Palinca, slana si vorbitul agale. Ele sunt fundatia simbolica si amabila a Ardealului curent. Din ele a crescut bunavointa generala pentru singura provincie cu talent gospodaresc a Romaniei. Din ele si din seriozitatea universitatii de la Cluj.
Pana sa ajunga Adrian Nastase sa posteze glume pe blog, cei patru intelectuali ai partidului au fost trei: Dancu si Diaconescu. Fireste, senatori cu liceul, ba chiar deputati cu facultate, s-au gasit mereu in PSD, insa niciodata atat de multi ca baronii cu doctorate.
Cu toate astea, cu toata ravna universitara contra cost a formatiunii, alura credibila n-au avut decat cei doi-trei sociologi&juristi care, daca il adaugam si pe Alin Teodorescu, puteau recunoaste punctuatia si acordul predicatului in mai toate frazele ipocrite ale partidului. Sa nu uitam: PSD e un partid al carui tata e Comunismul Insusi, acea oranduire care a pus accentul si principalele greutati pe spinarea clasei muncitoare, pastrand pentru intelectualitate optiunea CSC, recunoscuta in dosarele CNSAS sub numele de cod „Complicitate sau Canal“.
Asa se face ca toti baietii cu carte ai Comitetului Central - si aici e bine sa-i avem in vedere pe cei care au terminat liceul si facultatea exact in aceasta ordine - au avut o reprezentare discreta, tolerata, cooperanta, dar PERMANENT~ in randul cadrelor de nadejde.
Si asta nu doar pentru PR-ul intern, destinat proletariatului, sau pentru rima diplomatica a lozincilor.
Ci, mai ales, pentru ortografia, pronuntia si frazarea acceptabila a ideilor siberiene, venite pe firul rosu de votca si de nervi al Kremlinului. Tovarasul alfabetizat a avut mereu utilitatea frizerului ideologic, a insarcinatului cu pieptanatura tezei, cu cararea plenarei, in fine, cu rasul, tunsul si frezatul prostiei solemne de congres.
De aceea, oricat l-a marginalizat dictatura, pastrarea lui la indemana, intr-un loc caldut si sigur, a fost, vorba marxistului, o necesitate subinteleasa. Ion Iliescu, tutorele PSD dupa moartea tatalui natural, refondatorul deci al fiarei cu secera si ciocan in varianta light, a pastrat modul de operare. El insusi victima si produsul intelectualismului deviationist, noul sef al partidului a ingaduit, in formula de dupa '90, reluarea obiceiului. Intelectualii de aroma si accent, utili inca si acum, dar, din prudenta de palat, in continuare putini, au redevenit marca inregistrata a partidului. Grupul de la Cluj, condus de Vasile Dancu, a pus mana rapid pe acest brand.
Casuta rezervata baietilor cu studii a fost ocupata fara socuri. O anume siguranta verbala, control ceva mai lung pe fraza, autori francezi invocati la tv, seriozitate indusa de buletin, cateva simulari de curaj, gusi inca nematurizate, retorica ardeleneasca si un numar dublu de neologisme fata de media pe filiala au pastrat firma de imagine „Dancu&Asociatii“ in contract permanent cu PSD. Atat ca reformatorii de vitrina au fost siliti sa iasa pe trotuar.
Si, odata ajunsi acolo, au inteles, in sfarsit, ce boli iti aduce, in meseria asta, trotuarul. Un nou partid infiintat de demisionarii cu studii are valoare electorala zero. Ardealul detesta virajele afective. Odata instalat in optiune, ramane o vreme neclintit. Cazurile Funar si Boc arata inertia dezarmanta a Clujului. Prin urmare, „Dancu&Asociatii“ pierde in cazul asta totul, adica mai nimic. Pierderea grea o inregistreaza insa PSD.
Daca-si abandoneaza bunul obicei de a creste intelectuali ornamentali, uita buna lectie a trecutului. Dancu si Diaconescu, exemplarele fragile si subtiri ale partidului, nu trebuie trimisi in strada. Pentru asta exista activisti. Dupa cum pentru rezultate globale exista Iliescu, pentru telefoane otravite exista Mitrea, iar pentru urne mobile si autobuze cu alegatori exista Cozmanci. Pe termen mediu, PSD se impusca in picior, iar pe termen lung, in cap. Pe de alta parte, e consecvent cu spiritul lui Lenin, care-i scria, prin 1920, unui comisar siberian: „Tatucule comisar, lichideaza mai intai toti intelectualii si apoi asteapta noi ordine de la mine“.
1
0
