Lazar Comanescu: Tari precum Romania reprezinta sansa UE de a depasi criza

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 12 decembrie 2008, 6:28 Revista Presei | Radio TV

Lazar Comanescu
Foto: Rompres
Ministrul de externe, Lazar Comanescu, a declarat la emisiunea "40 de minute" (RFI) ca tari precum Romania si de fapt tari nou venite in UE reprezinta din mai multe puncte de vedere una dintre sansele pe care le are UE in momentul de fata pentru a depasi aceasta criza.

"Pentru ca toata lumea este de acord că asigurarea in continuare a cresterii economice reprezinta una dintre cele mai bune cai de a avansa in efortul de a iesi din criza. Or tarile acestea cum este si Romania, in care cererea potentiala, date fiind nevoile ca atare de dezvoltare, este atat de mare, sprijinite fiind, la randul lor sprijina de fapt intreaga UE, intreaga economie a UE", si-a exprimat convingerea Lazar Comanescu.

Un al doilea aspect deosebit de important, in opinia ministrului de externe, sunt propunerile Comisiei Europene legate de directionarea unor bani din bugetul comunitar din actuala perspectiva financiara spre anumite domenii care sunt considerate varful de lance in avansul spre iesirea din criza.

"Exista ideea aceasta ca banii aferenti pentru respectivele sectoare sa fie alocati din fonduri care nu sunt utilizate in alte domenii, precum agricultura. Din acest punct de vedere noi avem rezerve serioase pentru ca o tara ca Romania are nevoie in continuare de resurse pentru a progresa. Si aici intervine principiul solidaritatii, pentru ca a vorbi despre economie competitiva, trebuie asigurati si fermierii din tari precum Romania ca sa poata sa fie la fel de competitivi, precum si cei sa zicem din tari dezvoltate, unde agricultura este foarte puternica", a incheiat Comanescu.
























1371 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri