Incape, daca e vorba de vesta unui oligarh ca Dan (Felix) Voiculescu, fostul turnator al politiei politice comuniste devenit, dupa 1989, mare capitalist, scrie Petre M. Iancu, pe Deutsche Welle, editia in limba romana, comentand un amplu articol intitulat "Imperiul Varanului" si publicat de influentul ziar conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung sub semnatura lui Karl-Peter Schwarz.

Dan VoiculescuFoto: Agerpres

Iata mai jos articolul publicat pe www.dw.de

Cine e Voiculescu, de unde vine si ce vrea, precum si modul in care si-a dobandit si isi exercita puterea reiese, cu lux de amanunte, dintr-un foarte amplu articol aparut miercuri in influentul ziar conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung. Semnat de excelentul cunoscator al mediului politic si economic romanesc care este Karl-Peter Schwarz, articolul se intituleaza simplu, "Imperiul varanului".

"Voiculescu n-are nevoie sa se afle in prim-planul politic. Ex-informatorul securitatii e, oricum, omul care poseda cea mai mare putere in Romania", scrie ziaristul german. Care evoca intre altele aiuritoarea propunere a presedintelui de onoare al "Partidului Conservator", Dan Voiculescu, de militarizare a fiscului romanesc.

Ideea, numai buna de aplicat intr-un regim de mana forte, intr-o dictatura sau republica bananiera, pare nu tocmai la locul ei intr-o democratie. Dar mai este oare Romania o democratie?

Trecutul varanului

Cautand "sursele acestei inclinatii" voiculesciene "spre solutii totalitare¬ autorul ziarului din Frankfurt nu intampina dificultati prea mari in a le depista in "intensa colaborare cu securitatea". Le gaseste, asadar, in trecutul securist al celui "recrutat" de politia politica a regimului comunist" inca din 1970, sub numele de cod de 'Mircea', inainte ca securistii sa-l boteze 'Felix', trei ani mai tarziu".

Forand adanc in biografia omului forte al Romaniei contemporane, Karl-Peter Schwarz scoate la iveala rolul jucat de Voiculescu "in afacerile de comert exterior ale regimului comunist," afaceri "controlate de securitate".

Articolul evoca demersurile politiei politice a regimului ceausist de procurare de valuta pentru conturile dictatorului prin intermediul unor firme precum 'Crescent Commercial & Maritime' "infiintata cu aprobarea generalului de securitate, Iulian Vlad", si 'Dunarea', controlata de asemenea de Securitate".

Observatorul german aminteste de includerea intreprinderii Crescent in Holdingul Grivco (Grupul Industrial Voiculescu si Compania) si admite ca patronul acestui conglomerat de firme "nu e singurul oligarh care a facut avere, in anii 90, la umbra presedintelui de-atunci, Ion Iliescu".

Nici utilizarea mass-media intru procurarea de influenta politica nu e tocmai o inventie a lui Felix, devreme ce "si alti oligarhi au cumparat" ziare si posturi de radio si televiziune "pentru a sustine partide si politicieni si a primi, la schimb, contracte publice si legi croite pe masura lor".

Originalitatea varanului si instrumentele sale de tortura

Livrand un diagnostic pe cat de necrutator, pe-atat de credibil al situatiei in care se afla Romania, autorul german scoate la iveala in ce anume consta "inovatia introdusa de Dan Voiculescu". E vorba de utilizarea imperiului sau mediatic, si "in special a Antenei 3, ca arma contra justitiei, a concurentilor sai economici si impotriva adversarilor politici".

Ziaristul din Frankfurt, care s-a mai ocupat in trecut de calomniile sistematice si de linsajele mediatice efectuate de Antena 3, releva si modul in care opereaza televiziunea de stiri a asa-numitului "Intact Media Group". Din care fac parte sase posturi tv, doua de radio, 5 cotidiene si 6 alte publicatii. Astfel, Antena 3 "exercita presiuni masive asupra victimelor postului, supunandu-le unui permanent tir televizat de insinuari, calomnii si injurii". In ce le priveste, victimele Antenei 3 "nu ajung sa fie ascultate si sa ia pozitie fata de acuzele cu care se confrunta".

Cine conduce Romania

Extrem de instructiv in privinta naturii gastii care, dintr-un studio de televiziune, a ajuns, sub obladuirea lui Felix, sa conduca Romania, mi se pare pasajul urmator al articolului semnat de Karl-Peter Schwarz. Potrivit autorului german, "zbirii lui Voiculescu sunt specialisti ai dezinformarii, de care serviciul secret al lui Ceausescu ar fi fost mandru".

La spionarea vietii particulare a magistratilor, a sefilor ANI si DNA acuzati de Antena 3 de "alcoolism", de "boli psihice" si "dependenta de droguri", se adauga, printre metodele trustului Intact, proferarea altor "acuze nedovedite, precum capusarea banilor statului in interesul propriu, al familiilor si prietenilor".

Adversarii varanului

Dar ce se intinde oare dincolo de "terorismul mediatic al varanului inculpat" cum si-a intitulat Andreea Pora un articol semnat in ianuarie curent in Revista 22? Dincolo de acest "terorism televizat al Antenei 3", dupa cum il califica, textual, Karl-Peter Schwarz, terorism exercitat asupra celor insultati ca "sclavi ai lui Basescu" si "tradatori ai neamului", e lumea celor, putini, care nu se lasa intimidati. E lumea celor care mai indraznesc "sa i se opuna deschis lui Voiculescu" si compania. Intre ei, "europarlamentarul si fostul ministru al justitiei Monica Macovei".

Spre a-si sustine afirmatiile, autorul german trimite la marturia clara si fara echivoc a lui Stelian Negrea, fostul ziarist al concernului, trimis in judecata de Grupul Media Intact infiintat de Voiculescu. Negrea divulgase in Evenimentul Zilei amanunte legate de santajarea cu investigatii jurnalistice a unor firme in scopul obtinerii de contracte de publicitate si de ceea ce ziaristul roman a afirmat a fi "listele negre ale Antenelor, intre care cea cu politicieni declarati paria, avandu-l in frunte pe Traian Basescu".

Dupa cum releva ziarul din Frankfurt, Intact le cere despagubiri de 100.000 de euro, "o suma astronomica pentru gazetarii romani", tuturor angajatilor care divulga informatii confidentiale despre modul in care opereaza grupul media fondat de Voiculescu.

Varanul, marioneta si imperiul securitatii

Utilizand "asemenea metode a ajuns Voiculescu sa fie nu doar unul dintre cei mai mari bogatasi ai Romaniei, ci si omul ei cel mai puternic", mai precizeaza autorul cotidianului german, un ziar de mare impact in cercurile de centru-dreapta de la Berlin. Si ziaristul din Frankfurt nu uita nici alt element esential. Si-anume legatura stransa dintre Felix si "protejatul sau, Crin Antonescu", impins in fata de varan si lasat sa ocupe prim-planul scenei politice, in timp ce presedintele Senatului "ii indeplineste (lui Felix) cu sarg deosebit dorintele".

Dupa ce trece in revista, intre altele, reprosurile Antenei 3 la adresa "prea timidului anti-basism" al premierului Ponta, precum si atacurile in tromba lansate de grupul Intact la adresa Comisiei Europene, autorul german isi incheie turul de orizont cu mobilul varanului si detalierea fentelor sale, menite sa-l scape de bratul lung al legii.

"Cauza obstinatiei luptei lui Voiculescu impotriva presedintelui Basescu si a justitiei rezida probabil in teama oligarhului de a ajunge dupa gratii si de a impartasi soarta ex-premierului Adrian Nastase si a altor ministri si parlamentari", scrie Karl-Peter Schwarz in Frankfurter Allgemeine Zeitung, amintind de invinuirea de coruptie la adresa lui Felix, in legatura cu privatizarea extrem de avantajoasa a Institutului de Cercetari Alimentare.

Ceea ce autorul prestigiosului ziar german n-a mai inclus in consistentul sau text ar trebui sa faca obiectul unor viitoare articole si analize. E vorba de ceea ce eu as numi restul de piloni ai "imperiului securitatii". In cauza e extinsa retea securisto - nomenclaturisto - interlopa care sustine ansamblul puterii USL-iste.