Pe termen mediu, adica peste 12 ani, vom avea salarii de pana la 1.500 de euro pe luna, promite Varujan Vosganian, ministrul finantelor.

Autoritatile si analistii fac aceste estimari in conditiile in care mai avem mult pana sa ajungem din urma, ca nivel de trai, tarile europene dezvoltate.

Scumpirea energiei, mama inflatiei din 2008

„Estimam sa ajungem in anul 2020 la un salariu mediu brut in Romania care sa se situeze intre 1.200 si 1.500 de euro, cu toate consecintele aferente“, a declarat, ieri, Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor, in cadrul unui seminar economic. Acest moment va reprezenta, potrivit oficialului, convergenta reala, altfel spus, cresterea reala a nivelului de trai.

Cu sase ani mai devreme, in 2014, vom realiza convergenta nominala, cand Romania va renunta la leu pentru a adopta moneda europeana. Pe de alta parte, daca adoptam doar criteriile nominale, fara sa ne bazam pe o crestere reala a nivelului de trai, schimbarea „nu este sustenabila si, mai devreme sau mai tarziu, explodeaza, ca inflatia care este dusa in jos cu pretul adancirii dezechilibrelor macroeconomice“, a sustinut Mugur Isarescu, guvernatorul BNR.

La jumatatea acestui an, preturile ar putea creste semnificativ din cauza scumpirii energiei, ce va genera cresterea preturilor si la utilitati. Astfel, inflatia anuala in iulie (cresterea preturilor in intervalul iulie 2007-iulie 2008 - n.r.) ar putea atinge un nivel maxim de 9%, se arata in raportul „Romania, Perspective Economice“, intocmit de economistii de la BRD-Groupe Société Générale. Cu toate acestea, inflatia anuala pe 2008 nu va depasi pragul de 7%, dupa ce s-a situat, anul trecut, la 6,57%.

Evenimentul Zilei