Politic Show: Vom merge la vot din nou in Duminica Orbului; Ponta foloseste Corpul de Control ca sa-si intimideze adversarii; Antonescu: Vreau pentru aceasta tara lideri cu o minima cultura, care sa zica "doamna" nu "fa"

de V.P.     HotNews.ro
Marţi, 29 aprilie 2014, 2:39 Revista Presei | Politic

Politic show
Foto: Colaj foto
Vom merge la vot din nou in Duminica Orbului. Aegerile europarlamentare si partiale, programate pentru 25 mai, vor avea loc in a cincea duminica dupa Pasti. Nu este prima data cand scrutinul se nimereste in ziua cunoscuta si ca "Duminica Orbului": primele alegeri democratice de dupa 1990 au nimerit in aceeasi zi. Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfasura la 25 mai, in aceeasi zi in care crestinii ortodocsi sarbatoresc Duminica Orbului. In religie, sarbatoarea are o conotatie pozitiva: este asociata cu una dintre minunile savarsite de Iisus Hristos, respectiv vindecarea unui orb din nastere. Cu toate acestea, in urma cu 24 de ani, coincidenta a fost vazuta drept nefasta de multi dintre cei care au comentat rezultatul primelor alegeri democratice din Romania postcomunista, cand poporul l-a ales pe Ion Iliescu ca presedinte, inca din primul tur, cu un scor zdrobitor: 85%, scrie Adevarul.

Atac al lui Liviu Dragnea la Traian Basescu: Incalca Constitutia militand pentru "partidul poseta al Elenei Udrea".
PSD il avertizeaza pe presedintele Basescu ca incalca Legea Fundamentala prin implicarea in campania electorala pentru partidul Elenei Udrea. Cu toate acestea, Liviu Dragnea sustine ca nu se va initia un demers de suspendare, dar ca presedintele ar incalca grav Constitutia daca ar continua cu aceste actiuni. Presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, sustine ca presedintele Traian Basescu incalca in continuare Constitutia, facand campanie electorala pentru partidul Elenei Udrea si ii cere acestuia sa renunte la aceasta practica, deoarece reprezinta o incalcare grava a Legii Fundamentale. Cu toate acestea, Dragnea a adaugat ca PSD nu vrea sa initieze un nou demers de suspendare, scrie Gandul.

Ponta foloseste Corpul de Control ca sa-si intimideze adversarii. Corpul de Control a verificat datele personale ale romanilor care au semnat petitia PMP, desi asemenea activitati nu figureaza printre atributiile sale. Cea mai recenta preocupare a Corpului de Control al Guvernului, ce a intocmit un raport catre Parchet privind petitia depusa de Partidul Miscarea Populara impotriva introducerii accizei la combustibil, a generat numeroase semne de intrebare in privinta activitatii pe care aceasta institutie, aflata in subordinea primului- ministru, o desfasoara. In primul rand, prin raportul intocmit, Corpul de Control si-a depasit atributiile, in contextul in care printre acestea nu figureaza verificarea petitiilor, scrie EVZ.

Antonescu: Vreau pentru aceasta tara lideri cu o minima cultura, care sa zica "doamna" nu "fa".
Liderul PNL, Crin Antonescu, sustine ca vrea pentru Romania "lideri de bun-simt si cu bun gust, lideri cu o minima cultura", "lideri care sa zica 'doamna' nu 'fa', lideri care sa zica 'domnule', nu 'bai Liviule'", sustinand ca daca Ponta nu era "pus" presedinte la PSD, ar fi ajuns la UNPR. Referindu-se la Victor Ponta, presedintele PNL le-a spus celor prezenti: "Daca nu era pus presedinte la PSD ajungea pe la UNPR, mi-a spus-o Gabi Oprea, nu altcineva". De asemenea, Antonescu a spus ca social-democratii ca nu au curajul sa candideze sub sigla social-democrata, el comparand decizia PSD de a nu candida sub propria sigla cu cea a PDL din 2012, care a renuntat la portocaliu, culoarea partidului, scrie Romania libera.

UMF Targu-Mures: PSD ii joaca pe maghiari la doua capete. Prorectorii maghiari de la UMF Targu-Mures si-au depus demisiile in semn de protest fata de faptul ca, desi Guvernul Ponta a promis UDMR infiintarea liniei de predare in limba maghiara ca parte a programului de guvernare, agentia de acreditare de pe langa Ministerul Educatiei a refuzat acreditarea. Prorectorul Szilagy Tibor, din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) Targu-Mures, alaturi de doi prodecani (Frigy Attila si Sipos Emese) si-au depus demisiile vineri, in urma discutiilor avute cu profesorii romani in prezenta ministrului delegat pentru Invatamant Superior, Mihnea Costoiu, pentru ca nu au primit promisiuni ferme in legatura cu infiintarea liniei de predare in limba maghiara, scrie Adevarul.

Alegeri europarlamentare 2014. Antena 3, cea mai scumpa televiziune in campania electorala.
Partidele trebuie sa bage mainile adanc in buzunare daca vor sa le apara candidatii la televizor in perioada campaniei electorale. Televiziunea Antena 3 percepe cele mai mari tarife de pe piata in ceea ce priveste difuzarea unui spot electoral, dar si prezenta in emisiuni de promovare electorala. Astfel, un spot electoral de 30 de secunde incepe de la 1.200 de euro pe difuzare, pentru a ajunge la aproape 2.000 de euro in ultima saptamana de campanie. 10 minute intr-o emisiune de promovare electorala incep, in prima saptamana de campanie, de la 2.500 de euro, pentru a ajunge la 8.300 de euro in ultima saptamana de campanie, scrie EVZ.

Motiunea PNL, pe finalul campaniei. PNL vrea sa provoace o dezbatere parlamentara majora inainte de euroalegeri, dupa ce PSD a blocat criticarea Guvernului in Parlament, printr-o vacanta prelungita in timpul campaniei. Motiunea de cenzura a PNL va fi depusa in a doua jumatate a lunii mai, pentru a fi dezbatuta inainte de alegerile europarlamentare, a anuntat presedintele PNL, Crin Antonescu. Motiunea se va concentra, in special, pe faptul ca Executivul Ponta nu a redus CAS-ul pana la data de 1 mai, asa cum au solicitat liberalii. Practic, in acest fel, liberalii incearca sa provoace o dezbatere parlamentara majora in ultima saptamana de campanie, scrie Romania libera.

Exista un demos european?
Asa cum Europa medievala nu-i continea doar pe calugarii invatati care vorbeau latineste, tot asa noua Europa nu se poate limita la expertii de la Bruxelles si la functionarii companiilor multinationale. Afisele electorale ale patidelor au fost comentate in fel si chip. S-a spus, de pilda, ca referintele folclorice de pe afisele PSD ar exprima euroscepticism, ca revendicarea unor drepturi egale pentru romani din afisele PNL (Norica Nicolai) ar fi expresia unei pozitii defensive care s-ar inscrie in aceeasi miscare de reticenta fata de Europa si ca numai PDL ar exprima interiorizarea Europei ca valoare proprie, scrie Deutsche Welle.


Citeste mai multe despre   





















2151 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Domnu Mitomanu tine aproape! (Marţi, 29 aprilie 2014, 6:38)

    hotnewsfil [utilizator]

    1/ Extras elocvent, din textul afiselor electorale care au si inceput sa murdareasca tara, sa o sufoce :..."care vor apara Romania!”.
    Spatiul restrans disponibil pe afisele electorale i-a obigat pe politrucii - elboratori ai textului sa nu fie complet expliciti.
    Ei, politrucii, au contat pe perspicacitatea poporului (cei 7,4 milioane de indoctrinati - cei cu mintea spalata si reincarcata exclusiv cu mizerii pesediste).
    Politrucii- baroni sunt convinsi ca 'doar ei sunt Romania', ca ei trebue sa fie aparati de DNA, de dezvaluirea hotiilor pe care le fac de 25 de ani, de CMV, sa fie aparati de adevar - marele lor dusman.
    Parafrazand ceea ce parintii lor obligau populatia sa strige, inainte de '89 : 'Ceausescu, Romania, stima noastra si mandria!', ei, neo-comunistii, vor ca populatia sa ii ovatineze cu : 'politruco-baronii, Romania, stima nostra si mandria!'.
    La chefurile lor- orgii facute in intimitate, ei intoneaza noul imn al lor : 'Noi suntem mandria tarii', dupa care izbucnsc toti in hohote de ras, asa cum faceau activistii si securistii de ieri - baronii de azi.
    2/ Sursele au aflat ca domnu' Mitomanu' a cerut Corpului sau de Control sa treaca la pasul urmator : toti participantii la manifestantii care protesteaza impotriva oricarei masuri luate de el sa fie legitimati in plina strada, 'om cu om', de catre un numar rezonabil de politisti, ajutati de mascati - un mascat si un politist la 1000 de manifestanti.
    Politistul trebue sa scrie clar, intr-un tabel, toate datele din buletinul manifestantului, adresa actuala, numarul de telefon fix si mobil, numele si adresele rudelor pana la gradul patru, numarul de pla incaltaminte, inaltimea, greutatea, culoarea preferata, care este ultima carte citita, daca a fost sau nu membru al partidului comunist, unde prefera sa isi petreaca week-end-ul, ce fel de muzica ii place, daca vede frecvent meciurile de fotbal ale echipei Steaua, daca considera ca trebue sa fie eliberat Gigi, daca ii place gratarul, etc.,
  • +2 (2 voturi)    
    Stimati medici maghiari (Marţi, 29 aprilie 2014, 10:09)

    MenInBlack [utilizator]

    Se cade sa invatati Terminologia Specifica Medicala in Limba maghiara la o Facultate de Stat in Romania? - NU, pentru ca:
    NU veti putea practica EFICIENT specializarea dvs. decat in limba maghiara, respectiv in Harcov sau Ungaria. Cu alte cuvinte, nu in restul Romaniei.

    Atunci de ce sa platim noi toti de la buget pentru medici care nu vor putea practica eficient in Romania ??
    Nimeni nu va opreste sa infiintati facultati particulare cu predare in Limba maghiara ! Succes !
    Toleranti suntem, dar nu si prosti.

    Asteptam cu interes cursuri in Limba romana la Universitatile de Stat din Ungaria...apoi mai vorbim.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi