Indatorarea a ajuns sa fie asimilata prin definitie cu capitalismul modern. Romanii au prins repede si ei ideea ca daca n-ai credit nu esti cool. Chiar si de la Bucuresti s-a auzit saptamana trecuta marele oftat global de usurare, in momentul in care administratia de la Washington a decis sa infiinteze un AVAS american, care sa preia putregaiul din sistemul financiar.
Se vor plati astfel bani grei de la buget pentru a rascumpara „active neperformante“, adica datorii ale firmelor sau persoanelor care s-au imprumutat mai mult decat puteau da indarat. Aceste imprumuturi au fost impinse pe piata de bancheri care, in goana dupa profit, si-au prins urechile in propriile scheme alambicate de ascundere a riscului de ochii publicului, ajungand sa creada ei insisi propria reclama mai mult decat era cazul.
Pe vremea cand era bunicul tanar, era o mare rusine pentru cineva sa aiba datorii neplatite, la prieteni sau la banca. Exista un oarecare blam pentru situatia de datornic. Ceea ce nu inseamna ca nu se luau si atunci credite, ci ca functiona o anume presiune sociala care limita aruncarea cu capul inainte in tot felul de aventuri, imobiliare sau de alt fel. Lumea arata cu degetul spre vecinul, daca acesta era indatorat, si desi relatiile in comunitate nu se schimbau, omul era cumva tratat ca un prieten bun care a contractat temporar o boala, deci trebuie tinut putin sub observatie pana se vindeca.
Genul asta de atitudine s-a pierdut cu totul, iar indatorarea a ajuns sa fie asimilata prin definitie cu capitalismul modern. Intrati in aceasta lume cu mult avant dupa 1990, romanii au prins repede si ei ideea ca, daca n-ai credit, nu esti cool. Cum in SUA s-a putut crea un val urias de credite numite criptic si aparent onorabil „sub-prime“ (ceea ce ar trebui de fapt tradus prin „sub orice critica“, in sensul ca bancile s-au calcat pe picioare sa dea bani unor categorii sociale care aveau prea putine sanse sa-i mai returneze, pentru a-si lua case si masini pe care in realitate nu si le puteau permite), de ce nu s-ar putea face asta si in Romania? Sigur aveti si dv. printre cunostinte pe vreun fost buticar care a reusit in viata si care va face acum morala cu acest aforism celebru: bai, fraiere, doar saracii au economii la banca, bogatii au credite.
Sau, mai curand, prostii au economii la banca, s-ar zice, daca te uiti la ce s-a intamplat in Romania in anii ’90 sau la ce se petrece azi in tarile avansate: guvernul si bancile centrale arunca bani publici pe piata pentru a salva de la faliment (1) bancheri imprudenti („sistemul financiar“) si (2) rau-platnici care s-au intins mai mult decat ii tineau puterile („familia americana“, in formularea memorabila a presedintelui Bush). Tot acest esafodaj de fictiuni financiare, ridicat pas cu pas pana la cer pentru a crea iluzia ca lumea moderna e un fel de Nirvana, unde indeplinirea tuturor dorintelor este un drept fundamental al omului, ca s-a depasit vechea constrangere de a nu putea cheltui mai mult decat castigi si ca, printr-o alchimie misterioasa, cineva cu un venit de 30.000 de euro pe an isi poate lua vila in Toscana si vacanta trei luni pe an, totul pe credit, trebuie proptit acum cu orice pret, ca altfel e de rau.
Ceea ce e adevarat: daca incep sa cada una cate una bancile si firmele de asigurari, e nasol pentru toata lumea. Intrebarea este insa ce lectie invatam de aici si ce se va intampla data viitoare, dupa ce azi, cum-necum, sistemul este salvat cu bani publici? Va fi vreun finantist care se joaca cu banii altora mai prudent, din moment ce nimeni n-a platit lipsa de chibzuinta cu altceva decat (cel mult) slujba, veniturile mari din trecut ramanand neatinse? Va mai pune cineva bani deoparte daca, in cazul unui faliment bancar, cei care achita costul sunt mereu creditorii, nu debitorii sau managementul bancii? (si in SUA, ca si in Romania sau in alte parti, statul asigura doar pana la o limita banii deponentilor: la ei pana la 100.000 de dolari, la noi pana la 20.000 de euro; ce e peste, Dumnezeu cu mila).
Rezolvand criza punctuala si pe termen scurt, actualele masuri ale guvernelor nu fac decat s-o adanceasca pe cea structurala, pe termen lung, a sistemului financiar modern. Anume, ca penalizeaza pe cei care economisesc, incurajand si premiind pozitia de debitor si insolvabilitatea, chiar atunci cand acestea nu au nimic de-a face cu antreprenorialismul si inovarea.
