Votul din 30 noiembrie 2008 pare sa transforme radical imaginarul electoral – totusi atat de bogat – al societatii romanesti. Desi reprezinta o traditie venerabila, cumpararea alegatorilor a atins, o data cu cazul Stefanesti – Ilfov, cote nebanuite. Astazi cumpararea voturilor nu mai e un simplu detaliu tehnic, o adaptare a politicii la capitalismul de piata damboviteana, ci o forma de practica sociala cu valente simbolice si antopologice. Caci pe fundalul distantei sociale din ce in ce mai mari dintre profitorii tranzitiei si "talpa tarii" cumpararea votului a devenit ocazia unei negocieri simbolice a rolurilor de putere, dar si a unui spectacol politic pe masura. Rolurile sociale si politice sunt bine precizate, iar raportul cumparat-cumparator, o parodie a raportului dintre cerere si oferta, inverseaza simbolic ierarhia sociala existenta.
Cumparatul – altfel o persoana aparent inocenta – devine dintr-o data importat. Si astfel, macar pentru un moment, politica devine "profitabila" si pentru cei ce nu au fost pe val. Singurii care pierd din aceasta operatiune sunt alegatorii asa-zis ideologici, care nu tranzactioneaza nici voturi, nici valori si care spera ca prin votul lor vor da o intemeiere parlamentului si viitorului guvern.
Incadrarea acestui fenomen in folclorul electoral si politic romanesc presupune un minim efort interpretativ si tipologic. Departe de a fi o operatiune simpla, cumpararea voturilor presupune un intreg angrenaj de negociere. De aceea, doar unii, cei ce au posibilitatea de a organiza pe teren o astfel de operatiune, pot intra in joc. Mai ales daca e vorba de cumpararea directa, cu bani pesin, si nu de una indirecta, prin cadouri sau promisiuni.
Citeste editorialul integral:
