Business Report: Patru pasi ca Romania sa iasa cu bine din 2012; Partea nevazuta a unui razboi de 205 milioane de euro; Cum si-a facut Patriciu lantul de magazine? Pe banii furnizorilor

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Joi, 19 ianuarie 2012, 3:04 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Patru pasi ca Romania sa iasa cu bine din 2012. Criza incepe din nou sa isi faca de cap in Romania, iar 2012 va fi un an mai greu decat 2011, potrivit reprezentantilor Coface, companie de consultanta, asigurare a riscului de credit si de recuperare a creantelor. Primul semn de slabiciune il dau companiile, care au inceput in 2011 sa-si plateasca tot mai greu creantele. "In a doua jumatate a lui 2011, de la un termen mediu de plata de 60 de zile, s-a ajuns la 90-120 de zile", a declarat Cristian Ionescu, country manager al Coface. Integral in EVZ.

Romania, tara in care nu exista nici o autoritate de certificare a aurului. Chiar daca investitiile in lingouri de aur au inceput sa devina din ce in ce mai interesante pentru romani, mini-lingouri vanzandu-se si la liber prin Piraeus Bank, in Romania, nu exista nici o autoritate care sa certifice metalul pretios, fapt care aduce o pierdere de 1%-2% vanzatorilor de aur romani si implicit un pret de vanzare mai mare al acestuia. Purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Stet, ne-a declarat ca "BNR nu mai certifica lingourile de aur de cand au fost inchise portile producatorului de aur din Romania Phoenix Baia Mare". Intr-adevar, din 2002, in urma unor privatizari oneroase, Romania a pierdut certificatul de "good delivery", care ii asigura inca din 1972 prezenta pe lista de producatori de aur, scrie Capital.

Partea nevazuta a unui razboi de 205 milioane de euro. Culisele amenzii-record aplicate de Consiliul Concurentei petrolistilor romani sunt demne de un film de actiune: investigatori racolati de cei anchetati, tehnica de investigatie de ultima generatie, tradari si greseli aproape incredibile facute de corporatiile acuzate de constituirea unui cartel. Consiliul Concurentei (CC) a sanctionat cu o amenda usturatoare cinci companii petroliere (OMV Petrom, Rompetrol Downstream, Lukoil, Mol si Eni) despre care, in urma unei investigatii de lunga durata, a gasit dovezi ca s-au inteles in perioada 2007-2008 sa retraga de pe piata sortimentul de benzina ECO Premium, care le genera sub 20% din vanzari si reprezenta mai putin de 5% din cifrele de afaceri. Consiliul Concurentei considera ca decizia de a renunta la tipul de carburant ieftin de pe piata s-a facut doar din ratiuni de profit. Continuarea in Romania Libera.

Ti-ai tine banii sapte ani la banca pentru o dobanda dubla? Depozitul de viata lunga a ajuns in Romania. Mai multe banci din Romania incearca sa atraga resurse pe termen lung si promoveaza produse de economisire care pana de curand erau aproape absente. Maturitatea maxima a depozitelor la termen a urcat chiar si pana la sapte ani. Cateva banci din Romania, unele de dimensiuni mari, incearca sa atraga banii clientilor cu depozite pe termene lungi. Cea mai lunga scadenta este de gasit la Unicredit Tiriac acolo unde maturitatea ajunge si la 7 ani. Alte cateva banci printre care BCR si BRD adica ocupantele primelor doua locuri in sistem ofera depozite cu scadente de pana la trei ani. Pentru depozitele pe termene lungi, dobanzile ajung sa fie semnificativ mai mari decat la produsele de pana la un an, informeaza Capital.

Romania va avea mai multe falimente in 2012. In ultima parte a anului trecut, comportamentul de plata s-a inrautatit brusc, in sensul ca s-au inmultit incidentele de plata, astfel ca am intrat in 2012 pe un "trend ingrijorator" de crestere a numarului falimentelor. Specialistii companiei de evaluare Coface Romania, care au descris acest scenariu, observa ca a crescut atat numarul incidentelor de plata, cat si valoarea sumelor neincasate. Per ansamblu, valoarea acestor incidente este acum de cateva ori mai mare decat la mijlocul anului 2010. De asemenea, termenul mediu de incasare a crescut de la 85 la 120 de zile, iar problemele de lichiditate au inceput sa apara si la companiile de dimensiuni medii si mari, care nu aveau astfel de dificultati in anii de inceput ai crizei, anunta Adevarul.

Banca Mondiala: Conditiile de finantare s-ar putea inaspri drastic. Tarile unde exista o prezenta austriaca semnificativa in sectorul bancar, precum Romania, cu un sistem financiar vulnerabil la criza din zona euro, s-ar putea confrunta cu deteriorarea puternica a conditiilor de finantare, in urma directivei autoritatilor de la Viena privind expunerea bancilor in Est, potrivit unui raport al Bancii Mondiale (BM). "Intr-adevar, bancile austriece au fost indrumate de autoritatile locale sa limiteze creditarea viitoare catre subsidiarele din regiune. In functie de cat de obligatorie se va dovedi aceasta directiva, ea ar putea constrange semnificativ conditiile de finantare in Albania, Bosnia-Hertegovina si Romania - tari unde bancile austriece sunt foarte active", se arata in document, relateaza Bursa.

Cine va fi presedintele BCR. Dominic Bruynseels, presedintele Bancii Comerciale Romane (BCR), urmeaza sa fie inlocuit din functia de conducere a institutiei de credit cu Tomas Spurny, actualul director general al CIB Bank Ungaria, parte a grupului italian Intesa Sanpaolo, potrivit unuor surse bancare citate de Mediafax. Cotidianul "BURSA" a anuntat in premiera, inca din luna decembrie a anului trecut, ca domnul Bruynseels urmeaza sa fie inlocuit. In plus, surse bancare au declarat, la acea data, pentru ziarul "BURSA", ca pe "lista scurta" a potentialilor presedinti executivi ai BCR ar figura pe langa expati si un vicepresedinte al unei banci aus-triece, dar si Sebastian Vladescu, fost ministru de finante, care ulterior ne-a precizat ca nu doreste functia de presedinte al BCR, informeaza Bursa.

Cum si-a facut Patriciu lantul de magazine? Pe banii furnizorilor. Unul dintre cele mai vizibile, la nivelul Capitalei, lant de "bacanii" a reusit performanta exceptionala de a intemeia "imperiul" Mic.ro gratie banilor... altora. Mai exact, conform afirmatiilor reprezentantilor Coface, dezvoltarea lantului s-a facut pe banii furnizorilor, nu pe ai investitorilor sau proprietarului, care nu au existat. Cristian Ionescu, seful Coface Romania, sustine ca marfa primita in prima faza de la furnizori a fost vanduta, bani s-au cheltuit pe dezvoltare, "iar acum le spun furnizorilor ca daca nu primesc marfa nu pot plati facturile mai vechi". El afirma ca "dezvoltarea s-a facut pe banii furnizorilor. Banii investitorilor practic nu exista. Tot ceea ce s-a facut, s-a facut pe banii furnizorilor", scrie Fin.ro


Citeste mai multe despre   























3282 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă