Business Report: Al treilea Razboi Mondial: Ce legatura are cu economia; La ce riscuri te expui daca ai girat un rau-platnic; Iarna de cosmar pentru sectorul energetic

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Marţi, 6 decembrie 2011, 2:27 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Al treilea Razboi Mondial: Ce legatura are cu economia. Exista o serie intreaga de economisti de talie mondiala care au inceput sa faca o legatura clara intre criza economica si financiara prin care trecem si eventualitatea unui razboi. Este vorba despre Paul Krugman, Nouriel Roubini sau chiar finantisti romani. Acestea nu mai par vorbe aruncate in vant atunci cand sunt captusite cu declaratii ale celor mai mari lideri ai lumii. Pentru ca lucrurile necesita o explicatie mult mai serioasa decat simplele speculatii, va prezentam mai jos ce spune teoria economica despre razboi. Integral in Capital.

Cum a ajuns iar Cipru in pragul recesiunii. Criza datoriilor de stat a daramat barierele asa-ziselor state PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania) si se raspandeste cu repeziciune in toate colturile Uniunii Europene. Urmatoarea pe lista tarilor care vor evita colapsul doar cu ajutorul sprijinului international de urgenta pare a fi Cipru, una dintre cele mai mici economii din UE. Expunerea uriasa pe Grecia, derapajele fiscale si o serie de catastrofe naturale au fost de ajuns pentru a transforma criza politica intr-una economica. Cel mai recent semnal de alarma in acest sens vine chiar de la guvernatorul bancii centrale a statului. Economia cipriota da semne tot mai alarmante de recesiune, dupa ce Produsul Intern Brut a scazut cu 0,7% in trimestrul al treilea fata de trimestrul precedent, informeaza Adevarul.

La ce riscuri te expui daca ai girat un rau-platnic. Daca cel girat nu mai poate sau nu mai vrea sa plateasca ratele, intreaga obligatie se transfera asupra girantilor. Acestia pot pierde procente din venituri sau chiar proprietati, la alegerea executorului bancar. Ioana V. si fostul ei sot Marian S. au acceptat, in 2006, sa il gireze pe colegul si seful lor la acea vreme Dan M. la accesarea unui credit de nevoi personale negarantat de 26.000 lei, pe o perioada de zece ani. Acceptarea calitatii de girant s-a facut sub argumentul prieteniei dintre cei trei, dar a contat intr-o oarecare masura si subordonarea celor doi fata de titularul creditului. Intre timp, cei doi giranti au decis sa mearga pe cai separate si s-au confruntat temporar cu pierderea locului de munca. Cand aproape ca si uitase ca l-a girat pe fostul lui coleg si prieten, Marian a primit, anul trecut, de la noul lui angajator, instiintarea ca o treime din veniturile sale vor fi virate catre banca in fata careia a girat in urma cu patru ani. Continuarea in Capital.

Cinci banci au imprumutat 2,38 miliarde lei de la BNR pentru o saptamana. Un numar de cinci banci au atras ieri 2,38 miliarde lei (546 milioane de euro) de la Banca Nationala a Romaniei (BNR), cu scadenta la o saptamana, la dobanda de politica monetara, de 6% pe an. Injectia de lichiditate s-a realizat printr-o operatiune repo, in cadrul careia BNR ofera lichiditate bancilor comerciale si preia in schimb titluri de stat. Banca centrala a imprumutat si in prima zi a saptamanii trecute sapte banci cu 1,657 miliarde de lei (380 milioane de euro), tot printr-o licitatie repo, informeaza Bursa.

Autostrada spre nemti a polonezilor are 106 km si a fost terminata in doi ani! Presedintele Komorowski a salutat deschiderea unui tronson de autostrada care va face legatura dintre Polonia si Germania, conform unor informatii aparute in presa poloneza. Despre ce este vorba mai exact? Noul tronson are 106 km si va permite parcurgerea distantei dintre Poznan, vestul Poloniei, si Berlin in aproximativ doua ore. "Suntem aproape sa realizam visul de a avea un contact usor cu toata lumea din Vest", a spus oficialul polonez, dupa cum scrie Capital.

Iarna de cosmar pentru sectorul energetic. Seceta a injumatatit productia de energie hidro, iar un reactor de la Cernavoda ar putea fi oprit vineri. Gerul din ianuarie va creste importul de gaze, care a ajuns la un pret-record. In plus, Petrom a scumpit gazele de productie interna. Seceta puternica din ultimele sase luni a facut deja ravagii in sectorul energetic, iar situatia se va inrautati odata cu venirea iernii, cand este de asteptat sa creasca atat consumul de electricitate, cat si cel de gaze. Situatia este dificila pe toate palierele. Cel mai greu lovita este productia de energie hidro, cea mai ieftina din tara, care s-a injumatatit inca din septembrie. Hidroelectrica a fost nevoita sa activeze clauza de forta majora din contractele sale, astfel incat sa reduca livrarile la nivelul productiei, anunta Adevarul.

Popa: Agravarea crizei datoriilor suverane va afecta prima de risc si cursul. Agravarea crizei datoriilor suverane in zona euro ar putea sa aiba ca efect stimularea aversiunii investitorilor fata de toate pietele, inclusiv fata de cele emergente, a declarat, ieri, Cristian Popa, viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in cadrul unui seminar privind inflatia. Domnia sa a explicat ca efectul se va transmite la primele de risc (CDS-Credit Default Swap) care ar putea sa creasca si de asemenea, vor exista presiuni asupra cursului de schimb. Viceguvernatorul a mai precizat ca exista posibilitatea ca vestul Europei sa inregistreze o crestere economica foarte scazuta, scrie Bursa.

Care sunt focarele de saracie ale Romaniei tinute-n brate de Stat. In Romania sunt 175.777 beneficiari de venit minim garantat, in conformitatea cu Legea 416/2001 care reglementeaza acordarea acestui ajutor social, au spus pentru MONEYo.ro oficialii Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale. MONEY.ro a solicitat Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale informatii referitoare la socio-demograficele beneficiarilor de venit minim garantat, dar institutia din subordinea Ministerului Muncii ne-a spus ca nu ne poate furniza aceste date, pentru ca implica efort suplimentar, de care Agentia nu dispune. Integral pe Money.ro

Controverse la Ministerul Economiei: Cum sa cheltuiesti 250.000 euro pentru un manager. Selectarea managerilor privati pentru companiile de stat risca sa se transforme intr-o afacere extrem de paguboasa pentru statul roman, avertizeaza expertii in serviciile de recrutare si consultanta in resurse umane. Specialistii in HR ridica numeroase semne de intrebare in privinta criteriilor de selectie a firmelor care vor recruta viitorii manageri. Daniela Necefor, managing partner la compania de recrutare si consultanta in resurse umane Total Business Solutions(TBS), afirma ca, statul cauta, cel mai probabil, manageri straini, in conditiile in care firmele romanesti nu vor avea acces la licitatie. Continuarea pe DailyBusiness.ro

Seful bancherilor: Nici o banca straina nu va parasi piata noastra. Romania a trecut printr-un moment mult mai delicat, in 1998-2000. Nici o banca straina nu va parasi Romania, cu exceptia situatiei in care grupul-mama ar decide sa renunte complet la operatiunile externe si sa se concentreze doar pe cele din piata de origine, a declarat azi Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si seful CEC Bank. Romania a trecut printr-un moment mult mai delicat decat acum, in perioada 1998-2000, cand va aduceti probabil aminte de cele 2 club loan-uri pe care a trebuit sa le faca BNR in conditiile in care Romania nu mai putea sa plateasca 106 milioane de dolari, scadenta la iulie 2008. Cu exceptia Erste, toate celelate grupuri mari erau atunci prezente in Romania, iar la acel moment nici nu facusera investitiile pe care le-au realizat intre timp, relateaza EconomicTimes.ro


Citeste mai multe despre   























3526 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version