Daniel Chitoiu: Vineri voi comunica rezultatul anchetei interne de la Garda Financiara privind contractul dintre RCS-RDS si Dumitru Dragomir, ajuns in posesia trustului Intact

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 7 iunie 2013, 0:38 Revista Presei | Radio TV

Daniel Chitoiu la TVR
Foto: Captura TVR1
Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a declarat joi seara, la TVR 1, ca raportul final al anchetei interne intreprinse la Garda Financiara, cu privire la modul in care contractul incheiat de firma lui Dumitru Dragomir si RCS-RDS a ajuns in posesia trustului Intact, in urma unui control al Garzii, va fi facut public vineri, in jurul pranzului.

Intrebat daca are un rezultat la ancheta interna inceputa la Garda Financiara in cazul Dumitru Dragomir-Intact, ministrul a raspuns ca "Am rezultate preliminare, raportul final il primesc maine (vineri, n.r.), pana in pranz. Sunt informatii confidentiale, in momentul cand am raportul final vom da un comunicat oficial".

De asemenea, intrebat de ce firma lui Dumitru Dragomir a fost vizata, in luna aprilie, de un nou control al inspectorilor financiari, Chitoiu a precizat: "A fost un control inceput in luna ianuarie, ca urmare a faptului ca a fost o actiune de control la mai multe unitati de alimentatie publica care au organizat Revelionul, acel control nu s-a finalizat; in prima faza a fost intocmit un proces-verbal de constatare a contraventiilor, s-a aplicat o amenda pentru neprezentarea documentelor, dar acel control a continuat... Prezenta comisarilor la firmele respective, la firma BODU SRL dar si la RCS-RDS, incepand cu luna aprilie s-a continuat controlul, prezenta fizica la cele doua companii (...) Sunt si alte actiuni de control la ceilalti agenti economici care nu sunt finalizate, mai sunt si alte actiuni".

Chitoiu a mai fost intrebat si "cum isi explica" faptul ca acest contract a ajuns la trustul Intact, ministrul dezvaluind ca la document ar fi putut avea acces "si alte persoane de la alte institutii".

"Accesul la acel contract, pe langa inspectorii si persoanele cu functii de conducere din cadrul Garzii Financiare care au coordonat acel control, puteau sa-l mai aiba si alte persoane de la alte institutii. Pana maine nu putem sa spunem, pot sa existe suspiciuni, noi nu suntem organe de ancheta, facem cercetari disciplinare, ce este in competenta Directiei de integritate din cadrul ANAF, directie care are proceduri specifice, iar, pe baza rezultatelor, raportul respectiv va face anumite propuneri. Maine va vom comunica care sunt propunerile respective, in functie de indiciile care rezulta din (verificari)", a explicat el.

"Nu este definitiv raportul si nu pot sa-l comunic, dar eu cred ca maine, in jurul pranzului, va vom comunica oficial rezultatele", a insistat Chitoiu.

ANAF a inceput saptamana aceasta o ancheta interna in Garda Financiara dupa ce Dumitru Dragomir a acuzat ca un contract confidential semnat de o firma a sa cu RCS-RDS a ajuns in posesia trustului Intact in urma unui control al Garzii. Contractul in cauza a fost folosit de Sorin Alexandrescu, manager in trustul Intact, pentru un presupus santaj. ANAF a aratat, intr-un raspuns pentru HotNews.ro, ca firma BODU SRL (detinuta de Dumitru Dragomir) a fost verificata de inspectorii Garzii in 23 ianuarie 2013, in conditiile in care Dragomir afirmase ca a fost controlat de Garda Financiara la jumatatea lunii aprilie, iar inspectorii ar fi dat acest contract trustului Intact.
























1205 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri