Leucemia ar putea fi prevenită prin identificarea şi controlarea mutaţiilor care o cauzează. Leucemia mieloidă acută este declanşată de către o serie de mutaţii care apar de-a lungul timpului, în aceste condiţii ţinerea sub control a acestora poate reprezenta o metodă de prevenţie. Cercetătorii americani de la Boston Children's Cancer şi Blood Disorders Center au publicat recent un studiu în care au prezentat situaţia mutaţiilor care duc la apariţia leucemiei mieloide acute, o formă comună de cancer a sângelui. Aceştia au ajuns la concluzia că ţinerea sub control a mutaţiilor succesive care duc la apariţia acestei maladii poate reprezenta o metodă de prevenţie, scrie Descoperă.ro.

UtileFoto: Colaj foto

Sindromul Dravet: cauze, simptome, tratament. O formă rară de epilepsie, sindromul Dravet poate afecta copiii de la cele mai fragede vârste, de obicei încă de când sunt bebeluși. Considerată incurabilă, boala poate avea repercusiuni pe tot parcursul vieții, ajungând chiar să întârzie dezvoltarea fizică și mintală a copilului sau să cauzeze moarte subită. Sindromul Dravet apare în general la bebeluși, iar diagnosticul este îngreunat de faptul că nu este asociat cu prea multe simptome. Dimpotrivă, copilul care îl dezvoltă e în cea mai bună stare de sănătate. Primele simptome sunt reprezentante de convulsii, care apar de obicei atunci când bebelușul face febră, de unde și denumirea de convulsii febrile, notează Divahair.ro.

Remedii care ne ajută să scăpăm de viroze. Virozele continuă să facă victime, dar terapeuții susțin că putem să le tratăm cu ajutorul remediilor naturale. Dintre cele mai valoroase remedii de acest fel sunt fructele. De aceea, pe lângă plăcerea de a le consuma proaspete, trebuie să găsim și modalități de conservare a acestora, ca surse de vitamine și minerale, care să ne mențină în formă. Numită de specialişti „ginsengul românesc", cătina este un leac-minune pentru organism. Persoanele anemice, convalescenţii, cei predispuşi la infecţii şi la răceli, copiii, începând cu vârsta de şapte ani, bătrânii, femeile cu un psihic fragil, sportivii, dar și bărbaţii trecuți de 30 de ani, e bine să beneficieze din plin de calităţile acestei plante. Iarna, cătina combate virozele, conform Click.ro.

Cardiolog: „Bolnavii cu insuficienţă cardiacă sunt mai fragili în faţa infecţiei cu coronavirus“. Ce e de făcut. Aproximativ 50% din pacienţii care au avut nevoie de spitalizare în urma infectării cu noul coronavirus COVID-19 suferă de afecţiuni cronice, potrivit unui buletin clinic publicat de Colegiul American de Cardiologie în urmă cu câteva zile. 40% din pacienţii cu coronavirus spitalizaţi au un istoric medical de afecţiuni cardiovasculare sau cerebrovasculare. Pacienţii cu un istoric cardiovascular sunt mai expuşi riscului de a dezvolta complicaţii în cazul contractării coronavirusului, atrag atenţia echipa de medici cardiologi de la ARES, în contextul răspândirii COVID-19, arată Adevărul.ro.

Cauza nebănuită a pierderilor de memorie. Cele trei elemente cheie care mențin creierul tânăr. Cauza nebănuită a pierderilor de memorie poate fi deshidratarea. O alimentaţie săracă în grăsimi şi bogată în vitamine şi nutrienţi, o hidratare corespunzătoare și odihna reprezintă cei mai uşori paşi spre o memorie de fier. Câteva activităţi spotive întregesc tabloul pentru o activitate cerebrală fără prea mari probleme. Alimentaţia este un element cheie în prevenirea tulburărilor de memorie. Chimicalele din creier pot fi influenţate de ceea ce mâncăm, iar alimentaţia poate conduce la schimbări în gândire şi comportament, informează Doctorul Zilei.