Business Report: Oxford Economics - PIB-ul Bucurestiului va prinde aripi incepand cu 2011; Cum vede Dinu Patriciu fiscalizarea in Romania: Cota unica de 10% si TVA de 15%; Romania a dat Europei cu 2,35 miliarde mai mult decat a primit; Cu cat esti taxat daca folosesti cardul in afara tarii

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Luni, 9 august 2010, 1:35 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Oxford Economics: PIB-ul Bucurestiului va prinde aripi incepand cu 2011. Uitati de Londra si de Frankfurt! Orasul european care va avea cea mai buna evolutie in urmatorii cinci ani este Bucurestiul. O spune o mare firma de consultanta, potrivit careia Capitala va creste anual cu o rata de 7%, de peste doua ori mai mare decat media europeana, scrie Capital.ro

Cum au crescut 12 oameni un business de la unu la 100 de milioane de euro in plina criza. KDF Energy este o companie de care putini auzisera pana anul acesta, dar care a reusit in 2009, perioada in care s-a vorbit mai mult de insolvente si de falimente, sa-si creasca afacerile de 100 de ori, de la unu la 100 mil. euro. George Brailoiu, proprietarul acestui business care se ocupa cu vanzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, spune ca suma nu este deloc mare tinand cont de faptul ca in acest domeniu afacerile au de multe ori cate noua zerouri, scrie ZF.ro

De ce nu vor bancile sa imprumute statul. Bancile erau acuzate anul trecut ca prefera sa imprumute statul in loc sa mearga cu banii spre economia reala. Acum, tot mai multe licitatii ale Ministerului Finantelor se incheie fara ca obligatiunile sa fie vandute. Motivele principale pentru aceasta evolutie tin de incapatanarea MFP de a tine randamentele oferite jos, in jurul a 7% pe an, si de incertitudinile privind reducerea deficitului bugetar, scrie Money.ro

Actionarii vin cu bani de acasa pentru a creste solvabilitatea. Mai multe banci si-au majorat capitalul social, de la inceputul anului pana acum, fie pentru a-si extinde liniile de activitate, fie pentru a-si imbunatati indicatorii de solvabilitate. Printre institutiile care au operat majorari de capital in prima jumatate a anului se afla CEC Bank, Banca Transilvania, BCR, Millennium, Alpha Bank, Emporiki, ProCredit, Intesa Sanpaolo, Volksbank, Banca Carpatica, CR Firenze si MKB Romexterra, scrie Capital.ro

Am dat Europei cu 2,35 miliarde - mai mult decat am primit. In trei ani si jumatate, Romania a absorbit doar 10% din banii europeni alocati prin instrumentele structurale si 12% din cei pentru agricultura, dar a contribuit la bugetul UE cu 2,35 miliarde euro mai mult. De la aderare si pana in prezent, Romania a contribuit la bugetul UE, in calitate de stat membru, cu suma totala de 4,53 miliarde de euro, ultima plata fiind efectuata pe 2 august 2010, scrie EVZ.ro

Fondul Proprietatea, intre 60 si 500 de milioane de euro pentru propriile actiuni. Pana sa ajunga sa despagubeasca expropriatii, Fondul Proprietatea va desfasura o operatiune de amploare de cumparare a propriilor actiuni. Rascumpararea ar putea aduce castiguri de pana la 1.400% speculatorilor. Fondul Proprietatea se dovedeste a fi o afacere profitabila mai ales pentru cei care au castigat de pe urma nenumaratelor amanari ale listarii si au cumparat actiuni la preturi de pana la 10% din valoarea nominala, desi a fost infiintat pentru a despagubi victimele regimului comunist ale caror proprietati au fost confiscate, scrie ZF.ro

Cum vede Dinu Patriciu fiscalizarea in Romania: Cota unica de 10% si TVA de 15%. Intr-o interventie la Realitatea TV, cel mai bogat om din Romania, Dinu Patriciu, a schitat varianta sa preferata de fiscalizare: reducerea cotei unice cu 6%, a TVA, cu 9%, masuri coroborate cu reducerea rapida a cheltuielilor publice. Potrivit lui Dinu Patriciu, subtierea acestor venituri bugetare trebuie contrabalansata prin taierea de cheltuieli. "Cred ca aceste gauri pot fi compensate prin aducerea cheltuielilor bugetare la un nivel rational, pentru ca azi nu se cheltuieste pe investitii", a spus Dinu Patriciu, scrie Money.ro

Cine sunt gigantii de peste 1 mld. euro cu cei mai productivi angajati. British American Tobacco Trading (BAT), Orange Romania si Nokia sunt companiile cu venituri de peste 1 mld. euro care au avut cea mai buna productivitate per angajat in 2009, potrivit datelor de la Registrul Comertului.  British American Tobacco a inregistrat in 2009 un profit mediu per angajat de circa 1,4 milioane lei (330.000 euro), in scadere fata de 2008 cu circa 12%. Profitul companiei a scazut anul trecut cu peste 10%, pana la 387 milioane lei (circa 91 milioane euro), scrie DailyBusiness.ro

Casele de vacanta de la malul marii se vand cu 700-900 euro/mp. Daca ai bani, acesta este momentul potrivit sa cumperi o casa de vacanta, spun organizatorii targului Regata Imobiliara, de la Mamaia, mai ales pentru ca  pretul unei case de vacanta a scazut pana la 700-900 euro/mp. La targul de la malul marii ofertele pentru case de vacanta reprezinta 80% din totalul proiectelor prezentate de dezvoltatori, potrivit organizatorilor de la Imopedia.ro, informeaza Capital.ro

Cu cat esti taxat daca folosesti cardul in afara tarii. "Plasticul" emis pentru sumele in lei e avantajos in tara. In schimb, daca vreti sa faceti cumparaturi peste hotare, comisioanele la plata cu cardul s-ar putea sa va determine sa va razganditi. Putini sunt cei care au carduri emise de bancile romanesti si stiu la ce curs de schimb vor face platile atunci cand merg la cumparaturi in strainatate. In plus, sumele din cont sunt si ele "ciupite" de comisioane bancare, scrie revista "Capital", scrie EVZ.ro

Cum poti castiga bani mancand gratis la restaurant. Cine poate deveni client misterios. Mese gratuite la restaurant, decontarea benzinei pentru autoturismul propriu, shopping "de voie" pe banii firmei. Nu este o secventa din viata unui director de multinationala, ci o mica parte din activitatea unui asa-numit client misterios. Clientii sub acoperire sunt folositi in mod frecvent in tarile dezvoltate atat de companii, dar si de institutiile publice care doresc sa isi imbunatateasca serviciile, scrie Gandul.info

Drepturile de autor: Cine si cum plateste.  Cei care primesc venituri din drepturi de proprietate intelectuala au fost bagati in ceata de neclaritatile noilor reglementari fiscale. Ordonanta spune una, normele de aplicare alta. Consultantii incearca sa clarifice incoerenta autoritatilor: cine plateste contributiile, cum se calculeaza sumele datorate si cum se protejeaza cei care nu achita. Expertii guvernamentali in fiscalitate se joaca, din nou, cu nervii contribuabililor. Ordonanta 58/2010 si normele ei de aplicare par sa fi fost elaborate de doua creiere diferite, cu scopuri diferite. Cele doua acte normative se bat cap in cap, inclusiv la capitolul drepturilor de autor, scrie Adevarul.ro

Lamborghini Estoque revine in actualitate Cu cativa ani in urma, cei din fruntea Grupului Volkswagen nu si-au dat acordul pentru introducerea celui de-al treilea model in gama Lamborghini, alaturi de Gallardo si Murcielago. Iar criza parea ca a ingropat definitiv proiectul Estoque, asa ca totul s-a oprit la stadiul de proiect. Sau, daca vreti, la un concept spectaculos, prezentat in cadrul marilor saloane auto. Dupa trei ani de la primele stiri despre sedanul supersport de la Lamborghini, iata ca subiectul revine in actualitate, animat de un interviu acordat de presedintele Stephan Winkelmann, celor de la Bloomberg, scrie 24auto.ro


Citeste mai multe despre   



















6092 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri