Politic Show: DNA schimba generatiile de baroni in PSD; Udrea accepta provocarea lui Boc: "Imi voi turna apa in cap in fata Guvernului si il provoc pe Ponta"; Iohannis: In final, Antonescu ma va sustine la prezidentiale

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Marţi, 26 august 2014, 2:34 Revista Presei | Politic

POLITIC SHOW
Foto: Colaj foto
​DNA schimba generatiile de baroni in PSD. Epoca Mazare se apropie de final, dar in tara apare un val nou de baroni, de o varsta cu premierul Ponta si care, deocamdata, nu au probleme penale. Mai multi lideri locali ai PSD au intrat la puscarie, se afla in arest, au fost demisi sau au fugit din tara. Desi, initial, parea ca partidul de guvernamant va interveni si ii va salva - fie prin adoptarea unei legi a amnistiei, fie prin alte modificari ale legislatiei - Victor Ponta nu si-a permis, pana acum, sa adopte astfel de masuri. In consecinta, intre el si baronii aparuti in epoca Nastase au aparut tensiuni puternice. Pe de alta parte, in PSD a inceput sa se impuna o garnitura noua de alesi locali, fara dosare la DNA si cu influenta pe langa Ponta, scrie EVZ.

Udrea accepta provocarea lui Boc: "Imi voi turna apa in cap in fata Guvernului si il provoc pe Ponta". Presedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, la Alba Iulia, ca va accepta provocarea lui Emil Boc de a se alatura campaniei de donatii "ASL Ice Bucket Challenge" si isi va turna o galeata cu apa rece in cap, in fata Guvernului, provocandu-l apoi pe Victor Ponta "pentru a se trezi la realitate". "Accept provocarea domnului primar Emil Boc, fostului prim-ministru Emil Boc, cu placere. Am vrut chiar sa fac lucrul acesta la Cetatea din Alba Iulia si cu mesajul ca e un proiect la care am tinut foarte mult si pe care l-am sprijinit si l-am finantat foarte mult, insa aveam aceasta conferinta de presa si nu puteam sa vin la dumneavoastra dupa ce imi puneam in cap o galeata cu apa si gheata. Cred ca o sa o fac in fata Guvernului. Ma gandeam sa-l provoc pe domnul Victor Ponta sa isi asume un dus din acesta, cu apa rece, pentru ca are nevoie sa se trezeasca la realitate", a afirmat Udrea, anunta Gandul

Iohannis: In final, Antonescu ma va sustine la prezidentiale. Candidatul ACL la prezidentiale, Klaus Iohannis, a declarat luni seara, la B1 TV, ca ideea de a candida la prezidentiale a fost a lui si crede ca, in final, Crin Antonescu il va sustine in cursa pentru Cotroceni. "Am avut o discutie dupa aceasta etapa cu Crin Antonescu, a fost semi-lamuritoare. Eu cred ca in final ma va sustine pentru ca este loial partidului si in definitiv isi va da seama ca aici nu este vorba despre Klaus Iohannis, ci despre PNL, despre noul PNL, despre dreapta rezultata din fuziunea cu PDL. Ca fost presedinte al PNL cu siguranta va veni alaturi de echipa partidului", a spus candidatul ACL la prezidentiale, informeaza Romania Libera

Marii profitori ai legii traseismului: PSD si PMP. Pe zi ce trece, proiectul de lege anuntat de vicepremierul Liviu Dragnea, prin care alesii locali - primari, consilieri locali, presedinti de CJ, consilieri judeteni - vor putea trece linistit la alt partid politic, fara sa-si piarda mandatul, prinde tot mai mult contur. Actualmente, alesii locali sunt obligati, conform Legii 249/2006, cunoscuta ca legea impotriva trasesimului, sa ramana in partidul pe listele caruia au fost alesi, altfel isi pierd mandatul. Desigur, ei nu sunt tinuti cu forta: pot demisiona, isi pierd mandatul, apoi pot candida din nou. Insa, de obicei, nu vor sa riste absolut nimic. Vicepremierul Dragnea, parintele acestui proiect de lege, care, foarte probabil, va fi transformat in ordonanta de urgenta, insista ca fara o perioada de transeferuri, adminsitratia locala va fi blocata. "Este obligatoriu sa limpezim situatia din administratia locala. E obligatoriu ca anul 2015 sa nu fie plin de blocaje, cum se intampla acum in Bucuresti, unde PNL si PDL conduc", a spus Dragnea, scrie Adevarul.

Victor Ponta: Mi-as da demisia daca ar trebui sa semnez numirea lui Traian Basescu ca premier. Premierul Victor Ponta a declarat, la Realitatea TV, ca 45 de mii de oameni vor mai avea inca "o saptamana de emotii " deoarece proiectele privind amnistirea pensionarilor si mamelor nu au mai fost supuse la vot, fiind amanate din cauza ca senatorii PNL si PDL au iesit din sala. El a spubliniat ca garanteaza ca, saptamana viitoare, vor fi aprobate aceste proiecte, pentru ca alianta de la putere se va "mobiliza mai bine". Pe de alta parte, Victor Ponta, a precizat ca in varianta in care Traian Basescu ar fi desemnat premier, iar el al fi presedinte si ar trebui sa semneze decretul de numire, si-ar da demisia din functia de sef al statului. In plus, Ponta a precizat ca, in decembrie, dupa alegerile la prezidentiale, PLR, partidul condus de Calin Popescu Tariceanu ar putea face parte din viitorul guvern, anunta EVZ.


Citeste mai multe despre   



















1926 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    comentariu (Miercuri, 27 august 2014, 11:58)

    Livut [utilizator]

    Ponta nu va ajunge niciodata sa semneze numirea Dlui Basescu din noiembrie cariera lui politica se va termina iar din puscarie ( acolo unde ii e locul nu are drept de semnatura )


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri