Romanii vor unirea, basarabenii - ba. Ce inseamna azi Republica Moldova pentru romani? Care este primul cuvant care va vine in minte cand va ganditi la Basarabia? Aproape jumatate dintre romani (46%) nu stiu sa dea un raspuns clar la aceste intrebari simple, arata un studiu al Fundatiei Soros publicat ieri. O posibila explicatie ar fi aceea ca romanii sunt derutati cu privire la identitatea Republicii Moldova ca stat si a locuitorii sai. Nici prea interesati nu sunt romanii de ceea ce se intampla peste Prut. Dovada faptul ca sub 10% din cetateni au vizitat Republica Moldova, iar dintre acestia cei mai multi au fost in interes de afaceri, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Ce vrea Germania pentru a accepta Romania in Schengen. Introducerea, in regulamentul Schengen, a unei clauze care sa permita "suspendarea temporara" din spatiul fara frontiere a unei tari ce nu reuseste sa isi securizeze granitele ar face mai usor de acceptat aderarea Romaniei si Bulgariei. Asta sustine ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich. De aceeasi parere sunt si mai multi diplomati din UE citati, sub protectia anonimatului, de publicatia electronica "EUObserver". Acestia spun ca este logic sa existe o legatura intre reforma Schengen si aderarea Romaniei si Bulgariei. Astfel, primirea celor doua tari in spatiul fara frontiere "ar fi mai usor de vandut" opiniei publice din statele membre daca se reuseste consolidarea normelor Schengen, explica diplomatii, anunta EVZ.

Cum i-a fermecat Regina Maria pe americani. Suverana Romaniei Mari a vizitat Statele Unite in anul 1926, iar interesul publicului a transformat-o intr-o celebritate mai iubita de starurile de la Hollywood Una dintre femeile celebre din perioada interbelica a fost o romanca: Regia Maria. De fapt, este vorba de o romanca prin adoptie, insa care si-a iubit tara in care a domnit cu pasiune si cu daruire. Practic, Regina Maria a Romaniei a fost cea care l-a sprijinit pe Regele Ferdinand I cel Loial sa intre in primul razboi mondial de partea Antantei, nu de partea Puterilor Centrale, asa cum cereau rudele de sange ale regelui roman, membrii familiei imperiale germane, informeaza Romania Libera.

Oprescu vrea sa rezolve vineri chestiunea referendumului. Consilierii PDL vin doar daca le permite programul. Referendumul pentru Legea Capitalei ramane marul discordiei intre primarul general Sorin Oprescu si consilierii municipali PDL. Dupa ultima runda de negocieri purtate cu liderii partidelor politice reprezentate in CGMB, Oprescu a anuntat ca a convocat pentru vineri, la ora 15, o sedinta de indata. La randul lor, insa, consilierii PDL - prin vocea presedintelui de sedinte din CGMB, Calin Murg - au anuntat ca data potrivita pentru sedinta de indata ar fi saptamana viitoare, miercuri sau joi. Cu regret am constatat astazi ca reprezentantii PDL amana rezolvarea problemei, cerand sa existe o hotarare de birou politic. Nu avem ce sa asteptam", a declarat Sorin Oprescu. El a mai precizat ca in urma discutiilor purtate exista un acord de principiu pentru amanarea referendumului pentru data de 26 iunie, pentru a nu fi perturbat procesul de invatamant, scrie Gandul.

Profesorii, cei mai saraci angajati din Romania. Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) precizeaza ca, potrivit datelor oficiale ale Institutului National de Statistica, salariile din invatamant au inregistrat o scadere cu 28,49 la suta in luna martie 2011 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. "Prin urmare, un profesor debutant are un salariu net de 660 de lei, un profesor cu grad didactic II si o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I si 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 de lei. Aplicarea Legii de salarizare in 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar loveste pana si in mamele din invatamant", se arata intr-un comunicat al FSLI, anunta Adevarul.

Narcisa Iorga: "Daca ar fi monitorizata permanent, Antena 3 ar avea abateri in fiecare ora". In Romania, companiile de publicitate si clientii lor realizeaza tot mai des reclame proaste in care infidelitatea, lenea sau nemunca sunt puse intr-o lumina favorabila. Pe de alta parte, multe emisiuni de divertisment inregistreaza derapaje tot mai urate, dezvaluind fara pudoare detalii intime din viata diferitelor persoane publice. Narcisa Iorga, membra a Consiliului National al Audiovizualului, a explicat pentru VerticalNews de ce multe reclame nu pot fi interzise, chiar daca promoveaza o moralitate indoielnica, dar si care este motivul pentru care posturile TV primesc sanctiuni prea blande fata de gravitatea abaterilor.

De ce nu vin strainii in Romania? Informare turistica la nivelul epocii de piatra. Conform datelor oficiale publicate de Eurostat (organism al Uniunii Europene - n.a.), Romania se situeaza in coada tarilor din UE la capitolul atragerii de turisti straini. In 2009 s-au inregistrat in Romania 2,5 milioane de innoptari ale nerezidentilor (atentie, nu toate innoptarile se refera la turisti, mai sunt si straini aflati in delegatie, in interes de serviciu!), iar in 2010 numarul de innoptari ale nerezidentilor a crescut, dar nesemnificativ, la 2,7 milioane. Cu aceste cifre, Romania se situeaza in pozitiile 23-25 din cele 27 de state ale Uniunii Europene, scrie Puterea.

Nu vom zbura in spatiu mai devreme de 2030. Dumitru Prunariu pleca acum 30 de ani, impreuna cu comandantul rus Leonid Popov, in singura misiune spatiala care a inclus un roman, la bordul navei Soyuz 40. Viata lui s-a schimbat complet in momentul in care a inceput pregatirea in Oraselul Stelar de langa Moscova. Dupa trei ani, pe 14 mai 1981, Prunariu a decolat de pe cosmodromul Baikonur in calatoria de sapte zile, 20 de ore si 42 de minute care a intrat in istoria poporului roman. Aniversarea zborului ii gaseste impreuna pe cei doi coechipieri si prieteni, Prunariu si Leonid Popov. Ei au fost invitati in platoul emisiunii Tonomatul DP2 unde au avut parte de o surpriza. Dumitru Prunariu a avut ocazia sa atinga costumul purtat in misiune pentru prima oara dupa 30 de ani, anunta EVZ.

Cum a esuat Revolutia la Iasi. Ziua de 14 decembrie 1989 de la Iasi, unde a fost pueril orchestrat inceputul Revolutiei romane, contrazice teza revolutiei spontane, cultivata asiduu in Romania de tranzitie. In capitala Moldovei, "revolutia" s-a terminat inainte de a incepe, cu adevarat, in celelalte orase din tara. "Revolutia esuata" de la Iasi a fost inabusita din fasa, iar organizatorii ei - inchisi in beciurile Securitatii. Fortele de represiune concentrate in Piata Unirii, locul unde urma sa fie organizat un miting de protest impotriva regimului, au reusit sa se mobilizeze perfect si sa dejoace planurile unor conspirationisti care aveau exercitiul revoltei mai mult din cartile de istorie sau de la Radio Europa Libera, informeaza Adevarul.

Centru de operatiuni Al-Qaeda, la doi pasi de Bucuresti? Doi fosti oficiali bulgari au declarat ca Ayman al-Zawahiri a fost in Bulgaria de doua ori la mijlocul anilor '90, dar autoritatile bulgare au decis sa nu il aresteze din motive juridice si de securitate. La vremea respectiva, al-Zawahiri organiza rezistenta musulmana din Bosnia. Fostul sef al Serviciului de Protectie Nationala, Vladimir Manolov, si fostul secretar al Ministerului de Interne, Gheorghi Lambov, au povestit postului de radio Darik cum si de ce autoritatile bulgare au preferat sa il lase in libertate pe cel ce ar putea deveni, dupa moartea lui Osama bin Laden, noul sef al retelei teroriste Al Qaeda, scrie Romania Libera.