Ce e frumos si lui Dumnezeu ii place. Asa se face ca trupurile dezgolite ale tinerelor domnisoare au impanzit micul ecran si, desi nu au nici in clin, nici in maneca cu televiziunea, multe fete se mandresc cu statutul de asistenta TV. Desi participa la emisiuni zilnice “norocoasele” sunt platite destul de modest, ele avand salarii cuprinse intre 250 si 800 de euro pe luna. Cele mai multe accepta compromisul, intrucat privesc acest job ca pe o rampa de lansare. De departe, Daniela Crudu, asistenta “matinalilor” Razvan si Dani, isi joaca cel mai bine rolul de fata naiva, ea contribuind din plin la ratingul Antenei 1. Se pare insa ca prestatia Danielei e rasplatita cu suma de aproximativ 600 de euro lunar, ea imbogatindu-si bugetul din prezentari de moda. Nici Mihai Morar (Antena 2) nu e mai prejos si, desi a avut doua asistente, una desteapta, Alina Radu, si una naiva, Marina Dina, iata ca a decis sa o pastreze numai pe cea din urma. Marina a fost adusa la emisiunea “Rai da’ buni” chiar de fosta sa colega, intre timp concediata, iar glumele sale neinspirate, care sunt sarea si piperul emisiunii, sunt remunerate cu suma modica de 250 de euro lunar, scrie Click.

Cea de-a 51-a ceremonie a premiilor Grammy si-a numit duminica seara castigatorii. Veteranul Robert Plant, fostul solist al trupei “Led Zeppelin”, a fost marele castigator, plecand acasa cu 5 trofee. Insa evenimentul a fost marcat si de incidente. Starul R&B Chris Brown, nominalizat la doua categorii, si iubita acestuia, Rihanna, care se numarau printre artistii programati sa cante in cadrul galei, si-au anulat participarea. Brown a fost implicat intr-un incident de violenta domestica, persoana agresata fiind chiar Rihanna. Ea e in spital, el a fost arestat, afirma Libertatea.

Dupa ce a dezvaluit in exclusivitate povestea de amor dintre Gina Pistol si Ciprian Marica, infiripata la scurt timp dupa ce blonda s-a despartit de Nicola, CANCAN va prezinta in premiera fotografii cu cel mai nou cuplu din showbizul autohton. Luni seara, la iesirea din hotelul Marriott, paparazzii CANCAN au surprins primele cadre cu Gina Pistol si Ciprian Marica imbratisati si fericiti ca sunt impreuna.

Surse din apropierea vedetei de la B1 au dezvaluit faptul ca Monica este foarte suparata pe sora sa, deoarece aceasta de cand a venit in Bucuresti in loc sa-si vada de treaba, ea umbla in fiecare weekend prin cluburile de fite din Capitala si atarna pe la masa cate unui baietas de bani gata (evident de bani gata de la taticu si mamica). Ori de cate ori a incercat sa-i dea cate un sfat, Monica s-a izbit de un zid din partea Ramonei. Aceasta ii replica surori sale ca stie ea ce are de facut si ca nu e cazul sa-i poarte de grija, ca pana la urma va pune mana pe un milionar, afirma Atac.

De cand a devenit publica, povestea de amor dintre Mihaela Radulescu si Dani Otil este subiectul fierbinte al barfelor mondene, iar producatorii emisiunilor de divertisment de la Antena 1 exploateaza acest lucru din plin. Cum Valentine’s Day bate la usa, echipa de producatori ai unei emisiuni filmate special cu aceasta ocazie s-a gandit sa puna din nou in lumina cuplul cel mai comentat al momentului. In promo, sunt prezentate vedetele care vor participa la emisiune, iar spre final, Dani o intampina in platou pe Mihaela, care il someaza, mai in gluma, mai in serios, sa o ceara de nevasta, informeaza Gardianul.

Whitney Houston a revenit in cea mai buna forma a ei din ultimii ani, la decernarea Premiilor Grammy, care a avut loc in Los Angeles, duminica seara. Vedeta de 45 de ani a surprins placut audienta, cand si-a facut aparitia intr-o rochie sexy cu imprimeu leopard, care se aseza perfect pe corpul ei refacut dupa abuzul de droguri si alcool. Printre altele, Whitney a cantat celebra “I’m Every Woman”, dar si hitul ei “I Will Always Love You”. Presa americana noteaza ca artista nu a mai bifat impecabil notele inalte, asa cum facea in anii ’90, insa vocea ei este inca puterica si bine antrenata. O multime de staruri s-au ridicat in picioare sa o aplaude pe cantareata, iar Paul McCartney s-a aratat mai mult decat impresionat de performanta ei. In 2001, Whitney Houston a socat publicul cand a aparut la un concert din New York, aratand ca o epava, din cauza consumului de droguri si a vietii agitate pe care o avea cu fostul ei sot, Bobby Brown, relateaza Gardianul.

Un judecator l-a scapat pe rapperul 50 Cent de un proces de 50 de milioane de dolari, intentat de fosta lui iubita, care a spus ca starul i-a promis ca va avea grija de ea pe viata. Carol Edmead, de la Curtea Suprema de Justitie din Manhattan, a respins revendicarile lui Shaniqua Tompkins pentru jumatate din bunurile muzicianului de culoare. Judecatorul a spus ca averea lui 50 Cent este „estimata la nu mai putin de 50 de milioane de dolari”. Tompkins a pretins ca rapperul i-a promis sa o intretina mereu, daca el „va da lovitura”. Shaniqua a spus ca au incheiat un acord verbal in dormitorul ei, in septembrie 1996, cu o luna inainte de nasterea fiului lor. Starul, pe numele sau adevarat Curtis Jackson, a negat ca i-a spus lui Tompkins ca va avea grija de ea pe viata si ca, daca asta ar fi intentionat, s-ar fi insurat cu ea. Judecatorul a mai spus ca Shaniqua va primi aproximativ 6.700 de dolari pe luna, pentru anii urmatorii, ca sa aiba grija de fiul ei conceput cu 50 Cent, Marquise, de 12 ani, afirma Gardianul.

Dita Von Teese, cunoscuta drept Cea mai sexy femeie de pe Planeta, a declarat ca dupa ce a divortat nu a mai facut sex timp de un an, si, ca a preferat sa se autosatisfaca. Insa dupa acest an de “abstinenta” Dita se gandeste sa se bucure din nou de placerea unei partide de sex. “Sa zicem ca ma simt bine singura. Am devenit dintr-o data chiar imorala si este foarte placut. Ca toata lumea ma gandesc tot timpul la sex, pe vremurile astea este singurul lucru de care poti sa te bucuri fara sa te coste nimic", a declarat cunoscuta actrita si stripteuza, Dita Von Teese, scrie Libertatea.

Vedetele Antenei 1 se bucura de mare succes in domeniul muzical. Gabi Firea si Simona Gherghe au vandut la sfarsitul anului trecut albumul lor de colinde si muzica populara “Trandafiri de la Moldova” in 75.000 de exemplare. Ele au interpretat melodii traditionale din zona Moldovei. Banii stransi vor fi donati Fundatiei Mereu Aproape, scrie Click.

Viata lui Brad Pitt alaturi de Angelina Jolie nu este atat de fericita precum pare, spun prietenii actorului. Revista americana National Enquirer a cules opiniile acestora si a ajuns la concluzia ca actorul inca o doreste pe Jennifer Aniston, in ciuda faptului ca sunt despartiti din 2005. „Felul in care Brad vorbeste despre Jennifer ii face pe amicii lui sa se intrebe daca nu cumva, dupa atata timp, el isi doreste sa nu se fi despartit de ea”, a declarat unul dintre prietenii sai, informeaza Click.

Surse din anturajul cantaretei Britney Spears sustin ca jurnalul secret al acesteia a fost furat. Conform unor ziare britanice, in jurnal cantareata scria cum auzea voci, motivul socant pentru care s-a ras in cap sau motivul pentru care a amenintat, la un moment dat, ca-si va ucide copiii, scrie Cancan.