Premierul Sorin Grindeanu a afirmat luni seara, la Antena 3, ca "Guvernul a actionat legal" in cazul adoptarii OUG 13, iar in ceea ce priveste ancheta DNA in acest caz "Nu am teama nici eu nici colegii mei si nici nu ne opreste nimic sa guvernam in continuare." Grindeanu a adaugat ca "Cred ca lucrurile astea vor fi clarificate pe percursul saptamanii viitoare. Stiu ca domnul Tariceanu a sesizat CCR pe aceasta speta, amestecul puterilor in stat." Primul ministru a mai afirmat ca "Fondul problemei a ramas. Acele decizii ale CCR privind prevederi din Codul penal sunt obligatorii."

Sorin GrindeanuFoto: Agerpres

"Pe lista scurta pentru numirea ministrului Justitiei sunt specialisti", spune premierul. Raspunzand unei intrebari a lui Mihai Gadea, Grindeanu a marturisit ca "a avut o discutie" cu Dana Girbovan, presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor.

Grindeanu a mai precizat ca "trebuie sa reluam si va merge in Parlament ca si proiect de lege chestiunea legata de gratiere. Nu nu se refera la gratierea faptelor de coruptie, la violatori, asa cum s-a spus."

  • Cele mai importante declaratii ale lui Sorin Grindeanu:

S-a spus ca am legaturi cu dosarul deschis la DNA (dosarul primarului Timisoarei, Nicolae Robu - n.red.). Eu n-am raspuns in cei 4 ani si jumatate cat am fost viceprimar al Timisoarei de domeniul "patrimoniu".

Am colaborat bine cu ambii primari - domnii Robu si Ciuhandu. Nu am niciun fel de apasare, nu am de ce sa imi fie rusine si nu am ce sa ascund.

PSD a luat cel mai mare scor pe care l-a luat un partid politic, nu alianta, dupa Revolutie. Asta inseamna incredere si trebuie sa aplicam programul de guvernare.

Despre ancheta DNA privind adoptarea OUG 13: Sigur ca ma preocupa, cand vad ca parte din echipa pe care o conduc este chemata, in calitate de martor, la DNA. Nu avem nimic de ascuns.

Guvernul a actionat legal, am desecretizat stenograma sedintei din acea seara.

Oportunitatea de a lua o decizie - in Guvern,Parlament, in Consiliu local - apartine acestor foruri. Un document, cand intra in acel for, este legal. Tu stabilesti oportunitatea.

Eu nu cunosc ancheta si nu stiu pe ce se bazeaza.

Cred ca lucrurile astea vor fi clarificate pe percursul saptamanii viitoare. Stiu ca domnul Tariceanu a sesizat CCR pe aceasta speta, amestecul puterilor in stat.

Nu am teama nici eu nici colegii mei si nici nu ne opreste nimic sa guvernam in continuare.

Avem o spate o coalitie solida care si-a aratat soliditatea in Parlament in aceasta luna, nu avem de ce sa dam inapoi.

Si va mai spun ceva: fondul problemei a ramas. Acele decizii ale CCR privind prevederi din Codul penal sunt obligatorii.

In ultimele saptamani au mai fost decizii ale CCR privind Codul penal care si ele trebuie puse in acord.

Deciziile Curtii Constitutionale privind Codul Penal si Codul de procedura penala trebuie puse in acord, sec, simplu, asa cum suna deciziile.

Pe lista scurta pentru numirea ministrului Justitiei sunt specialisti. Raspunzand unei intrebari a lui Mihai Gadea, Grindeanu a marturisit ca "a avut o discutie" cu Dana Girbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor.

Faptul ca aceasta decizie a impartit, a existat acest antagonism, m-a facut sa iau aceasta decizie (abrogarea OUG - n.red.). Nu vreau sa traiesc intr-o tara impartita in doua.

Familia m-a sustinut in aceasta perioada.

Multi folosesc acest moment (protestele - n.red.) pentru jocuri politice.

N-am inteles anumite lucruri legate de buget, amanarea (referire la Klaus Iohannis - n.red.).

Oamenii ne-au votat sa facem treaba, avem un program de guvernare ambitios si un buget ambitios.

Nu ne intereseaza sa omoram firme.