Preotul-regizor Ciprian Mega și-a dus recent filmul la Festivalul Internațional de la Moscova și a spus că nu a cerut binecuvântarea nimănui din Biserică, pentru că BOR este într-o starea de „degradare umană” și, în anumite zone din țară, Biserica reprezintă „o promiscuitate a iadului”. Rugat de Hotnews să explice, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, i-a răspuns preotului Mega.

Vasile BanescuFoto: Inquam Photos / George Calin

„Participarea benevolă, în actualul tragic context, la un festival de film patronat de personaje asociate la nivel internațional cu crime în masă și cu distrugerea unei țări suverane agresate printr-un sângeros 'război sfânt', nu e chiar o victorie a bunului-simț. Nici Berlinul nu era o destinație favorită pe care scriitorii și artiștii străini să o fi ales pentru culegerea vreunui premiu în vremea când Germania lui Hitler invada Polonia și apoi Europa”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei în legătură cu cazul preotului-regizor Ciprian Mega.

„Cauționarea prin această participare a unui regim dictatorial care proferează grave amenințări și insulte la adresa României și a Europei, o asemenea insolență la adresa poziției publice a Bisericii și a statului român, nu e nici ea o carte de vizită onorabilă pentru un preot și cetățean creștin. Poate nici pentru un regizor”, crede Bănescu.

Bănescu: „Slujire la doi stăpâni”

„Domnul regizor Ciprian Mega, în virtutea libertății pe care o prețuiește și o clamează, subînțelege să-și suspende oricând și oricum statutul de cleric. Cu ușurința agățării reverendei în cui sau a îndesării ei într-un bagaj”, a răspus Vasile Bănescu, la întrebările HotNews.ro.

„A pune deasupra preoției pentru care ai optat liber față de orice altă preocupare, pasiune și ambiție personală care o umbresc, poate indica o vocație mult mai viguroasă decât cea preoțească. Una care, ca și aceasta, ar merita mai mult decât jumătăți de măsură. Onestitatea ne împiedică în general să ne dedublăm. Ca și conștiința morală care se opune 'slujirii la doi stăpâni'”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BOR.

Cine este preotul-regizor Mega

Ciprian Mega, care a fost hirotonit preot în 2009 și a debutat în 2015 ca regizor cu scurtmetrajul Nunta lui Iov, s-a deplasat la Moscova săptămâna trecută. Regizorul și-a prezentat cel mai nou film, 21 de rubini, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova.

Reacțiile din lumea clericală au fost rapide. Teologul Paul Palencsar a spus că preotul Mega pășește la Festivalul Internațional de Film de la Moscova pe un covor roșu „îmbibat de sânge”, declarație consemnată de HotNews.ro. Preotul Mega s-a supărat pe redacție și a atacat HotNews când s-a urcat pe scenă la Moscova.

În plus, l-a numit pe Bănescu „un cripto-revoluționar”.

Preotul-regizor Ciprian Mega la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, alături de Maria Zaharova (FOTO: Facebook - Laura Irina Mega)

„Oameni bombardați și uciși în numele unei distopii expansioniste”

Într-un dialog cu redacția, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a spus că „ignorarea ofensatoare a părintelui episcop și a centrului eparhial care l-au primit generos ca preot revenit de peste mări nu e chiar ceva cu care să te lauzi public, împroșcând simultan ironii deloc subtile”.

Bănescu a făcut trimitere referire la faptul că Ciprian Mega a slujit timp de mai mulți ani în Biserica Ortodoxă a Ciprului, cu binecuvântarea BOR.

„Sofismul că în numele artei se poate sacrifica adevărul și contrazice realitatea e unul care denunță doar nepăsarea cruntă față de nedreptatea și oroarea comise împotriva unor oameni din carne și oase, bombardați și uciși în numele unei odioase distopii expansioniste”, a mai spus Bănescu.

Preotul Mega explică de ce nu a cerut binecuvântare să meargă la Moscova

Bănescu a declarat anterior că se îndoiește că preotul Mega ar fi putut primi binecuvântarea ierarhului său pentru a merge la Moscova pentru a-și promova filmul, așa cum prevăd regulamentele Bisericii Ortodoxe Române.

Într-un dialog cu HotNews.ro, Ciprian Mega a confirmat că nu are binecuvântarea, dar a spus că părerea sa despre episcopul Sofronie al Oradiei, unde își are parohia, este „cunoscută”.

Preotul Mega a atacat starea de lucruri din BOR, în termeni duri. El a acuzat despre de „dezastrul moral” din Eparhia Oradei, „promiscuitatea iadului” de la Huși și „degradarea umană” în general din BOR.

„Hristos nu ne îndeamnă la complicitate cu răul”

„Vocația reală a unui creștin, preot sau regizor, reacția firească a cuiva cu reflex moral în fața ororii războiului, manipulării și instrumentalizării creștinismului însuși, este aceea manifestată reflex prin milă, solidaritate cu victimele, apărarea adevărului și denunțarea minciunii”, crede, în replică, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

„Hristos nu ne îndeamnă la complicitate cu răul, la contorsionism moral, la vânare de vânt și de premii sau la infatuare, ci la smerenie și la dobândirea 'ochilor de văzut' adevărul, binele și dreptatea, pe care apoi să le slujim și mărturisim. Inclusiv printr-un film cu adevărat curajos. Absența acestor 'ochi de văzut' duce la o formă gravă de orbire, la o inevitabilă călcare în gropi și în străchini”, a încheiat Vasile Bănescu.