Presedintele Traian Basescu a afirmat, luni seara, intr-o emisiune la postul public, ca, in cazul in care actuala coalitie de guvernare va inregistra un esec, analizeaza "posibilitatea de a nu mai candida la presedintie".

Presedintele a mai declarat ca, in septembrie 2007, s-au purtat negocieri pentru formarea unui guvern PD-L-PSD cu premier pedelist. Noua coalitie urma sa vina la guvernare dupa ce guvernul Tariceanu ar fi fost inlaturat prin motiune de cenzura. "Cum motiunea nu a trecut orice discutie s-a intrerupt. De atunci si pana acum, la realizarea noii coalitii de guvernare, nu am mai avut nicio discutie cu PSD pe aceasta tema", a declarat seful statului pentru TVR.

Traian Basescu a respins insa declaratiile lui Ilie Sarbu care a sustinut anterior ca a negociat cu presedintele formarea unui guvern PSD-PDL in acel moment. "Prima data cand am discutat cu domnul Sarbu a fost la o luna dupa ce a devenit presedintele Senatului. Pana atunci nu-l cunosteam decat dupa nume. Trageti concluziile dumneavoastra".

Seful statului s-a pronuntat categoric impotriva contractarii unui imprumut de la FMI sustinand ca Romania "ar trebui sa ia cele 6 miliarde de care are nevoie din fonduri europene".

In ceea ce priveste Legea monitorizarii si stocarii pentru 6 luni a convorbirilor telefonice si a mesajelor electronice, Traian Basescu sustine ca aceasta nu vizeaza si continutul comunicarii.

Seful statului a mai vorbit despre noul guvern si masurile ce se impun de urgenta si despre politica energetica a tarii.

  • "Daca voi ajunge la concluzia ca, desi exista o majoritate foarte puternica in Parlament, imi voi reprosa ca nu voi putea fi parte a succesului acestei majoritati sau in cazul in care criza economica ii va afecta pe romani mai mult decat ar trebui sa ii afecteze ca urmare a conditiilor pe care noi le avem, sigur ca analizez si posibilitatea sa nu mai candidez inca o data."
  • "Nu te poti duce sa mai candidezi dupa esecul unei coalitii pe care ai stimulat-o sa existe (ca sa nu se faca speculatii, precizez ca am stimulat-o dupa ce alta alternativa nu mai exista, pentru ca prima optiune a fost PNL, dar nu s-a putut, pentru ca PNL care luase 18% voia sa dea un prim-ministru)."
  • "Daca politica economica a Guvernului va fi un esec, cu ce credibilitate te poti duce in fata electoratului? Politica economica este vitala in 2009. Sper ca dupa adoptarea bugetului, guvernarea sa devina tot mai coerenta."
  • "Eu nu sustin ca Romania nu este afectata de criza economica. Este afectata, dar intr-un grad mult mai mic decat alte tari."
  • Referitor la modificarea Constitutiei, seful statului a afirmat ca "Ar fi o mare onoare pentru mine sa avem o ora intreaga pentru a discuta despre reforma constitutionala, pentru a lamuri speculatiile pe care le-au facut multi."

Basescu: Imediat ce se rezolva problema cu Nabucco, vom sustine sa treaca pe la noi si South Stream

  • "Am avut doua discutii cu premierul Putin si una cu presedintele Medvedev. N-am tinut sa fac public continutul acestor discutii pentru ca nu sunt de interes public. Singurul lucru care era de interes public din discutiile noastre a fost cel legat de contractarea directa de catre Romania a gazului rusesc, si nu prin intermediari, lucru pe care premierul Putin l-a acceptat", a declarat Traian Basescu.
  • "Iau in serios si propunerea Rusiei ca South Stream sa treaca prin Romania, insa tara noastra nu se dezice de obiectivele ei europene. Imediat ce se rezolva problema cu Nabucco, vom sustine sa treaca pe la noi si South Stream, dar Romania nu se dezice de calitatea ei de bun european."
  • "Probabil nici nu suntem la fel de stransi cu usa cum sunt altii. Noi, de bine de rau, s-a demonstrat acum ca avem resurse sa trecem peste o criza a gazului care a tinut aproape 3 saptamani. Avem resurse, dar, pe de alta parte, solidaritatea europeana trebuie sa functioneze".
  • "Sigur ca nici nu putem sa nu observam ca pe actualul traseu al gazului, catre Europa si catre Romania, atat cat avem nevoie, avem o mare problema - siguranta tranzitului. De ce nu se intelege Federatia Rusa cu Ucraina nu e problema noastra decat in momentul in care ne afecteaza."
  • "Realitatea care s-a vazut in aceasta iarna, ca si in 2006, este aceea ca nu avem certitudinea unui tranzit garantat din Federatia Rusa catre Europa."
  • "In momentul in care europenii vor constata ca proiectul Nabucco nu poate fi realizat din lipsa de surse de aprovizionare, Romania va privi cu toata increderea la South Stream. Pana atunci insa, suntem tara europeana. Vrem o relatie foarte buna cu Federatia Rusa, vrem sa luam gaz direct de la Federatia Rusa si nu prin intermediari, dar nimeni nu ne poate cere sa ne dezicem de ceea ce suntem: stat membru al Uniunii Europene."