Politic Show: Ce-i pregateste partidul lui Emil Boc: "Daca va fi nevoie, il fortam"; Cum s-a depasit pe sine Crin Antonescu: Zero absolut prezenta la votul legilor in Parlament; Greva USL il expune penal pe Ion Iliescu

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Miercuri, 22 februarie 2012, 4:28 Revista Presei | Politic

Politic Show
Foto: Colaj foto
Cum s-a depasit pe sine Crin Antonescu: Zero absolut prezenta la votul legilor in Parlament. Liderul PNL Crin Antonescu nu s-a dezis nici in sesiunea de toamna a Senatului de mai vechiul sau obicei: absenteismul la sedintele de plen legislativ. Desi spumega la adresa jurnalistilor care ii toaca marunt ziua de lucru, parlamentarul cu vise de Cotroceni nu si-a exercitat deloc atributia principala pentru care electoratul a pus stampila pe numele sau si l-a trimis in legislativ: cea de a vota. In sesiunea octombrie - decembire 2011, seful liberalilor a inregistrat un nou record: zero absolut la capitolul prezenta la votul final pe proiectele de legi. Cu un an in urma in aceeasi perioada de timp, Antonescu domina tot el topul la Senat, dar avea macar trei prezente contabilizate, relateaza EVZ.

Puterea si-a luat vacanta in timpul grevei Opozitiei. Sesiunea parlamentara a inceput de doua saptamani, dar singura zi in care Legislativul a lucrat cu adevarat a fost cea in care a fost votat  Guvernul Ungureanu. Opozitia este in greva parlamentara, iar senatorii si deputatii Puterii au lipsit pe capete, invocand starea vremii si profitand de faptul ca, in lipsa USL, nu a avut cine sa ceara verificarea cvorumului. In paralel, PDL a declansat o campanie negativa la adresa USL, acuzand parlamentarii Opozitiei ca nu vin la lucrari, dar isi incaseaza salariile. Senatul Romaniei a fost aproape pustiu in ultima perioada. Sedinta de plen de lunea trecuta a fost anulata, potrivit deciziei conducerii acestei Camere legislative, pe motiv ca unii senatori ai Coalitiei nu au putut ajunge la Parlament din cauza conditiilor meteorologice, scrie Adevarul.

Ce-i pregateste partidul lui Emil Boc: "Daca va fi nevoie, il fortam". Democrat-liberalii i-au gasit un loc lui Emil Boc dupa ce acesta a ramas fara slujba la guvern. Liderii PDL il vad pe fostul premier inapoi la Primaria Clujului, chiar daca acesta are, pentru moment, unele rezerve de a intra in cursa. "Cu siguranta, Emil Boc va candida la primaria din Cluj. Boc nu poate pierde la Cluj si acest lucru ar insemna si o reabilitare a sa, si un semnal foarte important pentru partid", au declarat, pentru gandul, surse democrat-liberale. Potrivit acestora, fostul sef al guvernului nu are de ales, chiar daca in discutiile din partid a invocat faptul ca s-ar putea sa nu mai aiba o cota electorala foarte mare in orasul sau, informeaza Gandul.

Greva USL il expune penal pe Ion Iliescu. Camera Deputatilor a adoptat, ieri, pe articole, proiectul de modificare a Codului Penal in sensul ca infractiunile de omor sa nu se prescrie. Modificarea adusa Codului Penal se refera si la faptele de omor petrecute in timpul Revolutiei sau al mineriadelor, afirma presedintele Comisiei juridice, Daniel Buda (PDL). Legea a fost votata in absenta deputatilor USL, aflati in greva parlamentara. PDL,  UDMR, dar si deputatii minoritatilor nationale au anuntat ca sustin aceasta prevedere. Legea urmeaza sa fie supusa votului final, Camera Deputatilor fiind for decizional pentru acest proiect. Integral in Adevarul.

Domnul Ponta merge la Washington. Spre deosebire de personajul filmului clasic ("Mr. Smith goes to Washington") al lui Frank Capra, domnul Ponta nu este insa deloc naiv. Si, cu siguranta, nu este onest. Ponta este smecherasul de provincie care s-a dus in Statele Unite ca sa faca frumos si sa-i duca de nas pe "credulii" de la Washington, asa cum a invatat el de la mentorul sau, Adrian Nastase, ca sunt americanii. Ponta ar fi surprins sa afle cum sunt, de fapt, americanii. Sa admitem ca vizita lui Victor Ponta in SUA a fost una fructuoasa. Ca programul intocmit impreuna cu Ambasada SUA a fost unul util si ca intalnirile pe care le-a avut la Departamentul de Stat si cu membri ai Congresului au fost relevante. Ca domnul Ponta a convins. Cu ce misiune s-ar fi putut duce el insa in America? Continuarea in Romania Libera.

De la Putin la Ungureanu, via "carligul" Reuters. Comparatia realizata de Reuters intre optiunea lui Traian Basescu pentru Mihai Razvan Ungureanu si optiunea lui Boris Eltin pentru Vladimir Putin, fara a fi inocenta, are meritul de a fi corecta. Corespondentul prestigioasei agentii Reuters la Bucuresti, Radu Marinas, ia ca punct de plecare in analiza numirii lui Ungureanu momentul de acum mai bine de un deceniu, cand Boris Eltin il desemna ca succesor si-l promova in marea politica a Rusiei pe Vladimir Putin. "Presedintele unei foste tari comuniste care se confrunta cu probleme economice numeste un sef de serviciu secret drept succesor al sau. Suna cunoscut?", se intreaba Marinas. Integral in EVZ.


Citeste mai multe despre   






















5344 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Atac la Iliescu? (Miercuri, 22 februarie 2012, 10:15)

    Dianora [utilizator]

    .. pentru crimele revolutiei si mineriade? Acum inteleg de ce urlau muppetii parlamentari PSD de la balcon si sperau sa nu existe forum pt vot!
    • +2 (2 voturi)    
      Cu totii ne dorim sa il condamne pe Iliescu (Miercuri, 22 februarie 2012, 10:53)

      Mihai [anonim] i-a raspuns lui Dianora

      Cum spunea Neagu Djuvara...democratia romaneasca trebuie sa inceapa cu condamnarea lui Iliescu. Este primul pas ce trebuie facut.

      P.S. Te refereai la "cvorum" nu? Nu forum :)
  • +1 (1 vot)    
    PDL castiga alegerile daca-l condamna pe Iliescu (Miercuri, 22 februarie 2012, 16:50)

    traian [anonim]

    Mai mult de 80% din populatia Romaniei ar vota PDL daca se va porni procesul pentru victimile loviturii de stat si ale mineriadelor.
    Ceilalti 20% care nu ar participa la vot, ar fi securistii si militarii care au aranjat macelul.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri