Posibila disparitie a lui Cristian Sima tine capul de afis al presei din Romania. Acest subiect este tratat si de Radu Soviani pe blogul sau:"Vreau sa precizez de la bun inceput ca nu cred o iota din ideea ca domnul Cristian Sima ar fi fugit cu banii clientilor".

"Cand mi-au spus colegii ca ar fi fugit Cristian Sima cu banii clientilor, evident ca am fost reticent, iar prima intrebare pe care am adresat-o a fost daca exista vreo plangere la politie din acest punct de vedere. Am fost informat ca nu exista o astfel de plangere. Prin urmare, am pus mana pe telefon si l-am sunat pe domnul Sima. Telefonul era inchis. Asta nu inseamna decat ca domnul Sima nu poate fi contactat", a continuat Radu Soviani pe blogul sau.

Radu Soviani explica si relatia pe care a avut-o cu Cristian Sima: "Pentru a ne fi clar de la inceput, domnul Sima este un tip extrem de interesant. Un tip care nu cred ca are foarte multi prieteni, iar putinii prieteni adevarati pe care ii are sunt probabil cei pe care i-a verificat in timp, restul fiind amici de conjunctura. Nu ma numar nici printre prietenii nici printre amicii domnului Sima, intrucat am colaborat cu dansul doar in calitate de jurnalist, reusind o serie de emisiuni extrem de interesante cu dansul, contrandu-ne de multe ori pe teme economice. Strict pe teme economice. Cred despre domnul Sima ca are extrem de putini prieteni, ceva amici de conjunctura si foarte multi dusmani (...) Categoric, pentu toti, domnul Sima nu este un tip comod."

"Sunt jurnalist. In aproape 14 ani de presa economica, am incercat tot timpul sa ma feresc de intoxicari. Iar un "pattern" - tipar - foarte clar pentru o intoxicare este atunci cand un jurnalist da o stire "pe surse" si mai ales atunci cand stirea apare cu un mare semn de intrebare la final. Semnul de intrebare nu releva decat un singur lucru: informatia este incompleta, discutabila, incerta. Asta nu inseamna ca informatia nu are elemente de adevar. Spre exemplu, este mai usor sa spui "disparut" decat "nu e de gasit". Cand in fapt, in momentul de fata, domnul Sima nu este de gasit de catre cei care obisnuiau sa il poata gasi", axplica Radu Soviani.

In blog se ridica un semn de intrebare referitor la lipsa unor sesizari oficiale venite din partea familiei domnului Sima: "Pentru a fi disparut, ar fi trebuit sa existe macar o sesizare oficiala, si in primul rand din partea familiei/rudelor. Inteleg ca o astfel de sesizare la politie nu exista in acest moment. Mai mult, inteleg ca Politia s-a sesizat din presa despre faptul ca domnul Sima nu este de gasit".

"Nu avem niciun fel de plangere legata de Cristian Sima, autosesizandu-ne pe baza informatiilor aparute in presa", a spus purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Sibiu, citat de Mediafax.

Radu Soviani precizeaza ca este un pic mirat de graba cu care Cristian Sima a fost demis din functia detiunuta la Sibex: "Faptul ca domnul Sima nu a putut fi contactat a reprezentat un motiv suficient pentru cei de la Bursa de la Sibiu pentru a il da afara, Sibex avand acum un nou presedinte: Paul Miclaus. Cei de pe piata de capital il cunosc foarte bine pe domnul Miclaus, cu bune si cu rele. Personal, as fi fost mai degraba ingrijorat de faptul ca domnul Sima nu este de gasit si as fi transpus acest lucru prin desemnarea unui Presedinte interimar, pana la aparitia domnului Sima. Graba cu care s-a procedat la demiterea sa imi arata ca neprietenii domnului Sima au folosit situatia pentru a-si indeplini o dorinta mai veche".

Precizare:

Cristian Sima a fost asociat minoritar la firma MediaBit Software SRL in perioada iulie 2006 - septembrie 2012, firma ce opereaza si platforma online HotNews.ro. Initial Cristian Sima a avut o participare de 10% din partile sociale, participare diminuata in anul 2010 la 9% in urma unuei majorari de capital. Cristian Sima a fost investitor financiar in firma, fara niciun rol in activitatea de zi cu zi a platformei HotNews.ro. In prezent, Cristian Sima nu mai este asociat in firma, prin vanzarea partilor sale sociale catre Razvan Corneteanu in septembrie a.c.