Premierul Victor Ponta a declarat joi, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca banii din acciza pe carburant care va fi introdusa la 1 aprilie vor fi directionati catre buget si de acolo spre infrastructura si alte proiecte bugetare.

"Lucrurile sunt foarte clare. Banii din acciza, ca de altfel toate taxele si impozitele, merg in bugetul mare si de acolo sunt alocati acestia plus altii, ca nu ajung doar acestia, pentru proiectele de infrastructura, cofinantarea proiectelor europene de infrastructura si proiectele din bugetul national. Cheltuielile pentru infrastructura rutiera sunt mai mari decat veniturile pe care le luam din acciza, dar acestea pot sa asigure pentru anii care urmeaza cofinantarile necesare pentru Programul Operational Sectorial Transporturi", a spus Ponta, potrivit Agerpres.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, declara miercuri ca nu sustine varianta ca banii rezultati din majorarea accizei pe carburant sa mearga la bugetul general, adaugand ca intr-o astfel de situatie liberalii ar putea initia o motiune de cenzura pe acest subiect. "Noi am fost de acord si am sustinut introducerea acestei accize din doua motive, fie pentru a crea spatiul fiscal necesar pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator simultan (...), fie a doua varianta, care a fost agreata la acel moment la nivelul intregului Guvern si anuntata public de prim-ministru, trimiterea acestor bani suplimentari rezultati din acciza pe carburanti intr-un fond special destinat investitiilor din infrastructura mare, cu precadere constructiei de autostrazi", a spus Antonescu.

Victor Ponta: Afirmatia lui Basescu privind depolitizarea ANAF, o mare ipocrizie

Premierul Victor Ponta a mai afirmat la Antena 3 ca solicitarea presedintelui Traian Basescu referitoare la depolitizarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) i s-a parut o mare ipocrizie.

Intrebat daca a discutat joi, la bilantul MApN, cu seful statului despre depolitizarea ANAF, premierul a replicat: "Mi s-a parut una dintre marile ipocrizii, daca mai exista o limita la ipocrizie. (...) Nu am apucat sa-l intreb daca prin faptul ca sa se intoarca, sa vina profesionistii la ANAF se referea la Blejnar. Ca, daca la asta se referea, va dati seama ca nu aveam ce sa discutam", citeaza Agerpres.

Victor Ponta a afirmat ca il va schimba pe actualul sef al ANAF, daca acesta nu va strange incasari la buget.

"Daca nu are incasari la buget, sigur ca-l voi schimba. Domnia sa, dupa cum stiti foarte bine, nu este sustinut politic, in niciun caz de PSD, iar la conducerea Directiei Antifrauda, de fapt cea care a fost nou infiintata si care se ocupa de combaterea evaziunii, este un procuror in functie. In niciun caz nu se pune problema de numiri politice. Nu stiu la ce se referea presedintele, sau mai bine-zis stiu, se referea la faptul ca sa nu stricam sistemul lui Blejnar. Or, eu vreau sa-l stricam. Si asta facem de doi ani de zile", a afirmat Ponta.

In acelasi context, premierul a negat ca joi ar fi avut un tete-a-tete cu presedintele la Ministerul Apararii si a precizat ca nu e in relatii bune cu Traian Basescu.

"Nu suntem si nu vom fi niciodata in relatii bune, ca nu avem cum. Suntem oameni atat de diferiti, incat e imposibil. Pe de alta parte insa, mai dureaza inca, uitati, am calculat vreo 200 si ceva de zile, mandatul final al presedintelui Basescu si, daca vreti, apropo de conversatia de la prezidiu de acolo, ne-am impuns asa un pic, legat de faptul ca e ultimul bilant al Ministerului Apararii la care domnul presedinte asista, de altfel cred ca a si spus chestia asta in discursul domniei sale: ca se bucura prim-ministrul ca e ultimul bilant la care participa. Dar nimic dincolo de, sa zic, aceste "amabilitati" pe care le stiti foarte bine", a comentat premierul.

Miercuri, la bilantul SRI, presedintele Traian Basescu le-a transmis politicienilor sa depolitizeze institutiile. "Depolitizati ANAF si in cativa ani veti avea veniturile la stat. Lasati profesionistii sa lucreze", a spus Basescu.

Victor Ponta: In acesti noua ani de mandat, Basescu a folosit informatii din dosare penale

Victor Ponta a mai declarat ca presedintele Traian Basescu a folosit de multe ori in cursul celor doua mandate ale sale informatii din dosare penale, pe care n-ar fi trebuit sa le foloseasca.

Intrebat cum a vazut declaratia de miercuri a sefului statului, prin care sustinea ca n-o sa foloseasca nimic din ce a aflat de la Serviciul Roman de Informatii in acesti 10 ani in lupta politica, premierul a replicat: "Presedintele a folosit de multe ori in acesti noua ani si jumatate de mandat informatii pe care n-ar fi trebuit sa le foloseasca, ma refer la informatii din dosare penale, din... Si eu nu-mi doresc decat un singur lucru - ca pe domnul Basescu n-o sa-l schimbam niciodata, va ramane la fel toata viata - ca urmatorul presedinte al Romaniei, cel care va prelua mandatul din decembrie, sa fie intr-adevar diferit si sa nu-l auzim niciodata spunand: stiu eu ce e in dosarul penal al lui X sau am auzit eu ce a vorbit Y la telefon. Repet, pe domnul Basescu nu-l mai schimbam si nu cred ca naravurile vechi se vor schimba vreodata. Eu, unul, nu am nicio iluzie in acest sens".

Premierul a negat faptul ca presedintele ar fi folosit asemenea informatii in discutiile pe care le-au avut. "Nu pot sa spun ca le-a folosit in discutii directe cu mine, sunt destul vaccinat, eu vorbesc de lucruri deja publice, atunci cand presedintele spunea la televizor, spunea in conferinte de presa ce are in dosar X, ce i se va intampla lui Y. Stiti ca spunea la Bruxelles, parca, ce urma sa se intample a doua zi cu un om politic, eu la acelea ma refeream", a afirmat prim-ministrul la Antena 3.