Business Report: Skoda lanseaza un model anti-Dacia Logan; Dobanzile nu mai scad in acest an. Daca inflatia nu se domoleste, v-ar putea creste ratele; Criza in presa. Ce gafe au facut directorii de trusturi si cine a performat; Patriciu a preluat reteaua miniMAX

de Stefan Popovici     HotNews.ro
Luni, 16 august 2010, 3:34 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
O noua descoperire aducatoare de bani in Afganistan. Cine va profita? Autoritatile afgane au descoperit un mare zacamant petrolifer in nordul Afganistanului care ar putea contine rezerve de 1,8 miliarde de barili de titei, informeaza duminica agentia EFE, care citeaza o sursa locala. "Estimarile initiale au indicat ca zona contine o cantitate echivalenta de circa 1,8 miliarde de barili. Curand vom incepe sa lucram si sa exploatam zona", a declarat prin telefon, purtatorul de cuvant al Ministerului afgan al Minelor, Jawad Omar. Integral in Capital.

Skoda lanseaza un model anti-Dacia Logan. Gelosi pe succesul masinilor low-cost pe care francezii il au cu modelele produse la Mioveni, germanii de la VW vor sa dea o lovitura Loganului romanesc prin punerea pe piata  a celui mai ieftin model care va purta emblema Skoda. Astfel, la Salonul Auto de la Moscova, producatorul ceh de automobile va lansa un nou model care se va numi Felicia, dupa ce a renuntat la productia acestui tip de model in anul 2001. Integral in Capital.

Patriciu a preluat reteaua miniMAX. Compania Mercadia Holland, controlata de omul de afaceri Dinu Patriciu, a achizitionat operatorul retelei de magazine de discount miniMAX DISCOUNT, formata din 31 de unitati. "Mercadia activeaza deja pe piata de retail din Romania din primavara acestui an, prin reteaua de magazine MIC.RO. Achizitia miniMAX este parte a strategiei de dezvoltare a grupului pe aceasta piata si vizeaza crearea unor sinergii intre cele doua companii pe partea de logistica si achizitii, care ne vor permite optimizarea ofertelor pentru clientii ambelor segmente - discounter si comert de proximitate", a declarat, intr-un comunicat, Dan Ionescu, CEO Mercadia Holland BV. Integral in Capital.

Dobanzile nu mai scad in acest an. Daca inflatia nu se domoleste, v-ar putea creste ratele. Banca Nationala a taiat 0,5 puncte procentuale din dobanda-cheie in februarie, ducand-o la nivelul de 7,5% pe an. Urmatoarele 4 luni au adus alte reduceri alte reduceri ale ratei de dobanzii cheie, astfel ca aceasta a ajuns la minimul istoric de 6,25% pe an in iunie. Reducerile de dobanda a BNR au avut efect si in costul creditelor, astfel ca cei cu imprumuturi in lei cu dobanda legata de Robor au avut de platit mai putin. Si creditele noi s-au ieftinit, desi aici cererea a ramas scazuta. Dobanzile de pe piata interbancara au coborat substantial de la inceputul anului. Indicatorul Robor 3M era 10,5% pe an in ianuarie 2010, pentru ca apoi sa scada treptat pana la sub 5% pe an la jumatatea lunii aprilie, scrie Money.

Criza in presa. Ce gafe au facut directorii de trusturi si cine a performat. "Nu s-ar fi putut face nimic, draga mea, e criza!", spune Cristian Tudor Popescu, senior editor la Gandul. In 2009, numarul cotidienelor s-a redus cu 33 fata de 2008, la 130, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Numarul revistelor a scazut cu 143, la 1.389. 6.000 de jurnalisti au ramas fara loc de munca. Este criza imbatabila sau patronii de presa nu aplica reducerile de personal unde trebuie? Ce masuri au fost bune? Gresite? Analistii si jucatorii din media romaneasca au oferit pentru Money.ro cateva explicatii.  

"Careul de asi" care a facut exit din imobiliare dupa ce a administrat malluri si birouri de doua miliarde de euro. Patru dintre cei mai experimentati executivi din imobiliarele romanesti - Reuven Havar, Michael Lloyd, Alexander Hergan si, saptamana trecuta, Ibrahim Paksoy - au renuntat in acest an la functiile de conducere a unora dintre cei mai puternici jucatori de pe piata locala, dupa ce au administrat de-a lungul timpului active de peste doua miliarde de euro.
Cei patru aveau o experienta cumulata de peste 30 de ani pe piata imobiliara locala si au fost implicati in dezvoltarea sau administrarea unor proprietati cheie din Bucuresti, precum mallurile Cotroceni Park, Baneasa Shopping City, Plaza Romania, Bucuresti Mall sau Iris Shopping Center din Titan, precum si a cladirilor de birouri Charles de Gaulle Plaza, Anchor Plaza Metropol sau Baneasa Business & Technology Park. In prezent, cei patru nu mai au nicio functie de conducere in imobiliarele romanesti. Integral pe Zf.ro.

Berceanu: Companiile feroviare nu vor face disponibilizari, daca vor creste veniturile. Companiile feroviare nu vor face disponibilizari si nu vor reduce salariile angajatilor, cu o conditie: sa-si majoreze veniturile, spune ministrul transporturilor Radu Berceanu in incercarea de a justifica programul de concediere a 12.000 de oameni din sistemul feroviar. El crede ca a gasit si solutia: toata lumea sa-si cumpere bilet si sa nu mai circule cu "nasul", iar motorina sa nu mai dispara din rezervoarele locomotivelor. "Daca vom creste veniturile la CFR, nu vom facem disponibilizari. Veniturile vor creste daca toti calatorii vor cumpara bilet de la casa de bilete, nu de la nas, daca nu se va mai fura motorina de la locomotivele diesel sau daca liderii de sindicat nu vor mai avea masini, telefoane si sedii luxoase". Integral pe Zf.ro.

Bancherii fac cursuri pe bani europeni. Patru banci au anuntat in ultimele doua luni demararea unor proiecte de pregatire a propriilor angajati sustinute din fonduri europene, cu o valoare cumulata de 17,5 milioane de euro (echivalentul a 4,1 milioane de euro). Bancherii se grabesc astfel sa acceseze fondurile europene in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin care obtin finantari nerambursabile de pana la 60% din valoarea proiectelor derulate. Cel mai recent anunt a venit de la Banca Transilvania, un jucator de top zece, care va pregati 500 de angajati din executie, dar si de pe posturi de conducere, in cadrul unui program cu o valoare totala de 2 milioane de lei. "Obiectivul central al proiectului este dezvoltarea competentelor profesionale ale angajatilor nostri", spne Nevenca Doca, director executiv Resurse Umane la Banca Transilvania. Integral pe Zf.ro.

Cat costa transferul gresit al banilor. Comisioanele bancilor la returnarea sumelor pot fi consistente, si de peste 25% din suma trimisa, daca e mica. Atunci cand transferati o suma de bani, fiti atenti daca o trimiteti in contul corect si nu incurcati monedele - nu trimiteti euro intr-un cont in lei sau invers. Altfel, erorile va pot costa mult, potrivit revistei "Capital". Iuliana, 26 de ani, a transferat o suma de 201 euro din contul deschis la ING intr-un cont in lei deschis la BCR. Suma nu a ajuns in contul indicat deoarece acesta era deschis in lei, iar banii nu i s-au intors automat in contul ING, scrie EVZ.ro.

Propuneri de toamna la malul Marii Negre: 159 de lei la o stea si 499 de lei la cinci stele. De la 1 septembrie se da startul vacantelor la preturi mici pe litoralul romanesc, prin intermediul a doua programe speciale: "Litoralul pentru toti" si "O saptamana la mare". Ambele avand sejururi de o saptamana, la aceleasi preturi, singura diferenta fiind ca primul se deruleaza pe o perioada mai lunga, are oferte si la cinci stele, oferind si mici bonusuri cumparatorilor, scrie Gandul.

Legendara Lancia Stratos revine intr-o versiune moderna, desenata de Pininfarina
. De cateva zile, o imagine cu un automobil "fantomatic" a facut inconjurul lumii, pe internet. Din speculatie in speculatie, presa auto s-a pus de acord ca este vorba de o noua versiune, moderna, a legendarului model sport Lancia Stratos, unul dintre cele mai spectaculoase automobile care au evoluat in Camponatul Mondial de Raliuri. Marele semn de intrebare era, insa, legat de contextul in care isi face aparitia noul model, scrie 24auto.ro

Turismul de afaceri a dus gradul de ocupare a hotelurilor la 60%. Chiar dacă ne aflăm în plin sezon estival, turismul de afaceri din Bucureşti dă tonul în ceea ce priveşte mişcarea de pe piaţa hotelieră. Cum românii preferă turismul de weekend, atât la mare cât şi la munte, iar numărul de turişti străini a scăzut cu 3,1%, cele 9.000 de camere clasificate între 3 şi 5 stele din Bucureşti duc greul în ceea ce priveşte ocuparea şi randamentul pieţei hoteliere din România. Cu un grad de ocupare de 53% în 2009, hotelurile din Capitală şi-au mai revenit anul acesta, când vizitele de afaceri au crescut ocuparea a 60,4%, scrie BusinessCover.ro


Citeste mai multe despre   



















6198 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Servicii bancare (Luni, 16 august 2010, 14:49)

    Gogu de la bancarie [anonim]

    mai proaste si mai scumpe ca in Romania n-am vazut nicaieri. Si nici oameni din banci mai prost crescuti, analfabeti si incompetenti.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi