Vicepresedintele PSD Ecaterina Andronescu a sustinut duminica, la sediul PSD, o conferinta de presa pe tema salariilor profesorilor.

Deputatul PSD a precizat ca, pentru Partidul Social Democrat, educatia este un factor strategic al dezvoltarii durabile, iar in timpul guvernarii PSD au fost initiate si implementate o serie de proiecte:

- invatamantul obligatoriu de la 8 la 10 clase

- reintroducerea "Scolii de arte si meserii"

- informatizarea invatamantului preuniversitar, a tuturor celor 1500 de licee din Romania

- realizarea a 400 de sali de sport

- introducerea proiectului "Cornul si laptele"

- burse pentru tinerii din mediul rural care ajung sa invete in universitatile din Romania

- proiectele "Bani de liceu" si "Bani pentru calculator", pentru sustinerea elevilor din familiile modeste

- reabilitarea a peste 3500 de scoli, in conditiile in care resursele financiare nu au fost la fel de mari ca cele de dupa anul 2004

Cele mai importante declaratii ale Ecaterinei Andronescu:

  • "Dupa 2004, PSD a continuat sa urmareasca cu atentie proiectele pentru educatie si a lasat actualei guvernari proiecte importante pentru care va trebui sa ceara socoteala Guvernului, sa explice ce s-a intamplat cu aceste proiecte pe care le-au preluat."
  • "Din Parlament, din opozitie, an de an ordonantele de guvern prin care se alocau salariile personalului din invatamant au fost amendate de reprezentantii PSD."
  • "In 2004, guvernarea PSD a promovat o lege de finantare pentru educatie cu 6% din PIB, incepand cu anul 2005. La 1 ianuarie 2005, Alianta DA a prorogat termenul de aplicare pentru aceasta lege pana la 1 ianuarie 2008."
  • "In 2007, PSD a depus in Parlament, inainte de trimiterea de catre guvern a proiectului de lege a bugetului, o lege prin care solicita cresterea salariala a profesorilor cu 50%."
  • "Ministrul de Finante Varujan Vosganian a dovedit cu cifre ca exista resursele necesare pentru cresterile salariale. Nu este o crestere exagerat de mare, este o crestere care se incadreaza in cei  6% acordati Educatiei. Incercarea Guvernului de a nu aplica o lege perfect constitutionala nu este decat o incercare de a desconsidera Educatia."
  • "Guvernul, daca nu este capabil sa aplice aceasta lege, trebuie sa lase locul celor care au calificarile necesare, care sa gaseasca resursele si sa aplice legea asa cum a fost ea adoptata in Parlament. Guvernul are o solutie sa plece de la guvernare si sa-i lase pe altii care sunt capabili si sa nu imparta resursele numai catre cei bogati ci sa le distribuie echilibrat."
  • "Sistemul nu apeleaza la alte resurse in afara celor alocate de Legea Invatamantului, de 6 procente. Daca nu se aplica aceasta lege, va fi incalcata si Legea Invatamantului."

Fostul ministru al Educatiei a declarat ca PSD va face toate demersurile necesare ca aceasta lege sa fie aplicata, dar nu a mentionat explicit posibilitatea depunerii unei motiuni de cenzura daca Executivul refuza sa aplice legea. "Nu excludem niciunul dintre mijloacele constitutionale care ar putea sa duca la aplicarea sa", a afirmat Andronescu.

In cazul in care Guvernul ar emite o ordonanta de urgenta prin care sa inghete respectivele majorari salariale, ar da dovada de lipsa de respect fata de Parlament si un semnal ca legea e respectata doar de unii", sustine Ecaterina Andronescu. "Ordonanta de urgenta mi se pare total nepotrivita pentru ca in felul acesta nu mai exista respect pentru institutiile tarii. N-am face decat sa ne jucam intre cele doua institutii", a precizat deputatul PSD.

"Exista bani pentru acordarea de salarii marite, iar lipsa fondurilor este un argument care ascunde de fapt cheltuirea deficitara a banilor de la buget. In 2007 s-au intors la buget 400 de miliarde. Ministerul Finantelor spune ca Ministerul Educatiei nu a putut sa absoarba aceste sume. In realitate, Ministerul Educatiei vorbeste despre faptul ca Ministerul de Finante n-a facut deschiderea acestor sume in asa fel incat sa fie absorbite in sistem. Daca aceste cresteri salariale nu au loc, nu facem decat sa sustinem furaciunile", a incheiat Ecaterina Andronescu.