Prinse cu propria criză economică, agresiunea rusă în Ucraina și extinderea cancerului islamist al ISIS în Orientul Mijlociu, puterile occidentale au neglijat o regiune crucială pentru stabilitatea Europei: Balcanii. Nu o neglijează însă tocmai rușii și islamiștii, care câștigă teren în regiune, amenințând să reaprindă tensiunile care nu au fost niciodată rezolvate după războaiele din anii ’90. România, care ar fi putut fi un actor regional important, joacă un rol minim în ceea ce reprezintă, aproape literal, „curtea sa din spate” din punct de vedere strategic.
Președintele Iohannis a vorbit din nou, luni, despre nevoia de a „consolida credibilitatea strategică” a României în zona Mării Negre, după ce făcuse acest lucru și în luna martie la bilanțul Ministerului Apărării Naționale. „Credibilitatea strategică”, indiferent ce va fiind ea, pare să ocupe foarte serios mintea președintelui de vreme ce a declarat că pune la dispoziție „resursele de cunoaştere, cât şi cele umane şi materiale ale României pentru a contribui la restaurarea securităţii regionale bazate pe dreptul internaţional şi la asigurarea sustenabilităţii statelor din regiunea Mării Negre”.
Acest angajament care poate însemna orice, de la programe de asistență și programe de finanțare până la desfășurare de trupe, ar putea reprezenta cea mai însemnată inițiativă de politică externă, a României din ultimii 25 de ani, dar a trecut aproape complet neobservat în media în mod nemeritat. În așteptarea cuvenitelor precizări și lămuriri cu privire la agenda de politică externă a președintelui, atragem atenția că programul său de consolidare a credibilității strategice trebuie să includă în mod obligatoriu și Balcanii, unde această credibilitate suferă.
Vecinătatea uitată
Nu este vina lui Iohannis că lucrurile stau astfel și nu este nici vina integrală a României, ci mai degrabă a întregului Occident, care, după eforturile depuse la începutul anilor 2000 de a stabiliza regiunea prin reforme democratice și instituționale, și-a pierdut interesul pentru această zonă, care alunecă din nou spre instabilitate și exacerbarea tensiunilor interetnice. De mai bine de zece ani, reformele au stagnat, iar țările din regiune au alunecat înapoi spre regimuri autoritare, intoleranță etnică și, pe alocuri, radicalism, totul susținut de o propagandă agresivă desfășurată de Rusia în spațiul slav și de grupările islamiste în cel musulman. Această degradare politică se suprapune peste o degradare socială accelerată cauzată de corupția generalizată din Balcani, care atinge cote catastrofale.
Totul, pe banii Uniunii Europene și ai FMI, care preferă să închidă ochii la aceste rețele politico-criminale vaste de teamă să nu destabilizeze și mai mult regiunea. Macedonia, țara cea mai fierbinte a momentului, are o economie falimentară, care supraviețuiește numai pe seama împrumuturilor externe, în vreme ce guvernul naționalist alocă 5% din buget „dezvoltării culturii naționale”. Dacă mergeți la Skopje și veți vedea centrul orașului mutilat de o oribilă și uriașă statuie aurită a lui Alexandru cel Mare călare pe Bucifal de un kitsch desăvârșit, atunci veți înțelege în ce constă „dezvoltarea culturii naționale”: în jur de 300 de milioane de euro (la o țară de două milioane de locuitori) alocate până acum pentru statui și alte manifestații „culturale” naționaliste al căror scop este să „demonstreze” ceea ce este de nedemonstrat: continuitatea actualei populații slave a fostei republici iugoslave a Macedoniei cu civilizația Macedoniei antice.
Macedonia, o cauză pierdută
În luna ianuarie, în acest mic stat uitat de lume a izbucnit un scandal politic care, deși ar fi trebuit să ajungă în paginile întregii prese europene, abia dacă a fost menționat la vremea respectivă. Opoziția a făcut publice documente din care reieșea că jurnaliști, reprezentanți ai societății civile, oameni de afaceri, membri ai puținelor partide de opoziție active și cetățeni suspecți, în total 20.000 de oameni, sunt în permanență înregistrați de serviciile secrete și poliție, șantajați și intimidați, în vreme ce autoritățile suprimă anchetele de corupție și investigațiile privind crime politice și chiar asasinate. Prim-minstrul Nikola Gruevski a acuzat serviciile de spionaj străine că au organizat o operațiune de destabilizare a Macedoniei și de răsturnare a guvernului. Apoi, la începutul acestei luni, în cartierul albanez al orașului Kumanovo a avut loc un schimb de focuri în care au fost uciși opt polițiști și 14 membri ai ceea ce guvernul a numit „organizație teroristă”. Nimeni nu știe despre ce organizație teroristă este vorba, dar guvernul a lăsat să se înțeleagă că ar fi vorba de albanezi veniți din Kosovo, de peste graniță.
Această acuzație reprezintă o exacerbare periculoasă a tensiunilor interetnice într-o țară în care un sfert din populație este albaneză și în 2001 a trecut printr-un război interetnic sângeros. Mai ales că acuzațiile de „terorism” nu pot fi probate sub nici o formă. Dimpotrivă, informații consistente strânse de organizațiile independente care acționează în zonă vorbesc despre faptul că în cartierul respectiv funcționa o grupare de crimă organizată albaneză cu legături la vârf atât în Kosovo, cât și în guvernul de la Skopje. După războiul din 2001, Statele Unite și UE au impus Macedoniei un sistem de distribuție etnică a puterii, dar, cum corupția bate etnia, atât partidele slave, cât și cele albaneze au tolerat aceste grupări, care s-au bucurat de protecția poliției. Ceea ce s-a întâmplat la Kumanovo a fost mai degrabă o încălcare de către poliție a granițelor tacite și seamănă mai mult cu o răfuială între mafioți pentru teritoriu decât cu o operațiune antiteroristă. Macedonenii – de limbă slavă sau albaneză – știu foarte bine aceste lucruri și de aceea au ieșit cu zecile de mii în stradă pentru a protesta împotriva corupției și a cere demisia Guvernului Nikola Gruevski, care, deși nu are decât 45 de ani, conduce Macedonia din 2006. În acești nouă ani, a suprimat opoziția (indiferent de etnie) și, cu foarte puține excepții, și-a subordonat mass-media naționale, Justiția, Parchetele și, bineînțeles, instituțiile de forță. Macedonia a devenit, de facto, un stat mafiot condus discreționar de un tartor local. Nu e de mirare, așadar, că în apărarea Guvernului Gruevski a sărit Rusia, care a denunțat prin vocea ministrului de Externe, Serghei Lavrov, o tentativă occidentală de a aprinde o „revoluție colorată” la Skopje, după model ucrainean.
Mirajul gazului rusesc
Dar ce interes să aibă Rusia în tulburările interne dintr-o mică țară din Balcani? Pe lângă cultivarea agresivă a panslavismului și a unui pan-ortodoxism care nu există decât în cărțile de propagandă ale Kremlinului, mai există un motiv cât se poate de concret pentru care Rusia își dorește la Skopje un tânăr autocrat corupt și controlabil. Gazul. Rușii nu renunță la ideea de a aduce gaz în Europa printr-o conductă controlată de ei, deși acest lucru contravine reglementărilor UE privind separarea producției de transport.
După abandonarea proiectului South Stream, Gazprom a lansat ideea unui alt gazoduct, Turkish Stream, care să aducă gazul rusesc prin Turcia și Grecia până în Serbia, de unde să îl vândă în Occident. Cum cea mai scurtă cale între Grecia și Serbia este Macedonia, rușii vor să aibă la Skopje un regim prietenos, iar Gruevski este mai mult decât dornic să strângă legăturile cu Kremlinul pe măsură ce se îndepărtează tot mai mult de valorile europene privind democrația și drepturile omului. Dacă Uniunea Europeană cere reforme, rușilor nu le pasă nici de democrație, nici de corupție.
Banii de la Moscova și libertatea de a face absolut orice sunt în acest moment mai atractive decât calea europeană, iar Macedonia a dat semnale clare că este interesată. Skopje a refuzat să se realieze sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei iar președintele Gjorge Ivanov s-a numărat printre puținii lideri europeni care au participat la parada militară de la 9 mai. În prezent, există un singur obstacol în calea Turkish Stream, Grecia, căreia Putin i-a promis o reducere masivă a prețului la gaz. La problemele pe care le are Atena și cu un guvern comunist foarte prietenos față de Rusia, oferta Gazprom ar putea fi acceptată chiar dacă asta ar însemna încălcarea regulilor Bruxelles-ului.
Kosovo, un stat captiv
În iarna anului 1999, forțele guvernului iugoslav au obligat zeci de mii de albanezi kosovari sub amenințarea armelor să-și părăsească locuințele și să se refugieze în Albania vecină. Imaginile acestui exod forțat difuzate în întreaga lume au determinat atunci administrația Bill Clinton să decidă bombardarea Belgradului, care a deschis calea prăbușirii regimului lui Slobodan Miloșevici și a declarării independenței provinciei Kosovo.
7
1
