta sa ma ridic din pat, ma imbratiseaza, vrea sa doarma cu mine, ceea ce nu s-a mai intamplat pana acum". Despre Teresa ar putea vorbi la nesfarsit, lucru absolut normal avand in vedere ca deocamdata nu a facut cunostinta cu cu micuta Vanessa, insa nimic nu este mai frumos decat sa stai sa asculti o mama povestind cu atata dragoste despre copii ei.

A inceput cu momentul nasterii Teresei si a sfarsit cu dorinta de a-si vedea fetele adolescente. "Nu mai vroiam sa astept (mai aveam putin si era Craciunul 2003). Imi programasem sa nasc in dimineata de 22 decembrie. As fi vrut sa incerc o declansare sau, daca nu, o cezariana. Dar in noaptea de 21 spre 22 au inceput contractiile si, la 8 si 10 dimineata, a venit pe lume minunea. Natural, dar cu anestezie epidurala.

Un pic cam puternica, drept pentru care eu nu am simtit nimic. Nici macar nevoia de a impinge. Noroc ca ea, mititica, era jos situata si a cam iesit singura. Eu nu aveam nicio treaba, eram cu aparatul de fotografiat la ochii, gata sa surprind prima fotografie... ceea ce am si facut, spre disperarea medicului. Cand am vazut-o prima oara, m-am speriat de sangele de pe capul ei (ulterior, am inteles ca era al meu, de la epiziotomie).

Apoi am realizat cat era de uratica... Ma simteam vinovata ca nu ma coplesea sentimentul matern, cum vazusem prin filme, dar, sincer, nimic nu ma lega de botul acela de om mic, negru si cu mult par Era identica tatalui sau, dar, totusi, atat de uratica... Stiam ca de acum incolo voi fi responsabila pentru fiecare pas al ei, as fi omorat de atunci pe oricine i-ar fi facut rau, voiam sa o alaptez imediat si sa ma ocup de la inceput doar eu de ea, insa nu pot spune ca am iubit-o nebuneste din prima clipa.

 Cred ca spiritul matern e la inceput un instinct, aproape animalic, care, treptat, se transforma in iubire profunda. Simteam insa ce e mai bine pentru ea, rezonam la problemele ei, de orice fel. E fascinant. Teresa este un copil extrem de sociabil si vesel, probabil ca n-a avut de ales, avand in vedere ca o port cu mine cam peste tot de cand ea avea doua saptamani. E foarte curioasa, dar si foarte sensibila si nu suporta sa vada ca cineva sufera.

Incerc sa profit la maximum de weekend-uri, de diminetile in care facem impreuna suc proaspat de fructe si legume, si in fiecare luni, miercuri si vineri o iau de la gradi sa o duc la gimnastica ritmica, la cursurile Irinei Deleanu. Ii place foarte mult. De acolo o preia buni, pe care Teresa o adora, asa cum mi-am adorat si eu bunica. Mi-as dori sa reusesc sa-i fiu Teresei si partener de joaca, dar si autoritate… ne iubim, ne jucam, dar incerc sa-i stabilesc limite.

Spre binele ei. Dar trebuie sa recunosc ca nu e usor sa fii parinte in ziua de azi, cand presiunile zilnice te solicita la maximum si ajungi seara stors, iar copiii te iau de proaspat. De multe ori ii repezim, uitand cat de multa nevoie au de atentia noastra si ca proiectul cel mai important al vietii noastre este chiar el, COPILUL". Intrebata cum se vede peste 10 ani alaturi de fetele ei, ne-a dat un raspuns extrem de emotionant si realist: "Innebunita sa inteleg doua adolescente rebele, cum sunt convinsa ca vor fi fetele mele.

Nu pot inca sa-mi imaginez ce probleme vor intampina ele atunci, stiu doar ca generatia lor nu are nicio legatura cu ceea ce stiam noi. Sper sa reusesc sa tin pasul cu ele. Si cand problemele lor ma vor depasi, sa imi educ orgoliul astfel incat sa le indrum spre alte persoane, care sa le ajute mai eficient. Oricum, sunt foarte fericita ca ele se vor avea una pe cealalta si sper din suflet sa pot crea intre ele o legatura speciala, care sa fie pentru amandoua colacul de salvare din toate clipele grele prin care, din pacate, inevitabil vor trece".

  "Cred ca imi va fi de folos insa experienta Teresei dupa nastere. In sensul ca, la prima nastere am fost nauca, toata lumea imi dadea sfaturi care se contraziceau, inclusiv medicii. Abia dupa doua luni de stres am luat decizia sa-mi ascult instinctul, sa nu-i bag in seama pe cei care-mi sugerau sa renunt la alaptatul exclusiv la san (ii voi multumi vesnic pentru sprijin doamnei dr. Ana Culcer) si sa creez acea legatura magica intre mine si copil.

Acum imi doresc, cu sprijinul tatalui Vanessei, sa am aceasta putere de la inceput, sa ne gospodarim noi doi cum putem mai bine si sa reusim sa gestionam (aici sper si cu ajutorul mamei mele) sentimentele Teresei."








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


2451 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by