Rusia doreste sa creeze dificultati intre Romania si Ungaria, crede ziaristul Robert Kaplan, desemnat unul dintre "primii 100 ganditori ai lumii" de catre cei de la Foreign Policy. Intr-un interviu acordat site-ului inliniedreapta.ro, Kaplan se asteapta la o "strategie mediatica de sustinere a partidelor nationaliste de dreapta care creeaza conflicte intre Romania si Ungaria, Slovacia si Ungaria etc".

In opinia sa, Rusia doreste o "zona de influenta traditionala in statele-tampon, intre Europa Centrala si Rusia, la Vest, si intre Rusia si zona Transcaucaz, la Sud".

Ziaristul crede ca Rusia isi doreste un succes al partidelor nationaliste de dreapta in Europa, care il sustin pe presedintele rus, "pentru ca (Vladimir) Putin este un revansard nationalist, ca ei".

"Este in interesul rusilor sa sustina astfel de conflicte, cu alte cuvinte sa rupa orice retea de relatii bilaterale intre aceste tari. Pentru a divide si conduce. De fapt nu pentru 'divide et impera', ci pentru a divide si a crea o zona de influenta intre Europa Centrala si Moscova", declara Kaplan, in interviul acordat site-ului inliniedreapta.ro.

Acesta avertizeaza ca principala vulnerabilitate a Romaniei in fata Rusiei o reprezinta institutiile slabe ale statului, in conditiile in care "rusilor nu le place statul de drept. Lor le plac chestiile tulburi, vagi, in care pot mitui politicieni".

Citeste interviul integral aici.