Daca maine ar fi alegeri parlamentare, USL ar obtine 57,4% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de IMAS, la comanda cotidianului Adevarul, in perioada 10-18 octombrie. Este prima luna de crestere, dupa trei luni de scadere. Pe urmatoarele locuri se claseaza ARD cu 16%, PPDD cu 14,9% si UDMR cu 6,4%, in timp ce restul formatiunilor politice nu ar depasi pragul electoral.

Potrivit Adevarul, sondajul marcheaza o usoara crestere a USL, alianta fiind cotata luna trecuta cu 55%. Scorul USL nu a fost afectat de scandalul Oltchim, care a tinut prima pagina a ziarelor la inceputul lunii octombrie.

In ultimele luni de zile, USL a trecut prin doua perioade distincte din punct de vedere al cotei electorale, potrivit IMAS. Castigarea alegerilor locale din luna iunie a insemnat pentru USL obtinerea celui mai bun scor de la infiintare - 66,6%.

Aflati pe un val de popularitate, liderii USL au trecut, la inceputul lunii iulie, la suspendarea lui Traian Basescu. Nu au reusit sa obtina demiterea presedintelui, care s-a intors la Cotroceni dupa ce la referendumul din 29 iulie nu s-a intrunit cvorumul. In schimb, operatiunea a afectat, procentele electorale ale USL. Alianta aflata la guvernare a coborat in iulie la 61,4%, in august a ajuns la 57,1%, iar in septembrie - la 55%.

Pe de alta parte, sondajul releva faptul ca formarea ARD, din care fac parte PDL, PFC si PNTCD, nu a schimbat radical peisajul politic. ARD ar obtine 16% din voturi, potrivit cercetarii din luna octombrie, in timp ce luna trecuta, cand IMAS a masurat PDL separat, democrat-liberalii aveau singuri 17,8%. Practic, cooptarea formatiunii conduse de Mihai Razvan Ungureanu si a aripii Pavelescu din PNTCD nu a avut niciun efect electoral.

In plus, efectul electoral al suspendarii presedintelui Basescu pare sa se fi diminuat. In ultimele luni de zile, PDL a profitat politic de atacul declansat de USL impotriva lui Traian Basescu. Pierderea alegerilor locale a adus partidul la 12,7% in iunie, scorul cel mai slab din ultimii doi ani. PDL nu a crescut in sondaje nici dupa schimbarea lui Emil Boc cu Vasile Blaga in fruntea partidului. In schimb, alegatorii PDL au fost "mobilizati" de declansarea operatiunii de suspendare, partidul crescand in iulie la 16,3%, iar in august si in septembrie la 17,8%.

Partidul patronat de Dan Diaconescu, PPDD, are 14,9% in octombrie dupa ce in septembrie avea 15,5%. Practic, formatiunea condusa de Dan Diaconescu nu a reusit sa capitalizeze show-ul mediatic din scandalul Oltchim. Potrivit cercetarilor IMAS, PPDD a profitat de razboiul USL - Traian Basescu din vara. PPDD avea 9,8% in iunie, a crescut la 10% in iulie, la 14,1% in august si la 15,5% in septembrie.

UDMR ar obtine 6,4% din voturi, cel mai bun rezultat din ultimele luni de zile. Fosti parteneri de guvernare cu PDL, liderii UDMR au pus umarul in Parlament la suspendarea lui Traian Basescu, insa au evitat sa aiba o atitudine transanta in timpul referendumului pentru demitere. Toate aceste oscilatii au afectat scorul UDMR, care avea in luna iunie 4,3%, sub pragul electoral de 5%. UDMR a urcat la 6,2% in iulie, in august avea 5,8%, iar in septembrie 5,3%.